Problema fratilor (The Secret-Vol. III)

21. O raza de lumina.

Perspectiva Oliviei

"Mama..."am șoptit când am văzut-o ca se apropie de patul meu după ce Edward ieșise ca o furtuna din salon. La naiba ! Nu trebuia sa-l las sa mă sărute. Dar la dracu! A fost atât de bine, dar totuși atât de greșit...Oare ce ar spune Victor despre asta? Ar fi fericit sau dezamăgit ...?

"Scumpa mea!" când s -a așezat pe scaun lângă mine și m-a luat în brațe. Oh, mama! Cat de dor mi-a fost de ea.
"De ce ai ajuns aici scumpo? De ce ai făcut toate astea? " Mă întreba ea cu lacrimi în ochi, depărtându-se din îmbrățișare.

"Mama..."am zis cu vocea suava. Nu imi plăcea când trebuia sa o mint." Eu...eu..chiar îmi pare rau " am zis dând drumul la încă un rand de lacrimi.

"Oh, iubirea mea ! Nu mai plânge! Te roagă mama." A spus ea începând sa mă bata usor pe spate ca sa mă liniștesc. Dacă ar știi ea ca Victor e cauza a toate nefericirile de care am avut parte..."Iubita stiu ca din cauza dorului de Victor ai ajuns așa, dar nu mă așteptam să ajungi chiar în stadiul în care sa mă sune de la spital!" A zis ea si eu mi-am lăsat usor capul în jos.

"Dar mama! Asta era singura mea scăpare din lumea aceea neagra și trista. Mai ales de când Victor și Maya...Trebuie sa mă înțelegi! Alta soluție nu aveam !" Am zis eu și ea si-a pus o mana pe obrazul meu, ștergându-mi cu degetul mare urmele lacrimilor uscate.

"Sigur ca exista scumpa mea!" A zis ea zâmbindu-mi cald. "Doar ca tu trebuie sa lași ajutorul sa vina la tine, nu sa fugi degetul fiecare data de el!" A zis ea bagandu-mă într-o ceata totala.

"Ce vrei sa spui?" M-am incruntat la ea neînțelegând ceea ce vrea. Erau unele momente în care mama îmi vorbea parcă din cărți! Cateodata trebuia sa fi un adevărat filozof ca sa-i deslușesti citatele.

"O haide!" Spune ea făcând pe drastica. "V-am văzut pe tine și pe Edward! Momentul vostru special!" A zis ea si eu am oftat închizând ochii pentru câteva momente.

"Maman... ceea ce s-a intamplat intre mine și Edward nu a fost deloc bine !" Am zis și a fost rândul ei s ofteze. "Nu mă înțelege greșit doar ca...nu m-am simțit bine...a fost ceva ciudat..ceva ce..."

"Nu ai mai simțit de la Victor! O draga mami! Ai suferit atât de mult, încât acum îți e frica!" Spuse ea având câteva lacrimi în ochi. "Esti o persoana puternica, dacă nu ai lăsat demonii sa-ți încuie mintea....dar acum trebuie sa accepți ajutorul puiule. Nu mai fugi de el. Trebuie sa faci anumite sacrifici ca sa ajungi iarăși fericita, draga mea!" Imi zise ea.

"Dar mami...Victor...? Cum sa-i rămân eu loiala lui Victor dacă....daca eu îl înșel cu Edward sau oricine altul?" Am întrebat-o eu și ea m-a privit cu căldură.

"Îți mai amintești care a fost ultima dorința a lui Victor?" Mă întreba ea, lovindu-ma chiar în moalele capului. Nu aveam cum sa uit niciodată ultima lui dorința, din moment ce o visam aproape în fiecare noapte..

"Da mami!" Am zis eu lăsând usor capul în jos.

"Și ce spunea el?" Mă întreba ea ridicându-mi bărbia, făcându-ma sa-i privesc ochii aceia calzi și blânzi ca întotdeauna.

"Sa fiu fericita!" Am murmurat eu, oftând adânc la final.

"Și cum ai tu sa fi fericita dacă nu lași pe nimeni sa te ajute? Puiu mami, înțelege ca Victor acum e acolo sus și te ajuta. Se veghează încă de când...cu accidentul...dar pentru ca el a fost primul barbat din viața ta pe care l-ai iubit , asta nu înseamnă acum ca nu mai ai voie sa iubești pe nimeni. Draga mea, dacă vrei ca Victor sa fie fericit acolo unde e asta înseamnă ca și tu sa fi fericita."Îmi spuse ea facandu-ma sa meditez asupra situației.

"Dar mami...Edward sa fie oare salvarea de care am eu nevoie? Dacă...daca o sa o dea în bata și o sa mă facă sa a sufăr? Mami, îmi e frica..." am zis eu și ea s-a uitat melancolica la mine.

"Iubita 'dacă nu riști nu câștigi' !" A zis ea lasandu-ma pe mine sa mă lupt cu propria-mi conștiința. Câteodată în viața alegerile pot fi atât de grele încât nici nu știi dacă vei fi cu adevărat fericita.

"Mersi mami! Si te iubesc !" Am zis eu și am îmbrățișat-o înainte ca ea sa iasă din salon lasandu-ma singura în războiul în care tocmai intrasem.

Decizia asta avea sa mă coste întreaga viață dacă nu reușeam nimic acum...iar dacă nu dădeam o șansă acestei salvare nu știam ce avea de gând sa se întâmple în viitorul meu. Oh...La naiba! Atât de multe gânduri amestecate, și niciuna concreta.

"Lasa-te purtata de val și iubește fiecare raza de lumina pentru ca s-ar putea ca cerul sa se întunece o data"

Pana și citatul pe care Victor îl spunea mai mereu mă deprima acum. Iubeam citatul ăla când mi-l spunea în anumite situații care păreau menite sa te facă sa-l înțelegi. Dar acum ? Acum salvarea mea consta în noua raza de lumina căreia trebuie sa-i fac loc în sufletul meu.

Dar oare mă simt destul de pregătită? Oare asta e ceea ce-mi doresc cu adevărat? O noua raza de lumina mă poate face cu adevărat fericita?