Capitolul 37

1K 116 5
                                    

Casa lui Khalid e un conac impunător din cărămidă neagră, cu camere spațioase, o bucătărie imensă și două terase exterioare care dau spre livadă.

Aparent i se spune Prisaca pentru că imediat după livadă se înșiră un rând lung de stupi colorați, faimoasele albine ale lui Khalid.

Înăuntru miroase a pereți proaspăt vopsiți, a lemne și a detergent. Totul e curat și gol, dând de înțeles că n-a fost folosită până acum.

Mă simt straniu când intru, și simt că-mi ard lacrimi în dosul pleoapelor. Asta putea fi casa mea.
Tristețea îmi strânge stomacul ca o ghiară.

- Luați-vă ce camere doriți! spune Arthur DeSilva, fără să bage în seamă privirea iritată a lui Khalid. Dormitoarele mari sunt sus...

Verific ușa de lângă bucătărie, intrând într-un dormitor minuscul cu pereții de un roz pudră. Arată ca un dormitor pentru copii, iar patul de sub fereastră e la fel de îngust ca cele din kala.

- Eu o vreau pe asta.

Emett se încruntă surprins.

- E cât o cutiuță! Dormitoarele adevărate sunt în partea aia...

- Pentru mine e suficient. Vreau să fiu aproape de bucătărie și de curte.

De fapt, vreau să fiu cât mai departe de dormitorul lui Khalid, pentru că mi-e teamă de mânia lui și nu vreau să-i ies prea mult în cale.

Hanna o ia pe scări, urmată de ceilalți, iar eu încui bine ușa în urma mea, oftând ușurată.

Tensiunea adunată de-a lungul zilei răbufnește sub forma unor lacrimi fierbinți pe care nu mă mai deranjez să le șterg.

Îmi scot lucrurile din valiză cu ochii încețoșați. M-am așteptat la furia lui Khalid încă de când am plecat din Egarthia, dar n-am prevăzut cât de tare mă va durea pe mine.

Încerc să-mi păstrez calmul, dar în interiorul meu e un haos infernal pe care nu știu cum să-l țin sub control.

Mă schimb în liniște cu hainele de noapte, ghemuindu-mă pe covorul gros din fața sobei.

E întuneric complet, și lumina roșie a flăcărilor cade pe fața mea udă, uscându-mi lacrimile în gene.

Bătaia în ușă mă face să tresar.

- Zara! Trebuie să mai pun liniște lemne pe foc!

Îmi șterg repede lacrimile, sperând că tonul meu sună cât de cât normal.

- Le pun eu, Emett! Nu te deranja.

- Bine, păi... ești în regulă acolo?

- Sigur. Noapte bună!

👑

Al doilea șoc îl primesc dis de dimineață, când întâlnesc o femeie durdulie la bucătărie, prăjind felii de costiță și feliind pâine.

Mă opresc în ușa bucătăriei confuză.

- Ăă... bună dimineața.

Femeia cu bonetă mă întâmpină toată nu mai zâmbet.

- Ah, bună dimineața! Eu sunt Teresa. Domnul General a spus că masa se servește la nouă... ah, domnule DeSilva!

Mă întorc spre scări, unde Arthur DeSilva pare la fel de confuz ca și mine.

- Ah, 'neața, Terry! Ce faci aici?

Femeia face un gest larg spre soba de gătit.

- Domnul General a spus că are nevoie de menajeră.

PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum