LETAL

Capitolul 17

Nova

A trecut o săptămână de când eu și cu Sirius nu am mai vorbit.După ce s-a terminat petrecerea,m-a adus acasă la Remi și a plecat, lăsându-mă cu un gol imens în piept.Am înțeles că are nevoie de spațiu și timp pentru a digera informațiile așa că nu am mai insistat.

Acum,am reușit să îmi închiriez un apartament în apropierea lui Remi,am fost ocupată cu mutatul,cu care nu pot să mă laud că stau prea bine dar încerc să îmi fac timp pentru a aranja totul exact așa cum îmi doresc.

Sab și cu Nox au venit să mă ajute, atât cât le-a permis timpul și lor iar Robyn,a fost pur și simplu o dulceață, când miercuri a venit la mine alături de Nox,Remi , Sab și Rik,prietenul lui Sab, și cât timp noi am aranjat mobila,ea ne-a gătit cel mai delicios prânz.Ba chiar a vrut să rămână să doarmă la mine alături de Sab.Băieții au plecat pe la 18:30 pentru că Nox trebuia să ajungă la o întâlnire cu tatăl său și încă un bărbat iar Rik trebuia să execute o misiune.Remi a mai rămas puțin dar apoi s-a retras și el spunându-ne că dacă avem nevoie de ceva,el e la doar câteva scări distanță.

Am stat și am vorbit până aproape de dimineață cu ele,am aflat că Kan,cea de la petrecere e Kan despre care Robyn vorbea și că are legături cu Ordinul,la fel cum are și Nox.Nu am aflat cât de adânci dar măcar am aflat ceva.

Am terminat antrenamentul cu Dawn mult mai târziu decât plănuisem, și el alături de Raven au plecat fiind ceruți de urgență de Umbre.Mi-am dat seama cât de gravă era situația așa că i-am spus că nu e nevoie să mă ducă acasă.Ne antrenasem la sala unde o face Remi și e la doar douăzeci de minute de casa mea, după ce m-a pus să îi jur că îl sun când ajung acasă,au plecat amândoi în viteză.

Strada era slab luminată, iar fiecare pas îmi părea să răsune mai tare decât ar fi trebuit. Mirosul îmbietor de aluat proaspăt copt mă atrăgea ca un magnet, așa că am decis să intru în simigerie. Când am pășit înăuntru, căldura și aromele dulci m-au învăluit, oferindu-mi un moment de refugiu. Am cumpărat câțiva covrigi cu ciocolată și câteva gogoși.

Dar, pe măsură ce am ieșit din simigerie, o senzație ciudată m-a cuprins. Parcă cineva mă urmărea. Am aruncat o privire peste umăr, dar strada părea pustie. Totuși, inima îmi bătea mai repede. Culoarea întunecată a cerului și umbrele lungi ale clădirilor mă făceau să mă simt vulnerabilă.

M-am străduit să îmi continui drumul, dar fiecare zgomot, fiecare foșnet al frunzelor îmi părea o amenințare. Mi-am strâns punga cu covrigi și gogoși la piept, ca și cum ar fi fost un scut. Aș fi vrut să cred că era doar imaginația mea, dar instinctul meu mă îndemna să mă grăbesc. Fiecare pas pe trotuar părea să mă conducă mai adânc într-o poveste pe care nu o înțelegeam.

Am decis să iau o scurtătură printr-o alee. Aici, lumina era și mai slabă, iar umbrele păreau să se contopească, transformându-se în forme care se mișcau. O panică crescândă mi-a umplut pieptul. „Trebuie să mă liniștesc," mi-am spus. „Nu este nimeni aici.Dar gândul ăsta nu mă consola deloc.

Pe măsură ce înaintam, am simțit o privire fixată asupra mea. Am întors din nou capul, dar nimeni nu era în spatele meu. Totuși, un fior rece m-a străbătut. Mi-am crescut pasul, fără să-mi dau seama că respirația îmi devenea din ce în ce mai rapidă. De ce simțeam că sunt urmărită? Ceva în aer era diferit.

O ultimă privire în spate,în acea umbră densă, m-am jurat că am văzut o siluetă. M-am oprit brusc, iar covrigii și gogoșile au clătinat în punga mea. „Nu e nimic," m-am asigurat în gând. Dar fiecare fibră din mine striga că era timpul să plec. Am pornit din nou,și exact așa cum credeam,am auzit un foșnet.