PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 15

Poate de vină e șocul ultimelor zile și cursa aceea traumatizantă la care am asistat, sau poate oboseala drumului spre Castel, sau efectiv ghinionul meu obișnuit.

Dar ceva e.

Și m-a luat pe nepregătite.

Îl visez pe Dante strigând la mine, dintr-un balon care pierde rapid în înălțime.

- E numai vina ta! O să murim din vina ta!!

E doar un vis. Nu așa s-a întâmplat. Nu așa...

Dante cade din nacelă, izbindu-se cu capul de rocile care se ițesc din mare. Sângele îi țâșnește pe pietre, prin apă, colorând totul într-o nuanță violentă de roșu.

Îi simt mirosul dulceag, grețos... îi simt gustul, am o sticlă cu sânge în mână și trebuie să beau...

Nu, nu, nu!

Mă trezesc transpirată, fierbinte, cu o senzație iminentă de greață.

E întuneric beznă și mă împiedic prin cameră grăbindu-mă spre baie. Aerul rece îmi izbește pielea umedă și jilavă. Susurul apei de la lavoar seamănă cu valurile izbindu-se de țărm.

Trebuie să-l găsesc pe Theo.

Știu cum va decurge tot restul nopții. Odată începute, visele vor reveni mereu sub alte forme, până dimineață.

Și nu vreau să trec singură prin asta.

Îmi trag un halat peste cămașa de noapte umedă, și ies în coridor, încercând să mă obișnuiesc cu întunericul.

Lipsa gărzilor e o mare binecuvântare în momentul ăsta. N-aș vrea să știu ce ar crede dacă m-ar vedea umblând aproape dezbrăcată la miezul nopții prin Castel.

Pășesc încet pe coridorul rece, încercând să fac cât mai puțin zgomot. Bat la ușa apartamentului lui Theo, dar nu răspunde nimeni. Cunoscându-l pe unchiul meu, ar trebui să sparg ușa ca să mă audă.

Din fericire nu s-a încuiat, așa că intru direct, închizând ușa cu grijă.
Dormitorul lui e bine încălzit și miroase a spumă de ras, a săpun, a lucruri bărbătești liniștitoare.

Zăresc vag patul și pe unchiul meu dormind dezordonat pe o parte. Mă strecor lângă el, trăgând un colț de pătură.

El tresare brusc, și într-o clipă sunt imobilizată de pat, cu fața îndesată în pernă. Simt țeava rece a unei arme pe ceafă. Oftez și îmi vine puțin și să râd.

- Theo, sunt Zara! Am visat urât... pot să dorm cu tine?

- Hmm? repetă el răgușit. Ah, da. Sigur.

Mă ia în brațe, și constat că nu poartă cămașă. Foarte bine, noaptea începe să devină mai bună.

👑

Mă trezește zgomotul apei care se aude curgând în apropiere, și un fluierat vesel care sigur nu e al meu.

Deschid ochii fără chef.

E dimineață.

Mă întind luung, bucurându-mă de tot patul mare și cald care a rămas al meu.
Totul e atât de alb și miroase minunat.

Îmi trag pătura până la gât, luând decizia să mai lenevesc un timp în patul lui Theo.

Nu prea înțeleg de ce are un portret cu Emett pe perete, poate a fost dormitorul lui inițial.