LETAL

Capitolul 24

Nova

Investigațiile cu Sirius deveniseră o rutină neașteptat de eficientă. Deși mă enerva deseori prin aerul lui superior, trebuia să recunosc că știa să găsească indicii acolo unde alții nu le vedeau. Stăteam într-un colț întunecat al unui depozit abandonat, cu laptopul meu sprijinit pe un teanc de lăzi prăfuite, în timp ce Sirius răsfoia niște hârtii furate de pe cine știe unde.

-Ascultă, Nova, spuse el, ridicându-și privirea către mine. Știu că îți place să faci lucrurile pe cont propriu, dar poate că ar trebui să fii puțin mai atentă la... asemănări.

-Asemănări între ce? am întrebat fără să-mi ridic ochii din ecran.

El surâse șiret.

-Între iubițelul tău și Nocturne. Nu-i așa că au câteva lucruri în comun?

Am ridicat o sprânceană. Sirius părea să se joace cu mine, dar tonul lui avea o tentă serioasă.

-Serios? i-am spus sarcastic. Poate că și-au cumpărat cagulele din același magazin?

El râse ușor, dar nu răspunse. Doar îmi făcu semn să continui să mă gândesc.

După ce am ajuns acasă, cuvintele lui Sirius mi-au rămas în minte. Mi-am făcut o cafea și m-am așezat pe canapea, punând mental cap la cap detalii despre Nox și Nocturne.

Am început să mă gândesc la micile obiceiuri pe care le observasem.

Nox avea o voce calmă și o prezență care impunea respect. Nocturne era la fel, doar că tăcut.

Nox avea o preferință pentru ordine și un simț ascuțit al detaliilor, lucru pe care-l observasem și la Nocturne indirect.

Dar cel mai mult mă intrigase ceva ce Sirius spusese odată: „Cineva care își ascunde identitatea nu face asta doar pentru a proteja pe alții, ci și pentru a-și proteja pe sine."

Îmi amintisem că, într-o noapte, când eram cu Nox, îi văzusem cicatricile de pe brațe. Îmi spusese vag că sunt de la antrenamentele sale, dar privirea din ochii lui părea că ascunde mai mult.

Am decis să merg la unchiul meu. Îl găsisem acasă, relaxat, citind o carte pe care nu mă așteptam să o văd în mâinile lui vreodată.

-Hei, unchiule, i-am spus, așezându-mă pe canapea.

El m-a privit curios.

-Ce vrei, nepoată? Știu fața aia. Ai nevoie de informații, nu-i așa?

Am surâs.

-Am câteva întrebări despre trecutul lui Nox. Îmi poți spune ceva?

El ridică din sprâncene, dar nu părea surprins.

-Ce anume vrei să știi?

-Tot ce poți să-mi spui, am spus hotărâtă. Cum era înainte să se mute cu tatăl lui? De ce pare să ascundă atât de multe lucruri? Cine e cu adevărat?

Unchiul oftă și închise cartea, așezând-o deoparte.

-Nox nu e omul care pare a fi, Nova. Și nu spun asta într-un sens negativ, ci... el a fost format de circumstanțe grele. Înainte de a veni aici, era parte din ceva mult mai mare decât îți poți imagina. Lucruri care îl leagă de Ordin, dar și de alte organizații. A pierdut mult pe drum.

Am simțit un nod în stomac.

-Adică?

-Adică nu sunt eu cel care ar trebui să îți spun asta. Dar îți pot da un sfat: dacă vrei să-l înțelegi, nu încerca să-i spargi zidurile. Lasă-l să vină la tine.