Legături nebănuite

MESAJUL

Alexandra, Elias, Martin și șeful serviciului de securitate se holbau pentru a treia oară la mesajul înregistrat pe care Alexandra îl primise pe un telefon mobil adus de un curier la fabrică, alături de alte pachete.

Pachetul era „curat", fără alte amprente în afara celor lăsate de Alexandra. Pe camerele de supraveghere nu se vedea decât chipiul băiatului de la firma de curierat, dar când îl luaseră la întrebări, acesta jură că nu adusese el pachetul respectiv în fabrică.

Alex și Martin se îndepărtară preț de câteva minute, iar cel de la securitate plecă, în vreme ce Elias, cel mai afectat de cele întâmplate, privi iar mesajul de la Tom:

„-Dragi colegi și prieteni de la Pegasus...", citea el de pe o hârtie, în vreme ce Bri stătea în spatele lui.

„Acesta este un mesaj înregistrat la cererea mea, pentru a vă liniști. Suntem bine și în siguranță aici unde ne aflăm. Vă rog să opriți căutările pe care sunt sigur că le-ați început și să nu vă mai faceți griji pentru noi. Nu pot dezvălui motivul pentru care ne aflăm aici, însă, cunoscându-vă, sunt sigur că vă faceți griji pentru mine, pentru noi. Am convenit că veți primi din când în când mesaje ca acesta, ca să fiți asigurați de bunele intenții ale celor care ne-au adus aici. Nu suntem în pericol!"

 „Elias!", exclama Tom și punea deoparte hârtia, apoi își împreuna vârfurile degetelor. „ Te rog să nu te îngrijorezi, bine, prietene? Te asigur, uite, promit că aici e totul bine pentru mine, pentru noi! Ai grijă de tine și de mintea ta genială!"

 „Șefa, te salut cu respect!", zicea el, mimând un salut militar. „Sper că mă voi întoarce curând. Până atunci, zicea el și se reîntoarse la foaia de hârtie, să fiți sănătoși! A fost o plăcere și o onoare să lucrez cu voi."

Apoi filmarea se încheia brusc.

Elias urmări iar și iar și iar filmulețul. Da, Tom arăta într-adevăr bine, iar iubita lui la fel. Dacă n-ar fi fost mesajul acela trimis de Tom în seara galei, mai c-ar fi putut să se liniștească. Dar o răpire e o răpire, indiferent ce spunea Tom în filmare. Nu părea drogat sau beat, dar nu avea de unde ști adevărul, decât dacă ar fi fost și el acolo, cu Tom.

Trecuseră cinci zile de la răpire. Nimeni nu putuse afla nimic. Nimeni nu mai excludea nimic, mai ales când văzuseră că nu se făcuse o cerere de răscumpărare, cum se așteptaseră. Mesajul aducea o slabă speranță, dar doar atât.

De la ciudățenia cu telefonul găsit pe jos de domnul Oliver, Alexandra simți că poate e mai bine să stea împreună cu cineva, decât singură, așa că își petrecuse fiecare noapte acasă la Martin. Se simțea mai în siguranță cu el decât singură. Cumva, lucrurile păreau că sunt firești ca ea și el să fie acolo, împreună. Era pentru prima dată de la Ben încoace când simțea că e în siguranță să lase jos armura și măștile în fața cuiva.

Și deși mintea îi flutura înainte numai scenarii periculoase, simțea că poate e vremea să pună punct definitiv acelui capitol al vieții sale și să meargă mai departe.

La rândul său, Martin se simțea tot mai aproape sufletește de Alexandra. Mai ales de când reușise să întrezărească femeia reală din dosul măștii. Îl inspira să devină un om mai bun iar asta nu era puțin lucru.

Și astfel trecură zilele una după alta în viețile tuturor. Elias primi un coleg nou cu care să coopereze la crearea unor alte proiecte geniale. Alex și Martin se logodiră. Zilele se transformară în săptămâni, iar săptămânile în luni. Prinși în viețile lor, cu problemele lor, oamenii dragi de altădată se transformară într-un soi de imagini ascunse de ceața amintirii, care blochează durerea dispariției.

 Iar mesajul promis de Tom nu mai veni.