Kayden
Încet încet vine ziua ei. S-a născut fix de Crăciun. Sărbătorea asta ar trebui să însemene fericire,să uiţi de tine şi să găseşti timp pentru alţii,să îndepărtezi ceea ce este neînsemnat şi să te concentrezi pe adevăratele valori,etc...
Dar pentru mine Crăciunul nu mai înseamnă nimic de la vârsta de 10 ani,iar moartea lui Rylee mi-a distrus și ultimul gram de speranță că sărbătoarea asta va însemna din nou ceva pentru mine.
Dar acum,când mă uit la Allie și Crew cum decorează casa,parcă simt din nou scânteia aceea.
Crew a fost plecat la bunici lui pentru câteva zile,din cauză că lui Ashley i s-a făcut dor de el. Nu era de mirare. Până la urmă a avut grija de el de la naștere aproape.
-Tati îți place aceasta decorațiune cu Spiderman pe care am găsit-o la magazin?
Am trăit să o aud și pe asta. Decorațiune cu Spiderman?! Dar fiul meu nu greșește. E un glob de sticlă-genul acela care dacă îl scuturi se plimba zăpadă prin el-cu Spiderman în interior.
I-am lăsat pe Allie și Crew să își facă de cap cu decoratul, pentru că,pe mine oricum nu mă pasionează,dar știu că pe Crew da.
Așa că după ce Crew s-a echipat pentru vremea specifică lunii Decembrie și mi-a promis că nu pleacă de lângă Allie au plecat spre magazin. Când s-au întors mă întrebam dacă Allie ridică greutăți, pentru că ținea în mâini 4 pungi destul de grele pentru o fată.
Acestea au fost pline de diferite decorațiuni. Beteală,globuri, luminițe și decorațiuni pentru perete.
Țin minte Crăciunul înainte să se nască Crew. Rylee era însărcinată. Era așa de mică și cu o burtă de parcă purta tripleți. Nu că m-ar fi deranjat.
Iubesc copii,iar pe copilul meu îl iubesc necondiționat. Crew s-a născut în prima zi din an, exact ca mine. 01.01.
Crew începe să caște și mă uit la ceasul de pe perete. 15:15.
-Amice,gata cu decoratul pe ziua de azi... Crew îmi aruncă o privire de parcă ar vrea să mă lipească de perete și să îmi imobilizeze brațele și corpul cu ajutorul pânzei de păianjen a lui Spiderman. Ridic privirea de la el și mă uit la Allie.
E îmbrăcată cu niste pantaloni scurți care-i pun piciorele suple și albe ca laptele în evidență și un maiou scurt. Hainele astea îi pun și formele în evidență.
De vreo lună de când ne prefacem că suntem împreună pentru Ashley m-am simțit așa de bine...
Nu am mai atins o femeie de la Rylee. Nici măcar săruturile alea neînsemnate pe care le am avut cu diferite tipe nu m-au făcut să simt ceea ce simt cu Allie.
N-aș fi sărutat tipele alea. Dacă era după mine nici la petreceri nu aș fi venit. Pur și simplu a fost de fațadă.
Niciun prieten de al meu nu știe despre Crew sau despre Rylee. Toți cred că sunt un tip care e genul petrecăreț.
Crew oftează ușor nervos apoi o ia pe Allie în brațe și se duce spre dormitor.
-Tu nu te duci cu el? Mă întreabă Allie care și ea pare nervoasă că i-am luat partenerul de decorat.
-Adoarme singur,spun și ridic din umeri.
Mă apropii ușor de ea și deja îi simt parfumul. Vanilie și scorțișoară. De la sărutul din camera ei nu am mai experimentat genul ăsta de experiențe. Săruturile din timpul vizitelor lui Ashley nu se pun.
Allie deschide gura și spulberă fiecare speranță pe care aș mai fi putut avea-o:
-Ce era cu broșurile alea de pe blatul din bucătărie? La dracu.
-Nimic important,îi spun și tonul meu devine cam dur.
Am stări multiple când sunt în preajma ei. Când a venit prima dată la mine în apartament eram încrezut, așa a și urmat până când la faza cu drogurile de la petrecere. Atunci m-am mai destins puțin. Când a venit Zayn aici am simțit ceva care se asemăna ușor a gelozie,dar când i-am spus toată povestea mea despre Crew și Rylee am devenit vulnerabil. La naiba,nu am plâns lângă nimeni până acum.
-Tata mă bătea,a spus ea dintr-o dată.
-Poftim?! Întreb eu de parcă nu am auzit bine. Cine ar fi atât de tâmpit să fii bată propriul copil? Oare cine Kayden?
-Tata mă bătea,și pe mine și pe Mason. Asta s-a întâmplat după ce mama s-a îmbolnăvit din cauza stresului și a bătăilor multiple,iar mai apoi a murit. Asta l-a adus pe tata într-un stadiu de nebunie curată. Aproape am murit, vocea i se frânge și închide ochii scuturând din cap.
Eu rămân și mă holbez la ea de parcă am auzit povestea anului. Când văd cum pe obraz i se prelinge o lacrimă decid să deschid și eu gura.
-De ce mi ai spus asta? Spun într-un final cu o voce ușor răgușită.
-Mi-ai împărtășit un secret de al tău, așa că asta am făcut și eu. Kayden, știi ,când te am cunoscut te am judecat greșit. La urma urmei aveai cămașă descheiată la fel și pantaloni. Țigarea dintre buzele tale îți dădea un aer de..n-am cuvinte. Și când îmi spuneai scumpete mă scoteai din minți.
Face o pauză care simt că durează o veșnicie,dar după continuă:
-Habar nu am de ce îți spun toate astea,dar... Oftează prelung și eu simt că mor dacă nu își continuă odată vorba. Când mi-ai spus de toată faza cu Crew și cu Rylee...mi-am dat seama că tu nu ești un nesimțit. Pur și simplu ești un om care a trecut prin multe. Mi-ai demonstrat că toată chestia cu bătăile si moartea mamei nu este nimic. Ai consumat droguri,ai un copil de 5 ani,mama copilului tău și marea ta iubire a murit. Nici nu vreau să știu ce te-a împins să consumi droguri. Când vede că deschid gura îmi face semn să tac. Zic asta pentru că e clar că nu ești genul de persoană care ar consuma doar pentru a se afla în treabă. E clar că ai avut un trecut complicat,un prezent care te va schimba și un viitor strălucit. Mersii Kayden,mersii că mi-ai fost exemplu!
Mă uit la ea și încerc să asimilez tot ce mi-a spus,dar nu pot. La naiba,nu pot. Piciorele mă duc spre ea și buzele mi se lipesc de ale ei. O sărut ca un nebun. Ca un animal înfometat care și-a găsit prada. Ca un om care s-a săturat să aștepte. Nici nu îmi pasă că Crew ar putea ieși din cameră să ne vadă. Dar în același timp mă blestem în sine că sărutul ăsta înseamnă ceva față de celelalte. Înseamână că mă îndrăgostesc de cineva după mult timp.
Iartă-mă Rylee.

CITEȘTI
Kayden
RomanceAllie Evans începe facultatea cu stângul. Noul ei apartament din noul oraș în care s-a mutat se inundă din cauza instalației proaste. Ea e nevoită să se mute în apartamentul lui Carlos, un bun prieten de-al fratelui ei. Așa ajunge colegă de apartame...