Eu nu-i văd ochii când mă uit spre chipul său,
ci văd două tablouri sculptate-n pupilele ei,
ce nu par a fi tablouri;
Mai degrabă îmi par a fi un Soare, ce răsare-n
parte dinspre stânga infinitului, iar în dreapta,
aș ghici cu greu,
totuși, inima-mi spune că-nspre partea dreaptă vecinică
a blândei sale priviri, orbitează neîncetat Luna.
Bunăoară, că am dreptate ori nu, îi irelevant.
Ce știu și-o spun cu mâna pe inima poeziei
și pe sufletul nemuririi mele, e că aceste
astre minunate, fără de sfârșit,
sunt îmbrățișate cu dragoste
de cerul sărutului meu!
CITEȘTI
Povești în versuri
PoetryAsta scriu eu: Povești în versuri! Nu te aștepta la lucrări de geniu, ci doar la versuri din care curg povești, toate plecate dintr-un pur, dar crud adevăr! Dacă mă apreciezi cu adevărat, atunci te rog să votezi doar ce-ți place! Votul tău mă aju...
