PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

EPILOG

Mă las pe spate în hamac, urmărind norii pufoși de pe cerul strălucitor.

Miroase a iarbă proaspăt tăiată și a flori de câmp. Undeva în apropiere niște greieri țârâie de minute bune.

Foșnetul liniștitor al coasei îmi dă o stare de somnolență. Sunt aproape adormită când aud pașii bunicii apropiindu-se de copacii sub care stau.

- Ți-am adus niște lipii cu brânză și mărar.

- Bunică, nu trebuia să...

- Prostii! N-ai mâncat nimic de când ai venit. Ești schiloadă. Pune-te și mănâncă toată farfuria!

Mă ridic din hamac zâmbind.

- Bine. Mulțumesc!

Nu prea pot mânca multe lucruri în perioada asta, dar lipiile bunicii Helga sunt savuroase și proasptete, și chiar mă simt mai întremată după ce le mănânc.

- Ar trebui să-l chemi pe bărbatu- tău să mănânce, spune bunica, sprijinindu-se de trunchiul nucului.

Îmi mijesc ochii, căutându-l pe Khalid. E aproape în capătul grădinii, cu Ildris pe urmele lui.

- O să termine imediat, îi spun bunicii. N-are rost să-l chem mai repede, pentru că nu-i place să-și lase treaba neterminată.

Bunica își încrucișează mâinile la piept mulțumită, urmărindu-l cum taie iarba.

- No, ăsta-i un bărbat zdravăn, June.

Mă gâdilă un hohot de râs. Nu cred că i-a mai spus cineva astfel soțului meu, dar sunt de acord. Khalid e un bărbat zdravăn în toate privințele.

- Așa e, bunică.

- Unde l-ai găsit?

- În Kadara.

- Ah! Sunt mulți de felul lui pe-acolo?

- Mai sunt doi, identici.

Ochii bunicii ajung cât niște farfurii.

- Cum zeilor?!

- Sunt tripleți, îi explic amuzată. Unul dintre frați e regele Jackson. Celălalt e Generalul Armatei Maleze.

- Ei, fir-ar să fie! exclamă bunica impresionată. N-aș fi crezut că... uită-te la el cum cosește!

Îmi ascund râsul într-o tuse falsă.

Khalid a cucerit-o pe bunica din primele cinci minute, atunci când s-a oferit să-i cosească grădina. Și și-a asigurat respectul ei pe veci când a întrebat-o dacă are o cute. Eu nici măcar nu știam că există acest cuvânt. Deci, cutea e un soi de piatră cu care se ascute coasa. În orice caz, bunica e fermecată de calitățile lui.

Mănânc o lipie mare cu brânză, simțind privirea ascuțită a bunicii în ceafă.

- Nu-ți plac plăcintele?

- Ce? O, ba da!! Sunt delicioase, numai că încerc să le mestec bine, ca să nu-mi fie rău.

Ochii ei scapără de entuziasm.

- Ah! Mai vine un strănepot?

De data asta chiar încep să râd.

- Nu prea cred. Avem doar o lună de la nuntă. Mai degrabă m-am dezobișnuit cu aerul din Egarthia.

- Eu am rămas însărcinată după prima lună.

Încremensc cu farfuria în mână.

- Doar nu vorbești serios!?