Legături nebănuite

PATRU

Melissa apăsă palma pe scaner. Mașinăria se lăsă înduplecată, iar panoul cu lumina verde se aprinse împăciuitor:

ACCESUL PERMIS

Păși țanțoșă pe coridorul lung, dând din cap spre cei cu care se întâlnea și care-o salutau respectuos.

Aici era castelul ei, unde ea era Regina.

Aici crease boli și vaccinuri. Arme deghizate în parfumuri, loțiuni de corp, medicamente...

Și-aici era și soluția ca ea să devină Trei!

Lucra îndeaproape cu o mână de oameni care își dovediseră loialitatea de-a lungul vremii de nenumărate ori și pe care-i răsplătise regește pentru asta. Nu avea nevoie niciodată să le explice ce și mai ales DE CE făceau anumite lucruri. N-o întrebau nimic, doar executau ce le poruncea.

Dincolo de grupul ei select, existau, desigur, o mulțime de alți cercetători, toți buni, competenți, unii chiar geniali. Erau numiți de ea sarcastic „sclavii", fiindcă toată munca lor era grea, periculoasă, uneori forțată, iar atunci când se revoltau sau aflau prea multe sau nu mai aveau nevoie de ei...se întâmplau „accidente" sau se „îmbolnăveau"...grație unui alt membru al Cercului...

Laboratoarele ei nici nu apăreau pe harta Institutului. Fiindcă, oficial, nu existau. Nici ea, ca Patru, nu exista. Avea intrarea ei secretă, pe care umblau numai ea și oamenii ei, care, de asemenea, nu existau.

În lumea „reală" ea era o simplă secretară, numită Melissa Carter. Lucra pentru o companie fictivă și nu se căsătorise niciodată. Călătorise în interes de serviciu în jurul lumii, de unde adunase mostre valoroase care-o ajutau în cercetare. Fura cercetările altora și le folosea ca și cum ar fi fost ale sale...

Dar asta era o altă poveste...

Se duse direct la ea în birou, apoi se schimbă de hainele ei și se îmbrăcă în cele cu care lucra în laborator.

Primi raportul zilnic al oamenilor săi, apoi le ceru să fie lăsată singură în una dintre încăperi. Se apucă de lucru imediat, executând întocmai ce-și propuse.

Peste câteva ore, privea cu ochii strălucind de satisfacție spre sticluța cu picurător din fața ei.

„Ce mama naibii, sunt genială sau nu?", își zise, zâmbind, apoi strecură sticluța în buzunarul halatului și odată ajunsă în birou, în poșeta ei.

Planul se pusese în mișcare. Trei avea zilele numărate...