Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

25. Libera.

Perspectiva lui Edward.

Am ascultat încet respirația micuței din bratele mele. Respira normal. Somnul pusese stăpânire pe ea mai repede decât as fi crezut eu. Era liniște. Mult prea liniște. Iar gândurile ce-mi treceau prin minte nu-mi dădeau pace. Eram stresat, datorita faptului ca Olivia se împotrivise dorinței din mine...dar cu toate astea, nu puteam sa o oblig. Aveam sa aștept pana când ea se simțea pregătită.

"Nuu! Dă-te! Trebuie sa mă duc sa-l văd!" Tipa Olivia în brațele mele. Pierdut în gânduri nici nu observasem când transpirase în brațele mele. Am leganat-o usor trecând parul de pe față după ureche. Se liniștii iar. Dormea adânc și frumos. Parul ei era întins pe toată perna făcând-o sa arate cât de inocenta este.

Nu știu cât era ceasul, dar nu puteam dormi. Era un sentiment ciudat care plutea în aer. Ceva rău avea sa se întâmple. Era ceva putred la mijloc. Zorii zilei se vedeau prin perdeaua vișinie, care împiedica razele soarelui sa intre în camera. Eram extenuant, dar tot nu mă puteam culca. M-am ridicat usor din pat hotărând sa merg la bucătărie ca sa pregătesc micul dejun și o cafea.

Pregătind micul dejun se auzi soneria. Ceasul de la cuptorul cu microunde nu arata mai mult de 7 dimineața și nu știam cine avea sa fie la o ora atât de matinala. M-am șters rapid pe mâini și m-am indreptat spre usa.

"Imediat" Am țipat de după usa văzând ca persoana respectiva insista sa sune și risca sa o trezească pe Olivia. Neuitându-mă prin vizor am deschis usa, dând nas în nas cu Lussi. Fata ei arata una extrem de obosita și plansă. Își trăgea geaca în mâini arătând suferința prin care trecuse, când venise pana aici.
"Lussi? Ce s-a intamplat?" Am întrebat-o eu văzând-o atât de trista.

"Edward..."șopti ea. "Unde e Olivia?" A intrebat ea incercand sa se uite în spatele meu, dar eram mult prea înalt fata de ea.

"Doarme" Am spus și ea a oftat trecandu-si mana prin par."Da, îmi spui și mie odată ce s-a intamplat?" O întrebat-o iar.

"Mama ei a suferit un accident de mașină..şi..şi a a fost rănită prea grav pentru a putea fi salvata!" A spus ea și fata mea mirată o făcu pe Lussi sa se arunce în brațele mele.

"Nu se e poate" Am spus șoptit. "Lussi ești sigura ca ea e? Doar ieri am vorbit cu ea înainte sa plece.." am spus și ea a aprobat scurt. Eram dea dreptul șocat.

"Da Edward! Era mama Oliviei. I-am recunoscut bluza...."

"Mama..." am auzit o șoaptă în spatele meu și m-am intors instantaneu. Olivia statea în picioare privind în gol, lacrimile curgandu-i pe obrajii palizi. Arata mai rău ca o mumie. Era terminata atât fizic cât și psihic.

"Olivia!" M-am repezit eu la ea luând-o în brațe, dar aceasta nu reacționa. Era șocată. Era terifianta. "Olivia mă auzi?" Am întrebat-o zgalțaind-o de umeri și tot nu reacționa.

"Edward mama...mama...s-a dus!" A șoptit ea începând sa plângă și mai rău, iar eu am luat-o în brațe în stilul miresei. Își afunda capul în scorbitura gatului meu plângând în continuare. O pierduse. Își pierduse ființa care îi dăduse naștere...

Perspectiva Oliviei.

Soneria de la intrare nu se mai oprea din sunat. Edward nu se afla lângă mine, ceea ce făcea patul sa fie mai gol. Am oftat trecandu-mi mana prin parul desprins și incercand sa alung acel sentiment de rău augur undeva departe. M-am ridicat din pat și m-am dus pana la baie auzind șoapte pe hol dar nu le-am băgat în seama. După ce m-am spălat pe față am vrut sa mă duc sa-l sperii pe Edward, dar nu am mai apucat deoarece am auzit șoaptele celor doi 'inculpați'.

"Mama ei a suferit un accident de mașină..şi..şi a a fost rănită prea grav pentru a putea fi salvata!" A spus Lussi, după care s-a aruncat în brațele lui Edward.

"Nu se e poate" A șoptit Edward. "Lussi ești sigura ca ea e? Doar ieri am vorbit cu ea înainte sa plece.." Nici lui nu-i venea sa creadă.

"Da Edward! Era mama Oliviei. I-am recunoscut bluza...." a șoptit Lussi de la pieptul lui.

"Mama..." am șoptit simțind cum lacrimile încep sa-mi curgă pe obraji fără voia mea. Eram terminata. Singura ființă care mă iubea din toată inima...nu mai era.. Mă lăsase singura exact ca și Victor. Singura în lumea asta mare...

"Olivia!" Se repezi Edward la mine, dar eu eram prinsa în lumea mea singura. Eram și aveam sa rămân singura de acum în colo. Singura."Olivia mă auzi?" Întreba Edward, zâgâlțâindu-mă de umeri. Îi era teama de ceea ce aveam sa ajung.

"Edward mama...mama...s-a dus!" I-am șoptit după care firul s-a rupt. Simțisem ca mă luase în brațe, dar eu deja intrasem intr-o lume a mea. Una departe de toți și de toate, unde puteam sa plâng fără ca cineva sa mă judece sau sa mă oprească.

Priveam în gol măsuța de sticla din sufragerie. Îmi doream sa sparg lucruri, sa tip la oameni sa mă lase în pace, dar nu puteam...intrasem într-o tranșă din care numai o minune avea sa mă scoată.
Simțeam ca mă sufoc dacă mai stau aici. Edward încă mă ținea în brațe, iar Lussi îmi vorbea, dar nu auzeam nimic în jurul meu. Totul devenise alb și negru. Și lumina începuse sa mă deranjeze.

M-am ridicat fulger din bratele lui Edward și m-am dus în dormitor, unde m-am schimbat de hainele de ieri și am ieșit de acolo. M-am dus în hol unde m-am încălțat fulger cu o pereche de cizme. Lussi statea în tocul ușii și mă privea trista. Nu aveam nevoie de mila ei. Nu aveam nevoie de mila nimănui. Eu eram aceeași Olivia....doar ca acum devenisem orfana. Nici mama nici tata. Singura într-o mare de oameni zâmbitori.

"Olivia unde te duci?" Mă întreba Edward luandu-ma de mana întorcându-ma cu fata spre el. Nu aveam sa-l privesc acum în ochi, așa ca mi am întors capul.

"Lasă - mă " i-am zis apăsat. Mi-am smucit brațul din mana lui luandu-mi cheile și geaca din cuier. Am deschis usa și am ieșit...Am iesit depărtându-mă de toți și de toate.

"Las-o! Are nevoie spațiu!" Am auzit-o pe Lussi spunându-i lui Edward înainte ca usa sa se trântească.

"Libera!" Am zis când am reușit în sfârșit sa ies din bloc, iar aerul rece de toată m-a lovit în fata. Era perfect. Nimeni nu mă mai putea opri acum. Eram libera...și trista.