- Zara. Zara!
- Mmmmm.
Îmi ridic capul din pernă simțind că întregul corp mi-e de plumb.
- Hanna?
- Ți-am adus ceva să mănânci, ținând cont că aseară mai mult ai băut decât ai mâncat.
- Ce, e dimineață?
- Nu, e prânzul. Haide, trezirea!
Mă ridic într-un cot, cu capul vâjâind.
- O, zeilor! M-am îmbătat? Când? Am spus ceva??
Zâmbetul Hannei e larg și neclar.
- Nu mare lucru, câteva prostioare. Vrei să te ajut să te schimbi?
Mă uit la pantalonii de ieri confuză.
- De ce-am dormit cu hainele pe mine?
- Pentru că ai cerut să te culce Khalid? se aventurează ea. Care a avut suficient bun simț încât să nu te dezbrace.
Și cu asta îmi amintesc.
Vinul, buzele lui, tratatul. Totul.
- Îl omor!! Zeilor mari, îl omor!!
Sar din pat greoi, gata să mă prăvălesc pe jos.
- Mai încet! Nu s-a întâmplat nimic. Era doar... Zara!!
Sunt deja în coridor, cu primul obiect pe care l-am avut la îndemână, cuțitul de unt.
- Zara!! repetă Hanna alarmată, ieșind după mine. Stai puțin să...
Dau buzna pe ușa apartamentului lui Khalid, care nu e încuiată cu cheia.
Ticălosul e în dormitor, ciufulit și somnoros, de parcă abia s-a trezit.
- Ce nai...
- Cum îndrăznești! CUM ÎNDRĂZNEȘTI?? urlu la el, pocnindu-l atât de tare în stomac încât mă dor degetele.
El aterizează pe pat, luat prin surprindere. Mă arunc asupra lui fluturând cuțitul cu furie, dar îmi blochează brațele cu cotul.
- Zeilor mari, Alteță! exclamă uluit.
- O să te omor! Jur pe ce am mai scump...
Hohotul lui de râs mă șochează, și încremenesc pentru câteva clipe.
- Ți se pare amuzant??!
- Cu ăla vrei să mă omori? Cu cuțitul de unt? Lasă-l jos până nu-ți scoți vreun ochi!
- O să-ți scot ție ochii, pe amândoi, nenorocitule!!
El oftează, prinzându-mă de talie ca să mă dea jos de pe el.
- Știi bine că n-ai putea nici să mă zgârii cu ăla. Sau cu orice altceva. Acum, dacă vrei să vorbim civilizat...
- Să vorbim civilizat!? După ce m-ai îmbătat și m-ai tras de limbă??
- Stai puțin! Tu te-ai îmbătat singură. Eu am făcut doar partea a doua.
- Și ești mândru de asta? Te simți bine când tragi femeile de limbă ca să le afli secretele?
- Nu era un secret. Theo mi-a spus deja de ce sunteți aici, dar voiam să fiu sigur.
Sunt atât de uluită încât înțepenesc ca o proastă în fața lui, scăpând cuțitul din mână.
- Unchiul Theo ți-a spus de ce suntem aici??
- Bine-nțeles. Ne-a spus tuturor, de fapt.
Bun. Acum chiar mă simt ca o proastă. Ca o mare, mare proastă. Și începe să mă doară capul.
CITEȘTI
PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3
Romance- Nu, nu e bine deloc! Pentru că nu ai spus că sunt gemeni!! mă răstesc la el panicată. - Nu sunt gemeni, spune el, privind undeva peste capul meu. - Atunci eu sunt chioară?! Seamănă ca două picături de apă! Și acum ce fac? Pentru că amândoi sunt...