LETAL

Capitolul 29

Nova

— Ești atât de previzibil, Sirius, spuse Antrum, sprijinindu-se pe un picior. O relaxare aparentă. Credeam că Nox va fi cel care va cădea în plasă primul, dar uite-te la tine. Întotdeauna ai fost cel mai ușor de manipulat.

— Taci din gură, mârâi Sirius. Ce vrei cu adevărat?

— Tu. Atât de simplu. Vreau proiectul Toxic să se întoarcă acasă.

Proiectul... Toxic? Am încremenit. Despre ce vorbea? Privirea lui Sirius se întunecase brusc, iar pumnii i se strânseseră.

— Trecutul tău nu poate fi șters, continuă Antrum. Poți să te ascunzi cât vrei după imaginea asta de erou salvator. Dar Nova... Nova o să afle, Sirius. O să afle că omul pe care-l vede ca pe un protector nu e decât o armă biologică perfectă.

Nu înțelegeam nimic. Nu puteam nici să mă mișc, nici să respir. Era ca și cum aerul devenise dintr-o dată imposibil de inhalat.

— Tu nu ai habar despre ce vorbești, mârâi Sirius, dar vocea lui avea o urmă de frică.

— Oh, ba da, știu, râse Antrum. Pentru că eu te-am văzut în acțiune, Sirius. Te-am văzut cum ai fost creat. Cum ai fost antrenat. Și cum ai distrus totul în calea ta. Spune-mi, cum e să trăiești știind că singurul tău scop a fost să fii o armă?

Sirius a ridicat pistolul, dar mâinile lui tremurau. Antrum a zâmbit larg, triumfător.

— Nova e pe radarul meu de ceva timp. Frumoasă, inteligentă. O păpușă perfectă pentru șantaj. Ești gata să faci schimb, Sirius? Dacă vii tu la mine, promit că le las pe fete să plece.

Am simțit cum stomacul mi se strânge. Nu știam ce să fac, dar aveam senzația că fiecare secundă în care tăceam era o greșeală fatală.

— Refuz, spuse Sirius într-un final, iar tonul lui era rece ca gheața. Știu ce joc joci, Antrum. Dar nu-mi voi preda viața pe un șantaj ieftin. Dacă fetele sunt în siguranță, nu e meritul tău. Și dacă ceva li se întâmplă, voi face în așa fel încât să regreți că m-ai provocat.

— Regret? continuă Antrum, râzând batjocoritor. Tu chiar crezi că poți să mă înfrunți? Mai bine spune-i adevărul Novei înainte să o fac eu.

Totul se mișca prea repede. Vocile, zgomotul împușcăturilor, praful care plutea în aer... Mă zbăteam să înțeleg ce se întâmplă, dar corpul meu părea împietrit. Îl auzeam pe Antrum, sarcasmul picurând din vocea lui, dar privirea mi-era lipită de Nox, care încerca să-și păstreze calmul în fața pistolului îndreptat spre el în timp ce sângera.

— Deci, Sirius, începu Antrum, vocea lui prelingându-se prin aer ca un șarpe veninos. Ți-a luat ceva să ajungi până aici... să fi fost frumosul meu înger cel care te-a adus?

Privirea mea a zburat spre Sirius. Arma lui era îndreptată ferm spre Antrum, dar expresia lui era atât de rece, atât de calculată, încât aproape mi-a fost teamă de el.

— Venus nu e singura care dezvoltă obsesii, aparent, îi râse Sirius în față, iar sunetul era aproape răutăcios. Dacă mă urmăreai în detaliu așa cum spui, știai că nimeni nu se ia de familia mea.

Antrum a izbucnit într-un râs aspru, strident, care m-a făcut să mă înfior.

— Acum m-am prins... amândoi frățiorii sunt îndrăgostiți de aceeași parașută.

Cuvintele lui au fost o lovitură. Nu pentru că le-am crezut, ci pentru că era modul lui bolnav de a manipula. Am vrut să-i răspund, să-l opresc, dar Akantha a fost mai rapidă. Cu o mască crăpată și sânge curgând pe fața ei, și-a ridicat arma.