LETAL

Capitolul 21

Nova

Nox se așază pe canapea, sprijinindu-și coatele pe genunchi. Îl văd cum evită contactul vizual și știu că ce urmează nu va fi o conversație ușoară.

— De ce întrebi despre Nocturne? spune el, în cele din urmă, pe un ton neutru, dar atent.

— Pentru că simt că sunt lucruri pe care nu le înțeleg... și care contează, răspund, încercând să-mi păstrez calmul. L-am văzut aseară, Nox. A intrat în subsolul lui Sirius și l-a ucis pe acel om fără să clipească. Apoi a dispărut, iar eu... am vrut să înțeleg. Cine este el cu adevărat?

El își ridică privirea, mă fixează cu ochii lui reci, dar de data asta pare să fie mai multă oboseală decât distanță în ei.

— Nocturne este... o poveste complicată, Nova, începe  încet.  Și, sincer, nu știu dacă sunt persoana potrivită să îți spun asta.

— Akantha mi-a zis același lucru, răspund, aproape frustrată. Dar toată lumea îmi spune să vorbesc cu el, iar când încerc, mă respinge. Poate că tu îl înțelegi mai bine.

Nox oftează adânc, își trece mâna prin păr și se lasă pe spate.

— Nova, tu crezi că Nocturne este un om ca noi. Și ești pe jumătate corectă. Dar ce trebuie să înțelegi e că Ordinul l-a creat... sau mai bine zis, l-a distrus, până a devenit ceea ce este acum.

— Ce înseamnă asta? întreb, confuză.

— Ordinul are o metodă, continuă el, iar tonul lui devine mai dur. Ei iau copiii, îi transformă în arme. Îi fac să uite cine sunt, să uite ce simt. În teorie, ar trebui să fie mașinării perfecte, fără slăbiciuni.

Îl privesc cu groază, iar el își dă seama de efectul cuvintelor lui.

— Nocturne este rezultatul unui astfel de experiment, spune el, mai încet. Dar el... e diferit. Ceva din el a rezistat. Nu și-a pierdut complet umanitatea, oricât ar fi încercat să i-o ia.

— Asta îl face periculos? întreb, vocea mea abia o șoaptă.

— Asta îl face instabil, răspunde el, privindu-mă direct.  Pentru Ordin, el este o anomalie. Și pentru oamenii ca Sirius, este o verigă slabă.
Simt un nod în stomac. Fiecare cuvânt al lui Nox mi se pare o greutate care se adaugă peste ceea ce deja simt.

— Dar pentru tine? întreb, încercând să înțeleg unde stă el în toată povestea asta.

— Pentru mine? spune, iar vocea lui capătă o ușoară melancolie.  El este cel mai bun și cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
Îmi trec mâinile peste față, încercând să asimilez tot ce mi-a spus.

— Și ce ar trebui să fac? întreb, disperată. Cum pot să ajut?

Nox se ridică, vine spre mine și își pune o mână pe umăr.

— Dacă vrei să-l înțelegi, Nova, începe , trebuie să fii răbdătoare. Dar, mai presus de toate, să fii pregătită pentru adevăr. Pentru că ceea ce vei descoperi s-ar putea să nu fie ceea ce vrei să auzi.
Îi zâmbesc sincer, chiar dacă mă simt epuizată.

— Mulțumesc, Nox. Serios, mulțumesc că mi-ai spus toate astea. Știu că nu e ușor să vorbești despre lucruri... de genul ăsta.

— Nu e, dar era necesar, răspunde el, așezându-se din nou pe canapea. Și tu meriți să știi, mai ales dacă te implici mai mult decât ar trebui.
Îl privesc, surprinsă de tonul lui protector. Pentru cineva care, de obicei, păstrează distanța, acum părea... diferit.

— Vrei să mai rămâi puțin? întreb, încercând să nu par prea nerăbdătoare.

Nox mă studiază pentru o secundă, apoi zâmbește subtil.