Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

28. Viitorul.

Perspectiva Oliviei.

Rochia neagra ce atârnă frumos pe umeraș îmi da fiori. Azi e ziua....e ziua în care am sa mă despart cu totul de ființă care mi-a dat viață. Nu știu ce sa fac...mi-e frica de ceea ce o sa se întâmple după plecarea ei. O fi Edward îngerul meu păzitor, dar sufletul meu deja e plecat...undeva departe. Dacă o sa reușească sa mi-l găsească atunci e perfect.. daca nu..atunci nu știu ce am sa mă fac.

Un tremur incontrobil îmi pune stăpânire corpul. Soarele a apus de ceva vreme, iar lumea doarme de-a binele deja. Numai eu stau singura aici și mă gândesc la ce-i mai rău în loc sa mă culc. Efectiv nu pot...

Încerc sa-mi opresc tremurul incontrolabil si ma ridic cu greu din pat. Am nevoie de cineva. Trebuie sa fie cineva lângă mine. Încep sa mă urăsc pe mine pentru ca i-am dat pe toți afară din camera mea când au vrut sa mă ajute...dar atunci nu puteam gândi rațional, nu ca acum as face-o cu mult mai bine.

Deschid usa. E pustiu și întuneric pe hol. Nici un sunet, nici o mișcare. Camera lui Edward e la 2 uși de a mea, dar parcă acum în întunericul ăsta obscur îmi e frica sa mă mai mișc. Dacă apare de nicăieri în balaur? Deja aberez, dar frica mea de întuneric apărută din senin mă nimicește.

Îmi ridic mana fluturând-o cu speranța că un bec cu senzor avea sa fie pe aici. Nu se întâmplă nimic. Mă departez puțin de usa camerei, ridicand iar mana..tot nimic. Argh! La naiba de ce credeam eu ca bogații își pun mereu becuri cu senzor? Adică pe buna dreptate acum ! Cine ar fi atât de bătut în cap încât sa bântuie holurile casei noaptea? Normal ca Olivia, cine altcineva...?

Dau sa mă duc înapoi în camera, fiindu-mi prea frica sa înaintez pe holul întunecat, dar atunci...un bec se aprinde. Tot holul se luminează și pot vedea usa lui Edward de aici. Mă întind și închid usa camerei mele și mă îndrept cu pași mici spre a lui. Deschid usa încet și mă uit în jur. E întuneric, mai întuneric decât în camera de unde am plecat, dar mica luminița ce intra de pe hol mă ajuta puțin în căutarea mea nebuna în miezul nopții.
"Edward?" Șoptesc usor, dar nu primesc niciun răspuns. "Edward?" Mai încerc o data iar o silueta întunecată apare din spatele ușii făcându-ma sa mă sperii si aproape sa tip.

"Olivia!"Se mira acesta luandu-mă în brațe. Încerc sa-mi liniștesc bătăile inimii, din cauza micii sperieturi. Corpul lui emana o căldură atât de relaxanta, încât mă las cât mai moale în brațele lui, acesta susținându-mă într-u totul ca sa nu cad. "Prințesă! Ce cauti aici la ora asta? Și de ce nu dormi?" Mă întreba acesta mângâindu-mă plăcut pe spate. De asta aveam nevoie eu. Cineva care sa mă liniștească, și nu puteam găsi pe cineva mai bun.

"Nu pot sa dorm!" Am zis afundându-mi calul în scorbitura gatului sau. Era cald și plăcut. Simțeam fiorul de electricitate trecandu-mi prin tot corpul. Era perfect ca sa mă liniștească, de frica mea nebuna ce se instalase în mine, stand singura în acea camera pustie.

"Haide sa te pun în pat!" Imi șopti Edward la ureche ridicandu-ma în brațele sale. Nu stiam dacă deja am adormit sau dacă sunt treaza, dar știam sigur ca mă liniștisem. El mă liniștise, exact ca pe un copil mic....

Perspectiva lui Edward.

Adormise. Adormise exact ca un copil mic. O speriasem când venise la mine în camera, dar asta doar pentru ca nu știam cine poate umbla noaptea pe hol. Era trecut de miezul nopții și ziua ce avea sa urmeze avea sa fie foarte grea. Era o zi pe care nimeni nu si-o dorea, dar soarta le decide pe toate și partea rea e ca nu tine deloc cu noi.

Parul Oliviei statea întins pe perna alba, făcând-o sa arate ca un înger. Era palida, extrem de palida, și slăbise câteva kilograme bune în lipsa hrănii. Îmi era oarecum teama, ca ea sa nu intre în depresie. Faptul ca rămăsese singura pe lume, deși nu eram tocmai convins de asta, o devastase.

Știam ca acum o sa am iar de munca cu ea. Dacă avea sa sufere, trebuia sa stau cât mai mult le lângă ea ca sa mă primească în viața ei într-u totul, nu sa creadă ca îmi e mila de ea sau mai știu eu ce.

Din ceea ce mi-a povestit tata, și el a dus o lupta grozava pana sa o aibă pe mama într-u totul. Dar într-un final după mii și mii de încercări ia reușit și acum trăiesc o adevărată poveste de dragoste. Poate suna prea siropoasa chestia asta dar așa este. Nu cred ca i-am vazut vreodată sa se certe atât de tare încât sa se ajunga la țipete și bătaie cu atât mai mult. Și numai dacă ar îndrăzni sa dea în mama as apara-o fără sa țin cont ca e tatăl meu sau nu.

Cândva renunțasem la a mă mai gândi la un viitor alături de o soție și de copii minunați, dar de când a apărut Olivia, mă pierd printre imaginile viitorului meu. Fata asta e demențială și nu-mi pasa prin ce obstacole trec ca sa o am numai pentru mine...