Legături nebănuite

ZUGRĂVEALA DE A DOUA ZI

Bri se uită prostită în jur. Ăsta nu era apartamentul ei! Sau era?

Pretextând că n-are chef să meargă la birou, Tom rămăsese acasă, de dimineață. Cine-ar fi putut anticipa așa ceva?!

Cu încă doi oameni ca ajutoare, plus cu două doamne harnice la curățenie, Tom reușise ceea ce părea aproape imposibil: zugrăvise întreg apartamentul tot în culorile care le avea și înainte, cu deosebirea că acestea erau vii și proaspete...Ba chiar adusese de acasă de la el două aparate de dezumidificat, care ajutaseră la transformarea planului în realitate...

Până ce oamenii zugrăviseră, se îndeletnicise cu curățatul temeinic al bucătăriei, cu așezatul la loc al fiecărui lucrușor...Apoi, ajutat de cele două doamne, curățase fiecare colțișor al casei, fără să se atingă, bineînțeles, de dulapurile lui Bri... Șterseseră ferestrele, spălaseră perdelele, lustruiseră vitrinele, apoi, după ce puseseră totul la loc, plecară, iar Tom se apucase să facă o cină...

-Tom! Ce-ai făcut?, zise ea, privind prostită în jur. Cum?...Cum ai putut face asta? Cu cine? Cât a costat?

-Ești prea stresată, dragă, zise el pe un ton ușor ironic, dar încântat în sufletul lui că ea se bucura de ceea ce făcuse. Hai mai bine la...masă!

Bri căscă ochii neîncrezătoare. Omul mai și gătise?!

-Dacă tot așa te porți, vezi că s-ar putea să nu te mai las să pleci!, zise ea, apoi izbucniră amândoi în râs.

-Dar te-ai gândit că poate fix de asta mă port așa?, zise el, apoi râseră iar.

 Tom aduse farfuriile. Mâncară pe canapea, povestind nimicuri. Apoi, spre sfârșitul mesei, ea zise:

-Tom, sper că n-ai uitat...mâine plecăm undeva!

-Vai, mi-a ieșit complet din minte!, minți el, prefăcându-se rușinat.

-O, Tom, nu se poate!, zise ea serioasă, apoi privi nedumerită la zâmbetul ce se lățea pe fața lui. Tom! Cum îndrăznești să-mi dai palpitații?!, zise ea în joacă, apoi se năpusti spre el, iar el o luă la fugă, prefăcându-se speriat din cale-afară. Te prind eu, Tom! Te gâdil până leșini!, amenință ea, iar el se refugie în dormitorul ei.

Ea deschise ușa și-l găsi pe Tom stând și holbându-se la dulapul care avea ușa deschisă, iar pe interior, prinsă pe ușă cu bandă adezivă, o poză cu ei trei, Tom, Bri și Donna, în acea zi când prietenia lor se născuse după marș...

-Tom...Îmi pare rău...eu...n-am putut să renunț la poza aia...

El înghiți în gol, încercând fără succes să-și ascundă suferința:

-Nu-i nimic...Eram atât de tineri...Doamne, nu-mi vine să cred ce mutre aveam toți trei...

-Îhî, încuviință Bri, apoi redeveni jucăușă. Dar să nu cumva să crezi, domnule, că mă distragi de la răzbunare!

-Bri...ce...?, mai apucă el să zică înainte ca să se prefacă lovit grav de perna cu care ea de-abia-l atinsese și să aterizeze, teatral, la ea pe pat.

-Și-acum... pregătește-te pentru ce-i mai rău!, zise ea, apoi plonjă spre el.

Tom se feri la țanc. Ea ateriză pe patul moale ca o țestoasă, iar el o acoperi la repezeală cu pernele, apoi sprintă spre bucătărie:

-Ultimul nu primește desert!, strigă el, apoi începu să râdă când o văzu roșie la față și gâfâind, în urma lui.

-Să nu cumva să-ndrăznești...!, mai apucă ea să zică, apoi se pomeni că se izbește de Tom, care se oprise brusc și se holba încruntat la un colț din perete.

-Hopa-scuze!, ziseră amândoi deodată, apoi se uită și ea să vadă la ce se uitase Tom.

Meșterii lăsaseră neacoperit un mic triunghi pe perete. Bine, era clar că fusese neintenționat, fiindcă îi zorise să termine. Dar acum, triunghiul acela îl va obseda...

-Am o idee, zise Bri, iar el o privi curios. Mă poți urca pe umeri, te rog?, zise ea și ascunse ceva în buzunar.

Tom se conformă, apoi văzând ce făcea Bri, exclamă:

-Pe bune?! După cât m-am chinuit să fac locul ăsta frumos, tu te ocupi cu ASTA?!

După ce coborî de pe umerii lui, ea-l îmbrățișă, privind mândră la capodopera ei: O inimă mâzgălită cu un marker, fix în locul neacoperit, iar în ea inițialele lor și data.

-E perfect!, zise ea mândră și se uită la Tom. Mulțumesc! Mulțumesc frumos! Ziceai ceva de-un desert, parcă?

„Nu, tu ești perfectă!", murmură în mintea lui Tom, apoi își drese glasul:

-Nu așa! Așteaptă aici!

-Ce?!, zise ea, apoi privi neîncrezătoare cum Tom stinge luminile din casă, iar bucătăria e inundată de zeci de luminițe strălucitoare. Tom, ce-ai făcut? E ... minunat!, oftă ea privind în jur.

-Îți place?, zise el, deși avea răspunsul deja.

-O...Tom!, zise ea și-l strânse în brațe. E...super! Îmi place!

Tom îi instalase două șiraguri de luminițe legate la panouri solare pe care le plantase afară, pe pervaz, în cele două jardiniere cu plante false, de decor. Acestea se aprindeau automat când se însera, iar efectul era feeric și romantic, deopotrivă.

-Vai, Tom! Zici că vine Crăciunul! Ce tare e!

-Să mâncăm, bine?, zise el, apoi desfăcu și o sticlă de vin.

-Am o idee, zise ea, și-l opri tocmai când el se pregătea să scoată din frigider tortul și să-l pună pe masă. Ajută-mă!, zise ea, apoi mutară împreună deoparte masa, iar el privi mirat cum ea fuge în dormitor și se întoarce cu o pătură și cu plapuma.

-Ai chef de-un picnic?, zise ea, iar el își dădu capul pe spate, râzând.

Se tolăniră sprijinindu-se pe-o parte, admirând noua perspectivă din bucătărie și savurând vinul și tortul delicios. Când, în sfârșit, se simțiră plini, se prăbușiră pe spate ținându-se de burtă și văicărindu-se:

-O să explodez!

-Și eu!

Zăcură așa o vreme, fără să spună niciunul nimic, apoi Bri auzi, cu surprindere, cum Tom sforăia ușor. Bietul de el, trudise toată ziua! Se ridică tiptil de jos, apoi trase canapeaua și o aranjă, punându-i perna și plapuma la locul lor. Apoi se duse înapoi la el:

-Tom!  Tom, trezește-te, hai în pat!, zise ea, apoi privi cu milă cum el merge pe jumătate adormit spre canapea și apoi se ghemuiește pe-o parte. Noapte bună!, mai zise ea și-l înveli cu plapuma, apoi rămase cu gura căscată când el răspunse somnoros:

-Noapte bună! Te iubesc!