Legături nebănuite

GALA PEGASUS

La câteva zeci de kilometri, gala își urma cursul, așa cum fusese stabilit. Acrobați și dansatori își făceau numerele spre încântarea invitaților. Mâncărurile rafinate și băuturile scumpe contribuiau din plin la atmosfera festivă.

Alexandra pândea de la balcon mulțimea veselă de petrecăreți, care-și continuau  netulburați distracția. Nici Tom, nici Elias nu erau de găsit, iar Martin, pe care-l trimisese să investigheze, nu răspundea la telefon. În cele din urmă primi un mesaj de la Martin care o nedumeri și mai mult:

„Am primit un mesaj de la șoferul limuzinei că Tom nu e acasă. L-a așteptat în fața casei o jumătate de oră. Am încercat să-l sun dar nu poate fi contactat. Merg și eu acolo să văd despre ce e vorba".

Alexandrei îi veni inima la loc când îl zări pe Elias. Coborî imediat spre el, iar acesta primi încântat atenția șefei. Doar era slăbiciunea lui! Când însă și el răspunse negativ la întrebările despre Tom, Alex simți clar că o gheară i se pune în piept. Se scuză de la Elias, mai salută vreo câțiva invitați, apoi se refugie la toaletă.

Telefonul sună, iar ea răspunse aproape instantaneu:

-Alo!

-Sunt aici în fața casei lui Tom, rosti Martin pe un ton grav, iar lui Alex i se strânse pe ea pielea. Șoferul a avut dreptate...Tom nu e aici...dar ce e mai grav e că unul dintre vecini jură că Tom și iubita lui au urcat într-o limuzină, îmbrăcați de gală, cu vreo câteva minute înainte ca șoferul nostru să ajungă...Mă întorc imediat și mai vorbim, adăugă el, apoi încheie convorbirea, în timp ce Alex rămase încremenită și se sprijini de perete ca să nu se prăbușească.

Realitatea o izbi nemilos.

Lucra într-o industrie competitivă. Concurența ar fi făcut orice să pună mâna pe un om atât de valoros ca Tom. Știa asta, știa prea bine. De aceea pusese ca Tom și iubita lui să fie supravegheați non-stop. Bine, clar că lor nu le spusese. Dar avea aproape zilnic pe masă rapoarte despre ce făcuseră și Tom și Elias, despre ce discutau, despre ceea ce îi nemulțumea, despre proiectele la care lucrau, planurile pe care și le făceau... Ba chiar și-n seara asta voia să le dea niște ceasuri de mână drept cadou, mai valoroase pentru ea decât pentru ei, fiindcă ar fi înlesnit tare mult munca urmăritorilor...

Ieși din starea de șoc, apoi se duse în fața oglinzii și-și compuse masca de pe față, cum numea ea expresia aceea atent studiată și exersată pe care o purta mereu. Își aranjă și machiajul, apoi ținuta și ieși pășind cu eleganță.

 N-avea cum să dea de veste la gală că Tom dispăruse, nu putea să-i spună lui Elias că amicul lui nu putea fi găsit! Deci încropi pe loc o poveste, apoi se duse direct la Elias și-i șopti ceva la ureche, iar el ascultă cu atenție și izbucni în râs, la final, dând aprobator din cap. Ea-i strânse ușor brațul și-i zâmbi, iar Elias se simți de milioane.

O să ia el premiul în numele amândurora! Ce mare lucru? Dacă Tom se blocase cu Bri în baie și așteptau acum un lăcătuș să-i elibereze...Ce pretext stupid, oare șefa chiar îl crezuse? Noroc că nu-și adusese telefonul cu el, că l-ar fi sunat el și le-ar fi stricat porumbeilor runda de tăvăleală, nu glumă, își zise el zâmbind pentru sine, apoi apucă un alt pahar de pe o tavă și savură aromele subtile ale băuturii.

Dar spectacolul trebuia să continue și chiar așa făcu.

Alexandra păși pe scenă cu masca ei pe față, sub privirile tuturor, ținu discursul, înmână premiile, felicită câștigătorii, îl strânse în brațe pe Elias, apoi, când încheie, îi îndemnă pe toți să se bucure de restul serii și se duse glonț la Martin, care luase legătura între timp cu membrii echipei de securitate și de urmărire.

Camera de supraveghere de pe partea cealaltă a străzii înregistrase doar parțial plecarea lui Tom și Bri de acasă, confirmând spusele vecinului, dar nu făcea posibilă identificarea mașinii. De asemenea, telefonul lui Tom își pierduse semnalul undeva la ieșirea din oraș, dar drumul nu le dădea indicii, fiindcă pe direcția aceea acesta se desfăcea în trei trasee vaste, iar zona de investigat era imensă.

Alex se prăbuși pe un scaun, tremurând. N-o linișteau nicidecum asigurările date de șeful echipei de securitate care insista că-i va găsi...doar era același om care  care își concentrase toate eforturile și toți oamenii din acea seară pe gală și-l pierduse prin asta pe Tom! 

Martin întră în cameră și-o privi îngrijorat. Arăta groaznic, biata de ea! Și seara încă nu se încheiase! Existau invitați cu care trebuiau negociate anumite lucruri, alții care trebuiau convinși ca să colaboreze, alții care se așteptau la diverse favoruri...Și ea era cea care avea rolul de gazdă, deci trebui să se retragă iar la baie, să-și tragă iar masca pe față și să rezolve ce era de rezolvat...

Târziu în noapte, când invitații se retraseră spre casele lor, iar organizatorii se apucară să strângă, un Elias beat și speriat o sună pe Alex, care ascultă înmărmurită spusele acestuia:

-Șefa...M-ai mințit, nu-i așa? Tot ce mi-ai zis despre Tom a fost o minciună, nu-i așa?

-Elias...zise Alex mimând surpriza, despre ce vorbești?!

-Șefa! Oi fi eu beat, dar nu-s prost...Spune-mi de ce mă uit eu acum la un mesaj de la Tom în care-mi spune că e cu Bri și că au fost răpiți?

-Ceee?, se prefăcu Alex șocată, apoi îi făcu un gest scurt cu mâna șefului echipei de securitate. Ce mesaj? Despre ce vorbești? Fă o poză cu mesajul și trimite-l la mine, că nu te cred până ce nu-l văd!, zise ea, apoi închise telefonul oftând și-și masă picioarele care i se umflaseră.

Telefonul ticăi, iar mesajul fu citit de toți. Din acel moment nu mai exista niciun dubiu: Tom și Bri fuseseră într-adevăr răpiți! După toate probabilitățile, Elias ar fi putut urma! Doi agenți de pază se postară lângă casa lui Elias, în timp ce alți doi intrară în casă și după ce îi explicară situația, îl însoțiră la fabrică, unde mergea și Alexandra și unde erau în siguranță. Elias se dezbătă mai repede decât se îmbătase, și-și petrecu restul nopții simțindu-se  îngrozitor de vinovat că nu-și luase telefonul cu el la gală și întrebându-se ce se întâmplase cu prietenul său și iubita lui.

Zorii zilei îi găsi pe toți palizi și încercănați, dezamăgiți și stresați. Cine îi răpise lucrase impecabil. Îi luase de acasă seara, într-o mașină închisă la culoare, greu de identificat, apoi călătorise la adăpostul întunericului, printre alte mașini, înainte ca traficul de seară să se domolească, putând fi oriunde. Nu exista niciun indiciu unde ar fi putut fi și nici cereri de răscumpărare nu fuseseră făcute. Alex oferi pe loc o recompensă, iar în cercul vânătorilor de recompense vestea se răspândi ca fulgerul. Totuși, nimeni, nicăieri, nu știa, nu văzuse, nu auzise nimic.

Iar incertitudinea în acele momente era mai greu de suportat decât orice altceva...