PRINȚESA STRĂINĂ. Cronicile Pierduților Vol. 3

Capitolul 14

Cineva o să moară azi.

Poate nu cineva din cele două echipe, dar eu și Hanna cu siguranță. O să ne curățăm în câteva minute, dacă mai primim asemenea șocuri.

Ne apleacăm peste marginea stâncii, holbându-ne la cei șase oameni care sar tremurând pe mal.

- Or să facă pneumonie! murmură Hanna îngrozită. Cum pot să fie atât de...

- Proști? sugerez eu îngrijorată.

- Echipele sunt la egalitate! continuă gemenele, de parcă ar anunța o întreagă armată de spectatori.

Acum că pornesc toți în același timp, șansele sunt în sfârșit egale.

Bess e mai ușoară și mai sprintenă, dar funia ei a fost tăiată, așa că Emett rămâne în urmă, lasând-o pe ea să urce prima.

Cineva gâfâie lângă noi epuizată, și când ne întoarcem, Valerie a reușit să ajungă sus, ocolind stânca.

- Trebuie să ajungem la coroană! ne spune grăbită. Haideți! Aveți grijă!

Ne face semn să o luăm pe urmele ei, pe lângă marginea stâncii. În depărtare, cocoțată pe un tufiș lunguieț sclipește o coroană argintie din tablă.

- Nu treceți firul roșu! ne avertizează Val, indicând ața de pe jos care delimitează zona sigură.

Nu înțeleg prea bine la ce se referă decât atunci când cei șase ajung sus, epuizați și uzi, sărind peste marginea stâncii.

- Fugi, Bess, DU-TE! urlă Emett la ea, alunecând în zăpadă.

Nimeni nu-și permite să stea și să răsufle.

Bess țâșnește înainte, urmată de Theo.

În urma lor, Emett se prăbușește țipând într-o groapă mascată de iarbă, iar Jacks e doborât de elicea lui Khalid.

- Maestrul Emett e secerat de pe picioare! anunță Talia pompos.

- Khal și-a terminat elicele și aruncă pușca! o completează Tania.

Theo face un lasou din fugă, nimerind cu precizie mijlocul lui Bess, și o trage jos, trecând înaintea ei.

Arthur DeSilva, Theo și Khalid sunt singurii care încă aleargă, sărind în mod straniu printre gropile acoperite de iarbă.

Îmi îngădui să răsuflu ușurată, pentru că asta nu mai pare atât de periculos. Și-au terminat elicele, nu mai au arme. Bănuiesc că viteza e tot ce mai contează deocamdată.

Și atunci Val își scoate sticlele cu un rânjet.

- Dați-vă înapoi, până lângă coroană! ne cere încântată. Și acoperiți-vă nasul!

- Dar ce...

Hanna mă prinde de mână, fără să mai pună întrebări. Se pare că otamina e un lichid albăstrui, care miroase ciudat.

Valerie dă o roată în jurul pistei, golind sticlele pe jos. Se aude zăpada sfârâind, și aerul se umple de un fum gri, înecăcios, care ne sugrumă corzile vocale.

Ne tragem mai în spate, dincolo de norii fumurii care se răspândesc peste cei șase.

Îl văd pe Theo căzând brusc cu un urlet, în timp ce-și duce mâinile la gât.

- Jos, jos!! strigă Jacks de undeva, dispărând în fum.

- Ce...

Hanna e palidă ca un mort.