Legături nebănuite

O CERERE...

Bri se strâmbă în oglindă, iar rimelul îi atinse fața. Înjură scurt și se uită urât la bietul rimel, de parcă acesta i-ar fi putut simți furia. Dincolo de ușă, Tom își trase pe el cămașa și verifică a suta oară buzunarul sacoului. În urmă cu un an se despărțise de Donna, iar viața lui se schimbase în bine în feluri în care nu ar fi putut vreodată să-și închipuie.

Bine, totul i se datora lui Bri. Și da, lui Elias...dar cine-ar fi putut gândi atât de departe, atât de grandios?

Pegasus ajunsese un nume legendar. Poate la fel de legendar ca...însăși legenda.

Motorul imaginat de Elias și adus la realitate prin calculele lui Tom devenise cel mai tare motor produs vreodată. Și asemeni mașinilor pe care le propulsa, motorul îi propulsase și pe ei doi...sus, sus de tot!

Se aflau la Gala Pegasus, care aduna, ca în fiecare an, numele cele mai mari ale industriei automobilistice. Tom auzise zvonuri despre un premiu care le va fi înmânat lui și lui Elias. Nu-i păsa. Avea mai mult decât crezuse vreodată că ar putea avea, ajunsese unde nici nu și-ar fi putut închipui vreodată c-ar fi putut ajunge...

Strâmbându-se iar, Bri ieși din baie, iar Tom se întoarse și rămase cu gura căscată.

Uneori era ușor să uite cât de frumoasă era. Se obișnuise cu ea simplă, cum era zi de zi. Rochia spectaculoasă, coafura sofisticată și pantofii cu toc o făceau să pară o actriță de la Hollywood. Privirea-i alunecă apreciativă pe conturul familiar al siluetei ei, zâmbi și se simți un norocos.

 De partea cealaltă, Bri admiră în tăcere imaginea lui Tom. Bunul, dragul, iubitul ei Tom, care părea un personaj important dintr-un film cu spioni, în acel frac simandicos. Se priviră apreciativ, fără să spună prea multe. Nici n-ar fi avut vreme. Mașina îi aștepta deja la intrare.

-Mergem?, zise Tom și-o prinse de mână pe Bri.

-Mergem!, răspunse ea și-i zâmbi.

Șoferul, un bărbat în vârstă, manierat, cu o ținută impecabilă, îi salută și le deschise portierele, apoi se strecurară prin aglomerație spre locația galei.

Neatenți, Tom și Bri nu sesizară pericolul decât târziu, atunci când observară că ieșiseră din zona urbană. Tăcut, Tom îi trimise un mesaj lui Elias în care-i spuse că suspectează că au fost răpiți, apoi îi șopti ceva la ureche lui Bri, care încremeni pentru o secundă, însă își recăpătă aproape imediat sângele rece.

 Era esențial să își păstreze calmul. Era clar că nu exista intenția ca ei să fie răniți sau uciși, fiindcă s-ar fi putut rezolva asta foarte ușor cu mult timp înainte. Ținându-se de mână strâns, Tom și Bri trebuiau să joace șarada până la capăt.

Părăsiseră drumul principal de mult timp deja, iar zgâlțâielile le dovedeau, dacă mai era nevoie, că se aflau pe un teren accidentat, pe un drum secundar, undeva, fără să știe pe unde. Telefonul lui Tom nu mai avea semnal deja de câteva minute. Totuși el încercă fără succes să scrie câteva mesaje, ba chiar să apeleze numărul unic de urgență, însă, în mod total inexplicabil, bateria telefonului muri, iar speranțele celor doi odată cu ea. Tot ce le rămânea era tăria de caracter și alinarea că erau împreună.

Un lătrat violent de câine sfâșie zgomotul monoton al motorului, Tom și Bri priviră cu groază urmele late, pline de noroi, lăsate de labele acestuia pe geamurile laterale ale mașinii, care sugerau un câine uriaș și murdar și, bineînțeles, periculos.