PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 20

Tabăra din Kazdin e ceva care te lasă fără suflu.

De fiecare dată când am impresia că am înțeles la ce nivel de nebunie trăiesc kadarenii, viața mă surprinde cu ceva și mai șocant.

Ne oprim la poalele unor creste înalte, de pe care se zăresc zidurile înalte ale fortăreței de piatră.

Între noi și fortăreață e o prăpastie imensă și un pod îngust, fără balustrade.

- Faimosul Pod al Trierii? ghicește Hanna impresionată. Dante mi-a povestit cum au traversat podul pe ceață, ca să ajungă sus.

- Ei, spune Emett rânjind, sper că ești pregătită să trăiești aceeași senzație.

- Poftim?

Sar brusc de pe targă, cu piciorul meu rănit cu tot.

- Nu vorbiți serios, nu?!

Khalid zâmbește răutăcios.

- Mai vezi vreo altă cale de a ajunge în tabără, prințeso?

- Eu nu trec peste podul ăla!! Sunteți nebuni la cap? Am rău de înălțime!

Soțul lui Bess mă privește liniștitor.

- Nu cred că se așteaptă nimeni să treci podul singură, Alteță.

- Nu, bine-nțeles. Te trec eu, mă informează Khalid politicos.

- S-o crezi tu! Mi-a ajuns chestia cu Observatorul, mulțumesc!

- Vrei să te treacă Emett?

- Nu vreau să merg pe pod!! Vreau pe altă intrare!

Detașamentul cinci începe să se rânjească atunci când Khalid îmi întinde mâna.

- Sigur, haide!

Mă uit suspicioasă la recruți.

- Pe unde e cealaltă intrare?

- Prin grota subterană, Alteță.

- Sper că îți plac liliecii, adaugă Emett. E o armată întreagă acolo.

- Și nu uita de șoareci, spune soțul lui Bess.

- Ah, cât urăsc locul ăsta!!!

- Deci, pe unde vrei să intrăm? întreabă Khalid vesel. Pe sus sau prin subteran?

- Nu e chiar o prăpastie acolo, mă informează Elias. E un râu dedesubt.

- Ah, ce ușurare!

Khalid mă ridică pe umăr cu un zâmbet.

- Ești pregătită pentru marea traversare?

Mă prin de el zdravăn, închizând ochii strâns.

- Dacă mă scapi o să te omor!!

-  Nicio zi fără amenințări! constată el cu umor.

O ia înainte, urmat de Elias și de Emett.

Hanna e galbenă ca ceara și pentru prima dată pare că stă în brațele lui Emett de bună voie.

Nu te uita în jos. Nu te uita în jos, îmi repet obsesiv, în timp ce vântul îmi șuieră în urechi.

Îmi înfig unghiile și mai tare în umerii lui Khalid, ținându-l strâns.

- Dacă încerci să mă sugrumi ți-ai ales un moment foarte prost.

Mă uit involuntar în jos, la prăpastia care se cască sub noi. Dintr-o dată îmi crește foarte mult respectul pentru Tereus și pentru Dante. Nu-mi vine să cred că ai mei i-au trimis de bună voie aici. Eu nu mi-aș trimite nici măcar un dușman să traverseze podul ăsta.