PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 13

E vară și stau sub un copac înalt cu bănuți în loc de frunze. E cald, miroase a flori și a iarbă proaspătă, iar bănuții cad în jurul meu ca o ploaie, răpăind pe asfalt.

Stai, ce...?

Mă trezesc brusc, realizând că pocnetele seci din visul meu sunt cât se poate de reale. Emett se antrenează afară, speriind ciorile adormite.

Sar din pat îngrozită, pentru că sunt singură în cameră. Locul de lângă mine e gol, iar patul lui Val e deja aranjat de parcă nici n-a dormit în el.

Ah, bine-nțeles că m-am trezit eu ultima!!

Mă schimb în viteză, pieptănându-mi părul cu mâinile, și o iau la goană pe scări.

- Whoa, whoa, whoa! exclamă Emett, de care mă izbesc în pragul bucătăriei. Unde te grăbești așa?

Se pare că micul dejun a trecut deja, pentru că la masă nu mai e decât Khalid.

- De ce nu m-a trezit nimeni? mă răstesc la ei. Aveți idee cât de răsfățată și de inutilă par??

- Pari? repetă Khalid de la masă. Te-ai gândit vreodată...

- Te sfătuiesc să nu termini propoziția aia!

Emett râde, împingându-mă spre masă.

- Nu tachina o femeie când îi e foame, Khal, nici atât n-ai învățat?

Mă așez la masă în fața lui Khalid, care are înaintea lui nu mai puțin de patru farfurii pline cu diverse lucruri: ouă ochiuri, șuncă afumată, pâine prăjită, friptură rece, slănină, legume înăbușite.

- Cu ce să te servim, prințeso? mă întreabă Emett, cotrobăind după tacâmuri curate.

- O cafea doar, mulțumesc.

Khalid se încruntă peste masă.

- Sper că micul tău dejun nu e doar o cană de cafea.

- Nu, bine-nțeles. Sunt două căni.

El împinge una dintre farfurii spre mine.

- Nu ieși din bucătărie până nu mănânci tot ce ai sub ochi.

Mă uit la el chiorâș.

- Pardon, domnule General, cred că mă confunzi cu una dintre gemene.

Emett se așează lângă mine, de partea cealaltă.

- Sunt de-acord cu Khal. Aici în Valea Arinilor nu ai voie să bei doar cafea la micul dejun.

Iau tacâmurile fără chef, holbându-mă la farfurie.

- Voi cum puteți mânca un vagon de mâncare la ora asta?

- Ne luăm ultima masă, glumește Emett. Khal, dacă murim azi, vreau să știi că te-am iubit mai mult decât pe Jackson.

Khalid zâmbește îngăduitor.

- Deci ești în stare să mai iubești și pe altcineva în afară de tine?

- Nu fi măgar! Încercam să spun lucruri frumoase!

Em se întoarce spre mine întrebător.

- Ai ceva drăguț să ne spui în caz că murim?

- Da. Îmi place mult cum îți stă părul. Și, domnule General, ai o cămașă foarte frumoasă.

Râsul lui Khalid îmi face instantaneu dimineața mai bună.

- Cred că se referea la ceva mai profund, Alteță. Ceva despre caracterele noastre.

- A, îmi pare rău. N-am nimic drăguț de spus despre asta.