Casa de pe deal

Valiza

-Tu citești gânduri?,întreb, uluita de ceea ce văd.

-Doar știi că te-ai măritat cu un telepat, îmi face el cu ochiul.

-Jur că exact la asta mă gândeam azi după ce am vorbit cu tine.

-Păi, vezi?

-Atunci știi ce urmează, nu?

-Păi, momentul în care deschidem valiza și ne umplem amândoi de praf, nu?

-De fapt, toți trei. Cody vrea și el sa participe.

-Mirosuri noi, posibilități noi, nu, Cody?

Desfacem încet sacul. Mirosul de statut,de vechi, de închis, mă face să strâmb din nas, iar pe Hubbie să-și dea ochii peste cap:

-Doar nu te așteptai să miroasă a nou!

Valiza e în stare bună, deși e veche. E din piele vișinie și are la colțuri întărituri metalice, uzate și în curs de ruginite. Nu e foarte mare dar nici mică, și ar fi, după cum gândesc eu, potrivită unei escapade de weekend, când nu împachetezi prea multe. Destul cu filosofia, îmi zic în gând. Valiza are două încuietori, iar noi nu știm cum s-o deschidem.

Hubbie își încearcă talentele de spărgător. Cu un ac și o șurubelnița subțire încearcă sa descuie valiza fără sa o strice, fiindcă ,,e vintage, îmi place, pot face o noptieră cool din ea". Ok, ok, dar hai să o deschidem, că mă omoară curiozitatea.

După muncă și sudoare, reușește sa desfacă una dintre încuietori, iar curiozitatea mă împinge să forțez capacul. Apuc să zăresc un colț al unei cutii, înainte ca Hubbie să mă dojeneasca:

-Ești mai rea decât un copil mic! Ai răbdare să desfac și cealaltă încuietoare!

De data asta, eu îmi dau ochii peste cap. Uite cine îmi tine predici despre răbdare!

A mai durat vreun sfert de oră și intervenția unui spray anti-rugina, dar a reușit.

Acum ne uităm fascinați la conținut.

Valiza e căptușita cu mătase crem. În ea sunt dantele, un șirag de perle,plus cutia pe care o zarisem anterior.

Cu mișcări line, Hubbie scoate tot conținutul și îl așează in mijlocul bucătăriei, pe jos. Pune deoparte valiza, apoi ridică siragul de perle.

-Nu știu dacă astea sunt chiar perle, sau sunt din plastic, dar pot sa aflu.

Pe mine chiar că nu mă interesează. Mintea mi-a rămas la prima impresie, atunci când am deschis valiza. Avea un aer feminin și elegant, delicat, pe care îl emana. Și, dacă pot spune așa, simțeam un dor de a cunoaște mai mult, de a ști cui apartinusera toate aceste lucruri. Un dor,un fel de foame de cunoaștere. Și un gând că oricine ar fi fost proprietara ei, mi-ar fi plăcut sa o cunosc.

După ce am analizat perlele, le-am pus deoparte și Hubbie a ridicat dantelele. S-au dovedit a fi rochița unei fetițe nu mai mare de trei ani, aș fi zis. Ascunse între faldurile rochiței erau o oglindă și un piaptăn,amândouă aurite. Și o pereche de cercei delicați, cu perle, asortați cu colierul.

Nu știu de ce,dar mi s-a strâns inima.

Hubbie a învârtit și a răsucit rochița, dar nu mai era nimic ascuns în ea.

Ne-am îndreptat toată atenția spre cutie.

Era o cutie dreptunghiulară, frumos lucrată, din lemn, cu niște trandafiri pictați pe ea. Ca marime,cam ca o cutie pe care o găsești azi la supermarket, cu biscuiți cu unt, dar nu asta e important. Problema era că și asta avea încuietoare și era încuiată, și Hubbie a zis ca nu știe dacă merită să încerce să o desfacă, fiindcă se teme să nu o strice, și pe asta CHIAR ar vrea să o păstreze pentru colecție.

Acestea fiind spuse, am băgat toate lucrurile înapoi în valiză, așa cum fuseseră puse,și am decis că e vremea să ne punem la culcare. Pentru Hubbie fusese o zi lungă și obositoare de lucru, iar pe mine mă sâcâia din nou piciorul.

Mă trezesc când soarele îmi bate în ochi pe lângă marginea draperii. E liniște și lumina dimineții e strălucitoare, enervant de strălucitoare pentru ochii mei încă adormiți. Hubbie și Cody nu sunt în casă, probabil sunt ieșiți la plimbarea de dimineață. Mă ridic cu greu din pat, constatând că sunt și mai înțepenita decât ieri. Mă duc la baie, fac un semi-dus, ocolind orteza, apoi mă duc în bucătărie. Șchiopătând, nu mă pot abține să nu deschid încă odată valiza. În lumina dimineții, conținutul pare mai banal. Iau cutia, o scutur, se aude un foșnet și un soi de pocnit, ceea ce îmi sugerează că ar fi ceva hârtii, poate și o cutie cu bijuterii, ceva? Hm, interesant. Pornesc radioul, aud o muzică atât de deprimanta că-l închid instant. Caut un radio online, găsesc ceva muzică mai plină de energie pozitivă, pornesc cafetiera, adun vasele murdare și le bag la spălat. Cum o să rezist două săptămâni sa fac doar atât? ,,Cu posibilitatea de extindere a perioadei concediului", a zis doctorul. Mă rog. Cei de la birou să se descurce cum pot, o să-i ajut de la distanță, șeful s-a arătat foarte înțelegător când i-am povestit ce s-a întâmplat, așa că nu îmi fac griji. Până la urmă urmei, pot număra pe degetele de la o mână de câte ori am lipsit de la muncă în ultimii ani. În fine. Țopăi pe un picior de colo-colo, prăjesc niște pâine, șuncă, bat niște ouă, încropesc un mic-dejun. Chiar la tanc se întorc și băieții. Hubbie e plin de energie, se bucura de mâncare și de cafea. Cody hapaie cu poftă din bol micul lui dejun, apoi Hubbie mă ia prin surprindere:

-Să știi că am vorbit cu băiatul de la atelierul de copiat chei, din oraș. O să duc cutia la el, sa o desfacă.

-Uau, la asta chiar nu m-am gândit, dar e o idee excelenta! Bravo!

-Păi, aseară eram chiar entuziasmat că o să aflăm mai multe despre casă cu ajutorul valizei, acuma, ca sunt pornit,nu mă las până ce nu aflu...

-Îmi place energia ta, mi-o transmiți și mie, te rog?

Hubbie vine să ma pupe, Cody sare să mă pupe și el, cu botul ud de la castronul cu apă . Apoi, Hubbie face un duș, se schimbă și pleacă în oraș. Eu și Cody ne așezăm fiecare în patul lui, iar eu îmi iau în brațe laptopul, răspund la e-mailurile de la serviciu, șterg grămada de e-mailuri cu oferte la întâmplare, scriu mesaje către prieteni, mă mai uit și la postările noi de pe rețelele de socializare. Trece mai bine de o oră și simt că mă ia somnul. Arunc laptopul pe pat, îmi așez pernele, mă întind cât mai comod. Cody a adormit și stă întins pe spate, săpând gropi imaginare cu lăbuțele din față. E așa de nostim! Închid ochii și încerc sa adorm, ușurată că m-a mai lăsat durerea. Aproape am adormit, când aud ca se deschide ușa, Cody tresare, se trezește, latră de două ori, apoi fuge spre ușă, dând voios din coadă...E Hubbie, s-a și întors! Radios:

-Hai să vedem ce e în cutie!