Povești în versuri

Povestea femininei "m" mic

coboară treptele păcii sufletești, plutindu-i mătasea rochiei

o mână de carne;

e un heruvim? ori o zeitate? sau poate om cu aripi, aripi ascuțite?

se micșorează din pas în pas, ea, neatinsa mea cetate.

doboară umbra poetului din mine,

miros zimțat de vodkă, și-un chiștoc udat ce fumegă

mă doboară zguduind în noi liniștea asurzitoare

și adorm ori visez, nu știu...firul fantasmei se prelinge...poveste.

...................................................................................................

"nu aș putea să-ți țin ochii-n palmă, aș risca, crede-mă, să-i strivesc,

nu aș putea să te umbresc cu patimă, nu aș putea...nu te găsesc

ești atât de fragedă...

nu aș putea să-ți spun, să murmur, sunt mut, ca o stâncă, și tac,

nu aș putea să te cuprind cu lanțurile ochilor

ești atât de mică și blândă, asemeni unui copac.

nu aș putea să te mistui, ești fluviu renăscut atunci când tălpile-ți dezbraci,

nu aș putea să-ți îngân dorințe; sunt sumbre, lipsite de tact.

nu aș putea nimic, pentru că deja am totul; legătura dintre noi surpată

din ceruri, plutind mortuar ca pe ape îndoliate, peste noi.

.......................................................S............................................

-m, iubirea se naște acolo unde soarele bolnav se pleacă întru totul, iar liniștea corpurilor devine plăcută!

poartă-mă departe de tine, adu-mi aminte de copilărie, de-acel Moș Ene,

culcă-mi într-un sărut pleoapele, mângâie-mă mortuar pe la gene.

și-adorm și-n vis...ea mă veghează, scurgându-și palma-n șuvițele mele,

îmi rupe bucățile nesomnului, fortifică porțile dezghețate ale blestemului

și ce blestem! nopți făr' de somn, îmbibate-n rumorile beției.

am dungi de catran, chipul lipsit de chip.

ea, da...ea! ea e o minune, un suflet cu trup mic, sfrijit, ce pălpăie deasupra mea ca o lumânare."

.........................................................................................................

totu' a fost o iluzie, o supradoză incompletă de imaginație,

e dimineață, iar trunchiul meu nu se sprijină lângă ea; nici capul nu mi-e alinat deasupra coapselor ei, în mângâieri moi.

totu' a fost, aparent o viață intensificată într-o singură noapte,

cu toate astea, povestea ei frumoasă, mi-a lăsat pe pernă șoapte.

un copil, într-o singură seară, a reușit să-ngroape blesteme, anii grei de nesomn. un om, un om atât de mic, încât nici numele ei, nu îl pot scrie cu literă mare.

copilul, heruvimul, fantasma mea cu numele "m" mic, crește, e vie. adoleșcența-n ochii ei imaginari răsare, iar peste-un timp, fata cu numele "m"...devine fata cu numele "M" mare!