Legături nebănuite

SÂMBĂTĂ

-Tom! Tom! Trezește-te!, zise Bri, scuturându-l ușor pe Tom, care deschise până la urmă un ochi și-o privi surprins.

-Hm?, mieună el somnoros, apoi se holbă deschizându-și și celălalt ochi și văzând că ea era deja îmbrăcată în haine de drumeție.

Fir-ar! Uitase să-și pună aseară alarma să sune...

Dar oare ce făcuse aseară?

Amintirile i se întrerupseră la momentul când stătea tolănit în bucătărie lângă Bri...

-Ai fost rupt de oboseală aseară, oftă Bri și-l mângâie drăgăstoasă pe păr. Dar e vremea să te scot în lume, cum ți-am promis...Împachetează-ți ceva haine de schimb și ia-ți ceva încălțări comode..., adăugă ea, iar apoi amuți când privirea i se agăță de o anumită parte răzvrătită a corpului lui Tom...

Somnoros, Tom abia la baie reuși să-și dea seama de cauza pentru care Bri amuțise brusc. Îi veni să râdă, apoi chicoti de câteva ori discret. Fir-ar să fie! Dar asta e ceva natural..., își zise el zâmbind, apoi se aruncă în duș.

Ieși din baie mirosind proaspăt. Adulmecă lacom aroma de cafea. Dar Bri i-o tăie scurt:

-N-avem vreme! Pierdem trenul dacă mai stăm mult! Bem cafeaua în tren!

Treaz acum de-a binelea, Tom o privi lung. Avea un trening albastru-deschis, care se asorta perfect cu ochii ei. Cum de renunțase la griul ei? Ce frumoasă e!, își zise el și-i zâmbi, apoi rosti:

-Da, să trăiți!, apoi se duse și îngrămădi câteva haine de schimb în rucsacul pregătit de Bri pentru el.

Afară de-abia dacă se zărea lumina. Căscă zgomotos, apoi o privi pe Bri, care mergea hotărâtă înainte, cu rucsacul pe spate și cu gluga pe cap. Se opriră lângă un taxi, urcară, ajunseră la gară, unde, constată el surprins, Bri nu cumpărase bilete.

-Nu luăm bilete?, zise el mirat, la care ea zâmbi și răspunse:

-E rezolvat totul, domnule. Doar relaxează-te și bucură-te de toate, bine? Și să te văd zâmbind, ai înțeles? E obligatoriu să te văd zâmbind!

El privi lung fețișoara ei entuziasmată. Nu mai merseseră niciodată undeva împreună doar ei doi, nici măcar pe vremea când erau parte din trio-ul dinamic și era curios unde mergeau și cum va fi.

Vocea stridentă care anunța trenul îl luă prin surprindere și-și roti privirea spre Bri. Mergeau...la munte?

-Da, surpriză!, zise ea zâmbind. Mergem la munte, dar nu în stațiunile alea renumite...Am descoperit un colț de rai undeva și vreau să-l împart cu tine...

De n-ar fi fost trenul care să se apropie în viteză și care să-i distragă atenția, atunci poate că Tom și-ar fi permis să se concentreze și să se întrebe de ce i-a luat-o razna inima instant la vorbele acelea, vorbe care sunau mai mult a declarație de dragoste decât a...vorbe.

Se instalară în trenul nu prea aglomerat și ocupară amândoi locurile de lângă fereastră.

Trenul se puse în mișcare. Trecu lin de marginea orașului, lăsând în urmă clădirile gri și mătăhăloase, trecu și de zona de câmpie, se mai opri în câteva locuri, apoi, la fel de lin, alunecă spre zonele deluroase, acoperite de păduri colorate în cele mai felurite nuanțe de galben și roșu care își dezveleau splendoarea printre fâșiile de ceață. Soarele ce răsărise accentua feeria. Tom rămase cu gura căscată.