Kayden

20

  Allie

  -Doamnișoară Evans? Ați auzit ce am spus?

  -Îmi cer scuze,doar că e o veste mare. Mai puteți repeta odată, vă rog?

  -Am spus că tatăl tău a vrut să ia legătura cu tine și cu fratele tău. Domnul doctor Evans a refuzat,acum aștept să văd ce spuneți dumneavoastră.

  -O să mă gândesc, mulțumesc că m-ați anunțat,o seară bună! Nu aștept să îmi răspundă. Închid telefonul și îl trântesc în poșetă.

  Deschid portiera și mă așez pe scaun fără să spun nimic. Kayden ridică ochii din telefon și se uită confuz la mine. Privirea mea îi dă de înțeles că nu vreau să vorbesc despre nimic.

  Ajungem destul de repede acasă. Când ajungem constant că ușa este deschisă. Kayden  intră primul,apoi îmi face semn să intru și eu. Când ajung la mine în cameră,Mason stă cu ochii în telefon și are maxilarul încleștat.

  Bat ușor în ușă ca să îi atrag atenția. Ridică privirea spre mine derutat, apoi se mai relaxează puțin.

  -Te au sunat și pe tine nu? mă întreabă când mă așez lângă el pe pat. Dau afirmativ din cap fără să știu ce să spun. Și le-ai spus că nu așai? Ezit puțin înainte să răspund. Mason se uită în ochii mei cu sprâncenele încruntate. La naiba Merișor,doar nu ai...

  -Nu i-am dat niciun răspuns. Am spus că mă mai gândesc. Și înainte să spui ceva,nu,nu vreau să vorbesc cu el sau să îl văd. Pur și simplu eram șocată și nu știam ce să spun.

  Mason își pune brațul peste umerii mei trăgându-mă lângă el și mă sărută pe creștet.

  -Frumos cadou de Crăciun, așai? Tot ce scot pe gură este un hohot de râs amar.

  A doua zi am petrecut-o cu Mason. Am decis să îi facem o vizită mătușii Emma. Carlos a zis că ne împrumută mașina lui ca Mason să nu mai închirieze una,dar am refuzat preferând să mergem cu avionul.

  Când am ajuns la ușă,am bătut. Mi-am întors privirea spre Mason și am văzut că era emoționat. Nu i-am m-ai văzut pe unchiul Connor și mătușa Emma de câțiva ani. A înghițit în sec. Am mai bătut încă odată și i-am auzit vocea nervoasă a mătușii.

  -Ce arde fraților? N-are voie omul să stea liniștit de Crăciun, Doamne...deschide ușa,iar cuvintele îi rămân pe buze. Connie mișcați fundul încoace.

  Unchiul bombăne ceva neînțeles,dar când ajunge în fața ușii rămâne fără cuvinte.

  -Doamne...Allis,Mason... Când ai ajuns băiate?

  -Cu câteva zile în urmă,o lămurește el.

  -La naiba copii,ce dor mi-a fost de voi. Veniți în coace. Ne strângem într-o îmbrățișare toți patru.

  Intrăm în casă și îl văd pe Mason cu ochii roșii. Îmi dau seama ce greu o să îmi fie când nu o să îl mai văd. Scutur din cap încercând să uit gândul ăsta și să mă concentrez asupra momentului de față.

  -Deci,copii ce ați mai făcut? Cum merge cu medicina Mason?

  -E greu,dar când faci ceva ce îți place faci mereu cu drag.

  Mason mereu a vrut să se facă medic. Nu a avut altă idee. De când pot eu să țin minte nu mai despre asta vorbea. Și nu am cum să uit cât de fericit a fost când a fost acceptat la facultatea de medicină din Anglia.

  -Și tu,Allis? Cum merge la facultate,ți-ai făcut și tu un iubit ceva? Cu coada ochiului îl văd pe Mason cum se cutremură de râs. Ce-i Mason? Și-a făcut Allie iubit? Întreabă mătușa cu zâmbetul pe buze.