PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 38

De data asta sunt mai rapidă decât Teresa.

Mă uit cu mândrie la ciupercile care se rumenesc în tigaie sfârâind.

Cred că sunt foarte capabilă să-mi pregătesc micul dejun singură. Nu mi-e foarte foame, dar vreau să-i demonstrez lui Khalid că n-am nevoie de bucătăreasa lui.

Pun o lingură de făină și torn lapte, formând un sos alb, așa cum am văzut la Valerie. Nu e atât de complicat. Mai trebuie doar sare și piper și gata, am făcut prima mea tocană.

Hmmm.

Entuziasmul îmi mai scade când încep să mănânc. Ciupercile sunt amare. Poate până la urmă nu sunt o gospodină atât de bună pe cât credeam.

Sau poate mai au nevoie de condimente.

Încerc sosul din nou. Zei, e chiar mai rău decât prima dată.

Rămân lângă sobă nehotărâtă, neștiind ce să fac cu tocana mea ratată. Sincer, eu sunt o iubitoare de ciuperci, dar chestia asta chiar nu miroase bine.

Zgomotul ușii care se deschide mă umple de panică.

- Ah, Teresa!

- Bună dimineața, domnișoară!

Menajera intră în bucătărie cu zâmbetul ei caracteristic.

- V-ați trezit devreme astăzi!

- Păi, am...

Îmi dreg glasul stânjenită.

- Plănuisem să încerc ceva... dar se pare că tocana de ciuperci nu e punctul meu forte.

Femeia râde discret, punându-și paltonul în cuier.

- Înțeleg. Orice gospodină are eșecurile ei.

Se apropie de sobă, căutând o lingură curată.

- Pare să arate în regulă.

Adulmecă mâncarea cu un aer bănuitor.

- Ai afumat sosul?

- Ah, asta ar fi o explicație.

Îmi apăs palmele pe stomacul care începe să mă doară. Amintește-ți să nu mai faci pe deșteapta în bucătărie.

Teresa ia puțină tocană pe vârful lingurii și o gustă. După care o scuipă repede pe jos, fără nicio reținere.

Fac o grimasă.

- E chiar atât de rea? Am încercat...

Mă opresc brusc, pentru că îmi simt inima bătând năvalnic în urechi, fără nicio explicație.

- Domnișoară, de unde aveți ciupercile astea?

Privirea mi se încețoșază brusc, și bucătăria începe să se strângă în jurul meu, sufocându-mă.

- De la.. de la...

Ceva îmi strangulează vocea.

- Astea sunt ciuperci otrăvitoare! țipă menajera la mine, și parcă o aud de departe. Zeilor mari, domnișoară!!! Cât ai mâncat? Ai mâncat mult?

Aș vrea să spun că nu, dar o durere arzătoare îmi sfâșie măruntaiele, și simt cum mi se golește aerul din plămâni.

- Drobișor! Ne trebuie ceai de dro... domnișoară!!

- Ce se întâmplă? aud glasul lui Emett. Teresa, pe toți...

- A mâncat ciuperci otrăvitoare! Stai lângă ea până fug să aduc drobișor de la mine!