Tom și Bri coborâră din mașină și constatară cu surprindere că încăperea în care se aflau era bine încălzită. Bărbatul în negru îi privi o clipă, apoi le făcu un semn scurt să o ia înainte, în timp ce el îi urma, supraveghindu-le fiecare gest.
Spre surprinderea noilor-veniți, ușa metalică acoperea o altă ușă, care ducea spre un coridor lung și luminos. Trecură pe sub un detector de metale, care începu să se vaiete.
-Lăsați aici toate obiectele metalice pe care le aveți asupra voastră!, spuse simplu omul, iar Tom și Bri se supuseră.
-Chiar și inelul de logodnă?, murmură Bri spre bărbat, care însă rămase neînduplecat.
Rămași fără bijuterii, telefon, curea și pantofi, Tom și Bri pășiră desculți pe pardoseala ce, în mod surprinzător, nu era rece deloc.
Unde o fi locul ăsta?, se întrebau amândoi, evident speriați dar și fascinați de dimensiunea, locația și dotările de acolo.
Ajunseră la un lift ca o cușcă. După ce îi îndemnă să urce, omul apăsă câteva butoane, iar ei, rămași singuri, se pomeniră că urcă și urcă și iar urcă, de-ai fi zis că sunt pe cale să ajungă în vârful unui zgârie-nori.
Bri se sprijini la pieptul lui Tom, suspinând:
-Mi-e frică, Tom!
-Nu te teme, voi face orice ca tu și mica noastră comoară să fie în siguranță!
-O, Tom!, oftă ea și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Te iubesc!
-Și eu te iubesc, Bri!, răspunse el serios, privind în ochii ei speriați și înlăcrimați.
Dar nu mai era timp. Cu câteva scrâșnete zgomotoase, liftul ajunse la destinație și se înțepeni pe poziție, apoi ușile i se deschiseră. Tom și Bri înghițiră în sec.
Ajunseseră în ceea ce părea un spațiu de birouri, dar imens și nemobilat. Câteva aplice luminau blând locul. Tom porni spre ferestre, numai ca să descopere, nemulțumit, că erau acoperite de ceva în exterior și nu se vedea nimic dincolo de ele.
-Bine ați venit!, zise o voce masculină blândă dintr-un difuzor, iar ei priviră în jur, confuzi.
-Cine ești? Ce vrei de la noi?, zise Tom peste măsură de furios, strângându-și pumnii. De ce ne-ai răpit? Arată-te odată!
-Of, of, of, prea multe resentimente, Tom dragă!, zise vocea ușor ironică. Știu că nu la asta v-ați fi așteptat în seara asta, dar, ascultă la mine, Tom, nimic nu e ceea ce pare a fi...
-Evident, nici tu nu pari a fi ceea ce ești, zise Bri, furioasă. Ce vrei de la noi?
-În primul rând, se impun niște felicitări, din câte am înțeles, zise vocea. Scuze pentru zelul subordonatului meu. Inelul de logodnă e pe un raft, la capătul încăperii. În al doilea rând, nu v-am întâmpinat personal fiindcă sunt într-o cu totul altă locație decât voi, dar fiți pe pace, vă voi face o vizită cât de curând. În al treilea rând, Tom, cu tine am treburi foarte, foarte importante de rezolvat. Pe logodnica ta am adus-o aici ca sprijin moral, nu de altceva, fiindcă știu că sunteți două suflete pereche și n-aș fi suportat să vă văd suferind, zise el apoi începu să râdă răutăcios, în timp ce lui Bri i se încreți pe ea pielea.
-Ce ai de rezolvat cu mine ce nu se putea rezolva ca între oameni normali?, strigă Tom înfuriat. Dacă știi atâtea despre mine, e clar că știi că sunt și o persoană rezonabilă. Puteai oricând să mă contactezi și să ne întâlnim, să discutăm, nu trebuia să ne răpești de-acasă de parcă am fi fost două pachete! Ce mama dracului?!
-O-ho, Tom, stai liniștit! Uite, dimineață la prima oră ne vedem și o să discutăm ca între oameni normali, zise vocea. Până atunci, recuperează-ți inelul, drăguțo, și ați face bine să vă faceți comozi în apartamentul pe care vi l-am pregătit! Noapte bună!, mai zise vocea cu entuziasm, apoi închise.
Tom se prinse cu mâinile de cap și se duse lângă un perete, de care se sprijini, încercând să-și pună ordine în gânduri. Bri veni imediat lângă el.
-Tom, cel puțin deocamdată nu suntem în niciun pericol, zise ea, iar el oftă abătut. Hai să căutăm acel apartament despre care zicea și să ne așezăm undeva, că pe mine nu mă mai țin picioarele...
El ieși imediat din starea aceea de nedescris și-o urmă pe Bri care pășea încet înainte. Găsiră inelul pe un raft, apoi merseră mult, dar în cele din urmă ajunseră la o ușă pe care cineva lipise un bilețel:
„TOM"
Se priviră unul pe celălalt, apoi Tom apăsă pe clanță. Intrară, iar Bri se aruncă pe canapea, murmurând:
-Cea mai ciudată zi din viața mea...Tom?!, zise ea mirată, văzând că el nu-i răspunde, apoi se ridică și se duse să-l caute.
Îl găsi lângă frigider, holbându-se încremenit la o poză veche prinsă de frigider cu un magnet.
-Tom!, exclamă ea șocată, văzând halul cum arăta. Tom! Ce-i? Ce-i?!
-E...e o poză veche cu mine și cu mama...șopti el , apoi privi în gol. N-am mai văzut poza asta de zeci de ani...era în albumul mamei, acasă...Cum a ajuns aici?
Bri îl privi neputincioasă, apoi ridică din umeri.
-Tom...dragul meu...Să sperăm că mâine vom avea mai multe răspunsuri...Oare nu e ceva de mâncare în frigider? Mi-e o foame...
El deschise frigiderul, scoase de acolo un platou cu mezeluri și brânzeturi și o cutie de suc. Le așeză absent pe masă, desfăcu cutia cu suc, apoi bău din ea, în timp ce privirea lui absentă dovedea că mintea refuza să-l mai ajute.
CITEȘTI
Legături nebănuite
Lãng mạnO căsnicie e distrusă, aparent fără niciun motiv. O tânără ambițioasă preia afacerea falimentară a familiei sale și o repune pe picioare. O organizație din umbră ia decizii controversate. Și toate astea au ceva în comun. Sau pe cineva...
