Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

17.Noapte de coșmar-part.4

Perspectiva lui Edward.

Nu stiam in cât timp făcusem drumul de acasă spre spital, fiindcă am condus mai mult teleghidat. Mintea îmi arata în fata tot felul de scenarii care mai decare mai înfricoșătoare și mai grave. Știam ca nu trebuie sa mă încred în ele, dar păreau atât de reale și crude.
Intrat în spital nu mai știam pe unde sa o iau. Mă simțeam ca într-un labirint fără scăpare. Eram un pion oarecare de pe o amărâtă de tabla de şah. Mă simțeam ciudat și eram îngrijorat. Telefonul lui Wes ar fi trebuit sa mă binedispuna, în schimb eu eram mult mai agitat decât plecasem de dimineață.

"Buna seara domnule! Păreți debusolat! Cu ce va pot ajuta?" Mă întreba o tânără îmbrăcată într-o uniforma drăguță de infirmiera de un albastru deschis.

"Ăăă..."am zis incercand sa-mi revin din starea ciudata în care intrasem fără voia mea. "Caut salonul domnișoarei Oliviei Banks! Știți cumva unde ar putea fi?" Am întrebat-o pe infirmiera dezmeticindu-mă în sfârșit.

"Tânăra de azi-noapte. Desigur! Este la etajul 3, salonul 234 în aripa de est a spitalului. Puteți lua liftul din partea cealaltă pentru ca va fi mult mai aproape decât din partea aceasta!" Mă anunță ea senina. Câteodată nu puteam înțelege doctorii și infirmierele deloc. Nu vedeau și ei ca de obicei oamenii ajung la spital în urma unui accident? De unde atâta zâmbet și lumina pe față lor? Ce li se părea atât de amuzat ca un om sa ajungă rănit sau mai grav sa moara chiar în mâinile lor? Nu aveau niciun fel de resentiment asupra tinerilor care mureau fără a avea vreo vina?

Ajuns la etaj în aripa de est a spitalului mi-am clădit ochii de-a lungul holului. Totul era extrem de liniștit și plăcut. Albul predomina peste tot, mai puțin scaunele care erau de un alb spălăcit chiar se gri as putea spune. În dreapta mea se afla o usa pe care scria 230, deci salonul Oliviei nu era prea departe. Dar întrebarea mea era :"Unde erau ceilalți?" Pe scaunele de așteptare nu era nimeni și daca nu s-ar auzi din interiorul saloanelor bipăitul aparatelor, as zice ca acesta zona este chiar pustie.

Am oftat și m-am pus în mișcare pana în fata ușii cu numărul 234 , așa cum îmi spusese tânăra asistenta. Părea atât de senina încât îmi venea sa o strâng de gat. Am împins usor usa salonului și am inspirat adânc când am intrat înăuntru. Mirosul îmbietor de levănțică îmi invada nările. Același miros pe care îl întâlnisem și în camera de oaspeți în care stătuse Olivia, când dormise în casa seara la noi.

Un corp plăpând se afla în pat, învelit în așternuturile albe. O perfuzie se afla în mana stânga, iar pătura subțire se ridica în sus și jos, arătând ca pacientul respira. Camera era slab luminata, și trebuie sa stai câteva secund ea, ca sa te obișnuiești cu lumina difuza.
Desprins din vraja în care intrasem, m-am mișcat pana în patul în care ar fi trebuit sa fie Olivia. Cu cât mă apropiam tot mai mult de pat, un junghi îmi intra inima tot mai tare. Voiam sa știu de ce Olivia alesese tocmai la cursele cu motorul și nu putea și ea sa se limiteze doar la o plimbare? De ce alesese tocmai asta? Nu știa cât de periculoasa poate fi lumea asta pentru o fata? De ce? De ce ? De ce ?

Ajungând în dreptul patului am rămas înmărmurit. Ochii ei de căprioară, se ascundeau acum sub pleoapele albe. Buzele cândva rozalii erau acum mov iar nasul era ușor roșu. Fata ei cândva luminata era acum precum o umbra.

"Ai sosit!" Spuse Wes în dreapta mea. Nici măcar nu realizasem când intrase după mine.

"Da!" Am zis cu vocea ragusita uitându-ma în continuare la fața palida a Oliviei." Ce probleme sunt ? De ce mai chemat aici atât de urgent?" L-am intrebat eu amintindu-mi de telefonul lui.

"Haide sa discutam afară!" A spus el și eu am dat scurt din cap ca mai apoi sa-l urmez inapoi pe holul pustiu.

"Deci..." am zis eu așteptând sa înceapă.

"Nu te îngrijora foarte tare." A zis el făcându-ma puțin confuz. De ce mă chemase aici dacă nu era nicio problema grava? " Dominic și Ethan au fost sa ia motorul Oliviei ca sa îl verifice. Din câte mi-a zis Ethan, Olivia avea scurgere la motor, iar asta se poate întâmpla doar dacă cineva îi umbla la el. Băieții s-au dus și au început sa îi întrebe pe toți și nimeni nu știa de ascunzătoarea Oliviei. Doar..." a zis el oprindu-se brusc.

"Doar cine ? Continua!" Am zis eu cu o voce groasa.

"Doar Molly! " a zis el și eu mi-am închis ochii expirând zgomotos. A naibii sa fie femeia aia. Dacă o prind nu mai scapă din mâinile mele."Nu te enerva!" A zis Wes. "Nu rezolvi nimic dacă te duci acum sa-i dai o lecție așa cum ști tu. Olivia are nevoie de tine acum. Încearcă sa ai grija de ea , pentru ca în urma accidentului ea o sa aibă nevoie de ajutorul vostru. Dar cel mai mult de al tău. "

"Dar Molly!" Am încercat sa protestez.

"Nu-ți face griji. S-au ocupat Ethan și Dominic de ea și de aici o sa mă ocup eu !" A zis el.

"Bine!" Am zis renunțând. Wes avea sa o bage pe fufa aia după gratii acolo unde îi era locul.

"Și încă ceva!" A zis el înainte sa plece. "Nu o da în bara pentru ca s-ar putea ca a doua șansă să nu mai vina!" A adăugat după care a plecat lasandu-ma singur pe hol...

Nota

Scuzați-mi întârzierea și greșelile. Sa aveți un weekend plăcut! ^_^