PROLOG

124 4 0
                                    

Bărbatul privi spre Alexandra, tânăra superbă, care stătea goală în îmbrățișarea lui, învelită în părul lung și negru, încercând fără succes să stea trează, când, în realitate, ea nu mai putea de somn.

Îi mângâie cu privirea formele perfecte și conturul dulce al feței, apoi se apropie cu gura de urechea ei și-o strigă pe nume, dar ea era deja prea somnoroasă ca să mai reacționeze.

Îi șopti în ureche ceva, apoi continuă. Îi dădu comenzi detaliate, apoi, când încheie, o auzi oftând. Zâmbi satisfăcut în întuneric. Era atât de ușor! O sărută pe umărul gol și o înveli cu plapuma, apoi se duse în camera cealaltă, unde lumina palidă a unui mic ecran desena umbre fantomatice pe pereți și accentua strălucirea firelor argintii din părul lui.

Apăsă un buton, apoi începu să tasteze vioi vreme de câteva minute. În cele din urmă, zâmbind iar, închise de tot obiectul luminos și se strecură în pat, alăturându-i-se tinerei care dormea dusă.

Legături nebănuiteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum