Mormăind somnoroasă, Briana, sau Bri, mai pe scurt, cum o știa toată lumea, se întinse să oprească alarma telefonului. Apoi, ținând doar un ochi deschis, se duse, clătinându-se, și se așeză pe toaletă, apoi se întinse spre raftul poziționat strategic lângă toaletă, de unde-și luă, ca de-obicei, periuța de dinți și pasta de dinți.
Așa făcea de când se mutase aici, spre dezgustul amicului său, Tom, care, ca un tocilar ce era, îi recitase pe nerăsuflate vreo zece motive, cel puțin, pentru care nu trebuia să țină periuța acolo!
Pândi cu colțul ochiului deschis spre gemulețul de deasupra. Cerul tomnatic se lumina, încet, dar sigur. Se ridică de pe toaletă, apoi scuipă pasta de dinți din gură, se clăti, trase apa și apoi reașeză periuța pe raft. Se spălă pe față fără se mai uite în oglindă. Oricum, avea o oglindă de toată jena, mai mult neagră decât argintie-moștenire de la fostul proprietar. Mereu își zicea c-o s-o schimbe, dar până acum nu se întâmplase. Se baza oricum pe oglinda mare de pe ușa șifonierului...
După ce se spălă pe față, își deschise și celălalt ochi. Se strâmbă când zări răsăritul pe geamul din bucătărie. Privi în jos, la strada și la oamenii care se vânzoleau afară, și nu-și putu reprima gândul, pe care-l avea în fiecare dimineață, de altfel:
„Cum naiba de par ăștia atât de plini de energie dimineața?".
I se părea că restul lumii înghite baterii la micul dejun sau bea câte o carafă întreagă de cafea...Pentru ea rămăsese unul dintre misterele vieții...
Oarecum trezită, dar nu de tot, se îndreptă spre șifonier, de unde-și alese o altă ținută gri. Chiar aflase de curând că la muncă i se spunea Domnișoara Bri Cea Gri, dar n-o deranja. O fi fost ea Domnișoara Gri, dar când era vorba de munca ei, strălucea. Și până la urmă, de aia mergea la muncă, să facă o treabă bună, nu parada modei!
La șapte și jumătate, cea mai bătută de Dumnezeu oră a zilei, se îngrămădi resemnată în autobuzul care o ducea spre centru, alături de o grămadă de alți necunoscuți. Oftă când geanta unuia o lovi în coaste, dar nu spuse nimic. Important era să ajungă odată la destinație, cu autobuzul ăsta care se mișca în reluare, prins în nesfârșitele coloane de mașini pe la semafoare.
Părinți grăbiți cu copii de mână traversau prin traficul haotic de dimineață. Alții se încumetau să-și cațăre odraslele pe bicicletă și făceau un slalom periculos printre oameni și mașini. Bri zâmbi, în sfârșit, pentru prima oară în acea zi: era doar o zi normală, ca oricare alta!
Pe măsură ce stațiile treceau, oameni coborau și urcau. Deseori se gândise că autobuzul era ca un monstru gigantic, care înghite și apoi scuipă oameni. Ideea o făcu iar să zâmbească, în timp ce privea afară. Reușise, în sfârșit să-și găsească un loc pe scaun. Majoritatea călătorilor coborâseră deja. Ea mergea puțin mai departe...
Ajunse la stația ei și coborî. Soarele strălucitor o amețea. Trecu pe partea mai ferită a străzii. Mai avea puțin...
Apăsă pe butonul de lângă lift. Acesta apăru, văicărindu-se cum făcea întotdeauna. Bri urcă, apoi începu să numere în gând. Ura lifturile, dar n-avea cum să urce pe jos douăzeci de etaje!
Mulțumind Cerului că ajunsese și de data asta la destinație, păși zâmbitoare , fix la ora 8 și jumătate, ca de obicei, peste pragul biroului...
CITEȘTI
Legături nebănuite
RomanceO căsnicie e distrusă, aparent fără niciun motiv. O tânără ambițioasă preia afacerea falimentară a familiei sale și o repune pe picioare. O organizație din umbră ia decizii controversate. Și toate astea au ceva în comun. Sau pe cineva...
