Mă sprijinesc de măsuța pentru ceai, încercând să-mi controlez tremurul mâinilor și bătăile inimii care se tot întețesc.
June. June. June.
Disperarea îmi inundă plămânii sufocându-mă.
Nu pot să-l pierd. NU POT. Trebuie să vorbesc cu el, să-i explic.
Îmi tremură picioarele atât de tare încât sunt nevoită să mă așez în fotoliu câteva clipe, concentrându-mă pe propria respirație.
Pot s-o fac.
Îmi dau seama încă o dată cât de puțin îl cunosc în realitate. Nu știu ce să fac, ce să-i spun...
Ies în coridor cu o senzație urâtă de răceală prin tot corpul.
Ușa de la apartamentul lui Khalid nu e încuiată. Nu-mi răspunde când bat, așa că intru pur și simplu în salon, trăgând aer în piept.Am nevoie de tot oxigenul pe care mi-l pot procura, pentru că simt mereu cum rămân fără aer din cauza panicii.
Khalid e în picioare lângă una dintre ferestre, și e întors cu spatele. Nici măcar nu tresare când închid ușa în urma mea.
Rămân neliniștită lângă ușă, sprijinindu-mă pe peretele rece din spatele meu.
- Khalid, te rog, poți să mă asculți?
- Pleacă.
Tonul lui e lipsit de inflexiuni.
- Am spus deja ce aveam de spus.
- Știu, dar vreau să-ți explic...
Se întoarce brusc, într-o izbucnire de mânie care mă sperie.
- N-am nevoie de explicații, Zara! Nu sunt chiar atât de prost! Îmi dau seama că ai urmărit contractul ăla încă dinainte să vii...
- Ce? întreb confuză. Khalid, nu-i așa!
- M-ai urmărit la Calul Sur! A fost distractiv să faci pe neajutoarata? Și să apari apoi...
- Nu te-am urmărit! Nici măcar nu știam cine ești. Eram acolo cu Scott...
Îmi dau seama după sclipirea feroce din ochii lui că nu trebuia să spun asta.
- O, hai să vorbim despre iubitul tău! Mai spune-mi o dată că nu e nimic între tine și domnul Scott! În afară de faptul că umbli singură cu el prin taverne prost famate și...
- Asta n-are nicio legătură cu Scott! izbucnesc jignită. Eram acolo pentru altceva, nici măcar o clipă n-am bănuit cine ești!
Se pare că nu fac decât să mă îngrop singură.
- A, nici măcar nu știai cine sunt! Deci faci așa tot timpul? Umbli prin taverne lăsând bărbații să te pipăie?
Șocul mă izbește ca un pumn în stomac. Nu l-am auzit niciodată- nu l-am crezut niciodată capabil să vorbească așa.
Simt durerea umilinței trecând prin mine ca o săgeată ascuțită, otrăvitoare.
- Nu vorbi așa cu mine, Khalid! Încerc să-ți spun...
- Ce? Încerci să-mi explici că viitoarea mea soție e un fel de bun public? Știam că ai reputația asta, Zara, dar n-aș fi crezut...
Un bun public.
Furia îmi întunecă rațiunea. Zei, Khalid, dacă vrei să ne jignim, o să ne jignim.
- Nu știi nimic despre mine! strig la el, cu pumnii încleștați. N-ai niciun drept să-mi vorbești așa, domnule DeSilva!
CITEȘTI
PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3
Romance- Nu, nu e bine deloc! Pentru că nu ai spus că sunt gemeni!! mă răstesc la el panicată. - Nu sunt gemeni, spune el, privind undeva peste capul meu. - Atunci eu sunt chioară?! Seamănă ca două picături de apă! Și acum ce fac? Pentru că amândoi sunt...