Bri oftă. Ieși din clădirea de birouri în care lucra. Și acum, ce?
Cerul se întunecase spectaculos, și, colac peste pupăză, stătea să ploaie. Numai asta-i mai lipsea!
Îi era foame. Era obosită. Și n-avea niciun chef...
Primii stropi nu întârziară să apară. Refuzase ca o fraieră oferta lui Dan, colegul ei, care se voise să o ducă până acasă. Nu, trebuia ea să facă pe independenta! Poc! Un strop o lovi fix în vârful nasului și-i explodă apoi în ochi. Se grăbi spre stația de autobuz aglomerată, recunoscând în treacăt câteva dintre figurile de azi-dimineață. Reuși cumva să se strecoare, spectaculos, miraculos, printre oamenii în costume, în autobuz...
În fiecare zi la fel...
De când văzuse filmul Matrix, rămăsese marcată de ideea că tot ce ne înconjoară e doar o hologramă. În zile ca astea, îi venea rău de tot să iasă din matrice și să se vadă, odată, naibii, scăpată de iluzia asta...
Voia naibii să aibă și ea o relație. Să iubească, să fie iubită, să aibă cu cine să vorbească când ajungea acasă, cu cine să se certe, cu cine să facă dragoste...În schimb, în micul apartament vorbea doar cu planta ei, pe care-o denumise Iu, de la Iulia, fiindcă o cumpărase în iulie, când se mutase aici. Cam asta era viața ei, cam searbădă și repetitivă, ce-i drept. Trăia mai mult prin povestea de dragoste a lui Tom și Donna. Bine, nici ei nu erau pe vreun norișor roz...Mai nou, se certau și ei zilnic, din aproape nimic, iar ea stătea cu amândoi, pe rând, să vorbească și să-i împace.
„Nu știu de ce mama dracului mai e și Donna psiholog, dacă nu-i în stare să-și rezolve singură problemele cu Tom”, își spuse ea, apoi icni, când un individ masiv se înghesui pe lângă ea, să coboare.
Privi cu groază ploaia care curgea ca o mini-cascadă. Pe vremea asta, până la apartament? Bleah! La următoarea stație coborâră o grămadă de inși, iar ea reuși, în sfârșit, să se așeze, oftând satisfăcută.
Și atunci îl văzu.
Un domn distins și arătos, ba chiar atrăgător, îmbrăcat în costum, stătea așezat pe scaun, cu cotul rezemat de marginea geamului, privind absent afară printre șiroaiele de ploaie...
Bri nu se putu abține și se holbă la el. De unde mai apăruse și ăsta? Nu-l mai văzuse până atunci în autobuz, nu avea mutră de tip care umblă cu autobuzul. La cum arăta, ar fi fost mai potrivit la o defilare de modă, pe un podium...Înghiți în sec. Își strânse pleoapele, pândindu-l cu nerușinare. Clar, se rătăcise...Ei bine...Măcar avusese cu ce-și clăti ochii, își zise ea, apoi își mută o clipă privirea de la el. Trebuia să coboare, dar nu-i venea. Ploaia o s-o ude, iar el o să dispară...Probabil, pentru totdeauna, își zise ea, apoi simți cum mintea-i trage vreo câteva perechi de palme, ca s-o trezească la realitate. Se îndreptă spre ușă, apoi aruncă o privire furișă spre scaunul individului.
Se holbă nedumerită: omul dispăruse. Apucă să arunce încă o ocheadă, de-a roata, înainte să coboare. Dar el nu era nicăieri. Șocată, dar și nemulțumită de ploaia ce cădea ca o perdea neîntreruptă, o rupse la fugă spre casă, cu mintea plină de întrebări la care nu găsea răspuns. De unde apăruse și cum mama dracului dispăruse numai așa? Avusese vedenii? „E clar, trebuie să-mi găsesc și eu pe cineva, că o iau razna!”, își zise ea, apoi mai mult udă decât uscată, poposi la parterul clădirii unde-și avea apartamentul.
CITEȘTI
Legături nebănuite
Lãng mạnO căsnicie e distrusă, aparent fără niciun motiv. O tânără ambițioasă preia afacerea falimentară a familiei sale și o repune pe picioare. O organizație din umbră ia decizii controversate. Și toate astea au ceva în comun. Sau pe cineva...
