PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 8

Jumătate de ceas cu femeia asta, și deja regret amarnic că n-am rămas în camera mea pentru micul dejun.

- Ar trebui să mănânci mai mult, Zara. Ai slăbit foarte tare. Ești bolnavă?

Mă uit lung la ceașca din mâna mea, întrebându-mă dacă merită să sacrific bunătate de cafea ca să-i șterg expresia aia de pe față.

Probabil că nu.

- Nu mi-e foame dimineața, spun printre dinți, încercând să-mi mențin zâmbetul relaxat pe față.

Valerie se apleacă spre mine, vizibil bine dispusă.

- Sunt surprinsă că ai pistrui pe nas! Nu te-ai pudrat în dimineața asta?

- Nu, i-o tai sec. Sunt capabilă să ies între oameni și nemachiată, dragă.

O mână mică mă trage de rochie.

- Și eu am pistrui! spune Tania, zâmbind larg.

- Și eu, adaugă Talia ca un ecou.

Zâmbetul lor identic, cu o strungăreață mică între dinți, îmi readuce buna dispoziție.

N-am mai fost șocată când am constatat că nepoatele regelui sunt gemene. De fapt, nu mă mai șochează nimic la Kadara.

- Va trebui să vă machiați când creșteți, spune Valerie cu un zâmbet superior. Bărbaților nu le plac femeile cu pistrui. 

Simt că mi se întunecă privirea de nervi. Ok, spui asta ca să înțepi o rivală, dar nu le-o spui unor fetițe de opt ani!

- Pistruii sunt foarte drăguți! se răstește Hanna, fulgerând-o cu privirea. Nu e nimic ne-nregulă cu ei.

Valerie zâmbește răutăcios, turnând sirop peste o clătită groasă.

- Cum spuneți voi, fetelor.

Mai sorb puțin din cafea, numai ca să nu spun ceva necugetat.

Tania și Talia își reiau jocul pe covor, servindu- se una pe alta cu ceai dintr-un serviciu minuscul de porțelan.

Hanna ne povestește despre câinii ei năzdrăvani încercând să destindă atmosfera, dar se vede cât colo că tensiunea dintre mine și domnișoara Darlington continuă să crească.

- Ce mai face Dante? întreabă ea malițios. Am auzit că s-a însurat, în sfârșit. E atât de păcat că nu te-a ales pe tine, Hanna!

Trântesc ceașca pe masă, stropind în jur. Dacă femeia asta vrea să se bage în familia mea, n-am de gând să stau cu mâinile în sân.

- Eu mă bucur, spune Hanna repede. Mă bucur că e fericit. Țin foarte mult la el, dar n-am fost îndrăgostită niciodată, iar Dante merită o femeie care să-l iubească din toată inima.

Valerie râde, făcându-mi cu ochiul.

- Da, știm și noi despre femeia aia, Hanna. S-a scris peste tot. Nu știu ce iubește mai mult, bărbatul sau banii lui...

- Să nu îndrăznești să vorbești așa despre cumnata mea!

- De ce, scumpo, te deranjează adevărul?

- Nu știi tu care e adevărul! mă răstesc înfierbântată. Adevărul e că te-ai gudurat tot timpul pe lângă frații mei și niciunul nu te-a băgat în seamă!

Valerie cască ochii mari, ofensată la culme.

- Tu vorbești? Tu, care flirtezi cu orice ființă de gen masculin...

- Fetelor. FETELOR!! spune Hanna cu voce dură. Avem doi copii în salon!

Mă ridic de la masă tremurând de nervi.