Legături nebănuite

COLOCATARI

-Pe unde-ai umblat?, zise Bri, privindu-l circumspectă pe Tom, care se clătina serios încercând să-și dea jos încălțările.

-Am fost cu Elias, la o bere...zise el, încercând să pară indiferent. Știi tu...ți-am povestit de el...Acum vreo două luni s-a despărțit și el de nevastă-sa...Sunt în plin divorț...E și el praf...

-Deci și tu ești..., zise încet, ca pentru ea, privind cu milă spre amicul ei, care ocupa oficial de mai bine de-o săptămână canapeaua din living...și-o va face poate pe termen nelimitat...Am făcut macaroane cu brânză, vrei?

El o privi lung. Ce s-ar face fără ea? Încuviință aproape imediat:

-Mă spăl pe mâini și vin...

Ea vărsă conținutul în două farfurii, apoi presără încă un rând zdravăn de parmezan ras deasupra. El veni pe furiș și privi apreciativ peste umărul ei cele două farfurii aburinde:

-Mamă, ce bine arată! Mulțumesc! Abia acum îmi dau seama că eram lihnit!

-Mâncăm aici sau pe canapea?, zise ea, iar apoi izbucniră amândoi în râs. Ce glumă bună! Să mănânce la masă? Dar când ar fi ales ei masa în locul canapelei?

Bri îl privi cu atenție printre gene pe Tom. Se obișnuise oarecum cu el acolo, dar numai fiindcă-și repeta în fiecare zi că era ceva temporar. Primele zile fusese cel mai greu, mai ales că Tom suferise mult, fiindcă Donna începuse să-l hărțuiască, ba urmărindu-l, ba așteptându-l la servici în fiecare dimineață. Noroc cu șefii care fuseseră înțelegători și-i permiseseră să-și facă o parte din lucru de acasă. Adică, de la Bri de-acasă...Fiindcă el ajunsese să nu mai poată păși în casa lui, din pricina amintirilor care urlau la el din toate colțurile...

După ce făcuse circ câteva zile, Donna nu mai insistase. Își adunase lucrurile și se mutase la cabinet. Avea acolo suficient loc, era un fost apartament cu patru camere pe care-l reamenajaseră ea și Tom. Bine, recunoștea că nu se putea compara cu casa, dar...Ce mai conta? Făcuse dragoste sălbatică cu iubitul ei în toate camerele, iar acum i se părea perfect. Nici nu știa de ce nu se mutase mai devreme acolo...

Pe măsură ce zilele treceau, pentru Tom era tot mai clar că n-o să mai poată locui vreodată la fosta adresă. Fiecare obiect și colțișor îi aminteau de ea și de trădarea ei. Pornise divorțul, hotărât. N-avea să mai piardă niciun moment! Totuși, erau zile, ca azi, când slăbiciunea îl învingea și mai mergea pe-acolo-n vizită. Așa descoperi că Donna luase tot din casă, inclusiv o parte din mobilier, cadourile de la nuntă, fotografiile, bijuteriile...Șocul fu și mai mare, însă, când găsi plasată strategic în șifonier o cămașă bărbătească fină, neagră, parfumată, care nu-i aparținea lui...

-Curvă nenorocită!, răcnise el ieșindu-și din minți și rupând cămașa bucăți-bucățele...

Se trezi plângând, cu fâșiile mătăsoase zăcând în jur. Așa îl găsi Elias, colegul și singurul lui amic, care decise că o ieșire poate-poate l-ar mai fi scos din starea aceea...

Pentru Tom fu un șoc să afle detaliile aproape identice ale pățaniilor lui Elias:

-Omule, ziceai c-a înnebunit Clara!, exclamă Elias, apoi sorbi din pahar. Ne certam mereu, din chestii fără importanță, apoi plângea de multe ori la orice i-aș fi zis, mă certa, mă învinovățea...Apoi am aflat de la cineva că mă înșela cu un tip de la firma unde lucra... bine măcar că n-am făcut copii cu ea...rămâneam în fundul gol, și fără casă, și fără copii, la cum sunt făcute legile astea...ba mai și plăteam pensie alimentară ca prostul o viață întreagă... Și pentru ce? Că aș mai fi zis de era vreo zeiță, ceva...Dar...Of, omule, începu să plângă încet Elias, iar lui Tom îi pieri glasul.

Își conduse amicul acasă cu un taxi, apoi se întoarse la Bri, sperând, cum spera de fiecare dată, că ea încă-l mai suporta...și că încă-l va mai primi. De aceea se simți iar ca un norocos și în seara aceea, și mai recunoscător decât se simțise vreodată. O privi lung pe Bri, tolănită neglijent pe canapea, cu cămașa aia ridicolă cu Minnie Mouse pe ea și cu farfuria de paste în brațe. Era atât de simplă, de naturală, de frumoasă, de bună, iar el era un norocos c-o avea alături!  Înghiți greșit, apoi începu să tușească puternic:

-Tom!, strigă Bri îngrijorată, văzând că amicul ei se chinuia să respire. Tom, ce-ai făcut?

Sări cât colo, iar farfuria i se răsturnă pe jos. Ea nu băgă de seamă, concentrată să-l bată pe spate și să-l ajute să își recapete suflarea. Tușind mai rar, cu fața roșie și cu ochii înlăcrimați, Tom acceptă bucuros paharul de apă pe care Bri fugise să i-l aducă. Când în sfârșit se calmă, observă pastele împrăștiate pe jos. Îi oferi să mănânce ce mai avea el în farfurie. Oricum, lui i se iritase gâtul de la tușit...

-Bri...șopti el privind-o cum se uita la el cu milă. Cum o să pot vreodată să te răsplătesc?

-Hă?, zise ea mirată. Pentru că te-am ajutat să nu te îneci? Pentru că ți-am adus un pahar de apă?

-Pentru astea și pentru tot...șopti Tom, apoi arătă spre pastele ei răsturnate pe jos. Pentru că m-ai primit la tine...Pentru că-mi ești alături...

-Tom, zise ea clătinând din cap cu un gest aproape matern. Suntem prieteni sau ce? Apoi știi că prietenul la nevoie se cunoaște...

-Bri...în afară de mama, nimeni nu m-a mai sprijinit ca tine..., oftă el și o privi lung. Sunt conștient cât de mult îți datorez și-aș vrea să-mi dai voie să mă revanșez cumva...

-Tom...azi e joi și mâine-i încă zi de lucru...Hai mai bine să ne punem la culcare...Nu-ți mai bate capul cu lucrurile astea...Strâng de pe jos și mă duc și eu să mă bag în pat...

-Du-te, strâng eu...șopti Tom, privind când la pastele de pe jos, când la ea. Promit că n-o să mai beau ca un prost și-o să am grijă să nu mă mai înec...Bine?

Ea-l privi și zâmbetul îi inundă fața:

-Tom, Tom, Tom! Dacă promiți și te ții de promisiune, am o surpriză pentru tine weekendul ăsta...Promiți-promiți? O să ai nevoie să îți iei liber sâmbătă și duminică! Plecăm undeva!

-Ceee?, zâmbi el bucuros. Mă scoți în lume?

-Îhî, zise ea zâmbind, apoi îi întoarse spatele. Noapte bună!