Povești în versuri

Din carte curg șiroaie

Curg șiroaiele și nu se limpezesc -

tot sângerii, tot maronii, tot dezgustătoare,

Plâng literele, se usucă și cifrele,

se destramă epitetele și se pierd poemele -

tot aceleași manuscrise, vise ocolite de tipare

Sunt micuțul lumii, un fel de gnom al societății

și mă-ndrept cu o carte murdară și terfelită -

cu coperți de piatră, cu foi zdrențuite,

în cimitirul literelor pentru ciumă,

în Raiul poemelor de sticlă, pentru mumă;

pentru necunoscători: la librărie.

-Doamnă, primiți și cartea mea, în împărăția cerurilor?

Mă țintea cu ochi de balaur și mi-a aruncat visele

pe jos, în groapă.

Curgeau șiroaiele pe podea și sufletu-mi stingea

curgeau, lin, lin, lin, și inima-mi sacrifica.

Pe stradă, un nevoiaș întindea mână societății

și societatea-l alunga. Își găsise răgaz între coastele

unui maidanez cu urechile janghinose.

Cerșea sărmanul și-o pâine, o pâine era tot,

chiar tot ce-și dorea. Nu pentru el, ci pentru

sufletul cu gheare râioase.

-Poftim, omule, ține tu cartea asta! Bucură-te de ea ori pune-o la foc,

de n-oi avea încotro la ivirea amurgului.

-Poetule, ridică capul sus! Am să-ți răsfoiesc cu migală

paginile sufletului!

Și-au trecut anii și-n fiecare seară, o mângâiere

îmi atinge carnea.

Suflet nu mai am, e-n mâinile lui, nici inimă, că n-aveam semn,

semn de carte.