Casa de pe deal

Alte descoperiri

-Salut și ție!

-O, da, salut, draga mea. Am noutăți.

-Despre casă?

-Da, păi n-o să-ți vină să crezi ce am mai găsit.

-Ce? Nu-mi spune c-ai mai găsit o valiză cu amintiri.

-Nu, mai bine. Am găsit un pasaj subteran, care iese din subsol, duce undeva pe latura dealului și are ieșire acolo.

-Ceee? Nu pot să cred! Vreau să văd!

-Nu îți poți închipui ce inteligent a fost făcut totul. Și eu, și tata suntem uluiți. Știi grămada aia de haine vechi pe care ai căzut? Pasajul era ascuns acolo. E o trapă mică, rotundă, din ceva lemn tare, greu. Probabil stejar, sau ceva de genul. Când am terminat de scos vechiturile am crezut că era capacul unui butoi, sau așa ceva, dar nu. E o gaură de vreo 70 de centimetri diametru, zidită vertical, din piatră, cu loc de coborât, anume făcut! Genial! Efectiv e zidită anume ca să poți urca sau coborî ușor, are chiar și suporturi de sprijin , ca să te poți prinde cu mâna! Tot zidiți! Și după ce cobori vreo trei metri în jos, sau cam așa ceva, ajungi la un pasaj, o galerie îngustă, oarecum orizontală, adică nu chiar, că coboară treptat...în fine! O galerie zidită cu piatră pe ambele părți și pe deasupra cu un tavan sprijinit pe grinzi groase, de stejar...

-O-ho-ho! Stai așa, că m-ai pierdut la ,,galerie "! Ce spui?

-Da, e fantastic! M-am simțit că Indiana Jones! Și, stai, că nu e tot!

-Ceee?

-Da, păi galeria asta sau pasajul e destul de lung, și te scoate pe laterala dealului, sub niște tufișuri, care, jur, cred că au fost plantate acolo intenționat. De afară nici nu îți poți imagina că ar fi acolo vreo intrare. Ieșirea din pasaj se face în sus, dar e așa de strâmtă că de-abia am încăput. La capăt e astupata cu un bolovan imens, care se rotește ușor. E sigilată, e remarcabil de bine făcut totul. Și foarte interesant, nici oameni nici animale nu par să fi dat peste pasaj.

-Nu pot să cred, îmi vine să mă ciupesc, să văd că nu visez! Uau!

-Da, mi-ar fi plăcut să fi fost și tu aici. Deși, dacă mă gândesc bine, tu ai deschis, prin căzătura ta, drumul spre aceste descoperiri, deci e descoperirea ta, dacă ne gândim mai bine. În fine. O să mergem acum cu tata să facem un raid prin zonă, să vedem exact cam pe unde ne plasăm față de casă, nici nu știu dacă aici mai terenul nostru sau nu. Te țin la curent,te pup, draga mea!

-O, Hubbie, te pup și eu și mulțumesc că m-ai sunat!

-Normal că te sun, cu plăcere! Hai că mă strigă tata!

-Pa, Hubbie!

Închid telefonul, clipesc de câteva ori, inspir și încerc să asimilez ce tocmai am aflat. Un soi de pasaj secret spre subsolul casei. Sigur asta e. Nici nu poate fi îndoială. Dacă se voia știut, nu se mai camufla. Dar pentru cine, sau pentru ce? De unde începe povestea asta și până unde ne va duce? Mă gândesc la dulapul metalic,plin de vechituri ruginite. Aș vrea să se transforme în om și să îl pot întreba câteva lucruri. Sigur ar avea câteva povești de zis, și ce povești! Hm! Foarte interesant! Căsuța asta e un portal spre un trecut ce se vrea descoperit! Oare? Dacă nu era să fi căzut...

O, stai, acum încep să proceseze lucrurile dintr-o altă perspectivă. Căzătura nu a fost un ghinion, ci o binecuvântare! Până la urmă, căzătura a deschis drumul spre aceste spații ascunse..cine știe de când. Nimic nu e întâmplător, teoria mea se dovedește iar corectă!
Telefonul sună iar. E tot Hubbie.

-Ciao! Am găsit un izvor, cam la 300 de metri de ieșirea secretă.

-Serios?

-Da, și la fel ca ieșirea secretă, nici izvorul nu e foarte evident. Adică, de n-ar fi fost tata, eu nu mi-aș fi dat seama că balta aia e izvor. Sunt urme de animale sălbatice, e noroi, dar tata zice că sigur e izvor. De fapt, pe căldurile astea, sigur că e izvor, altfel nu ai fi găsit nici urmă de apă.