Povești în versuri

Femeie, mă tem!

Femeie, măiestuoasă columbă, mă tem!

Te iubesc, temeinic și cu disperare

deși, tu ești întâiul meu blestem

și-n pasajul vieții unica-mi cărare!

Femeie, tu, doamna mea

nu uita vecinic, mă tem!

Trădată-n amor, tu ești cea

cu ochii căzuți în blestem!

Mă tem cu toată ființa că dacă ți-aș cere un singur sentiment

l-ai descoase încetișor, întinzându-mi-l ca pe un fulg,

oferindu-mi puritatea universului. Sunt firav, nu-l pot purta în piept.

Mă tem justificat că dacă îmi vei dărui un șirag al tăcerii tale

corurile cerului, sfinții și toți Dumnezeii,

vor cânta și predica la gâtul meu.

Mă tem și-n ziua aniversării nemuririi noastre, că cel mai de preț cadou

voi fi eu și ființa mea mi-o vei înapoia

Mă tem să mă nasc iar și mi-e rece să tot mor singur.

Mă tem că voi pieri falnic în labirint, că-mi vei topi aripile de ceară

și-am să cad, prăbușindu-le în râul tău făr' de cuvinte,

Mă tem, femeie! Mă tem, Icar!

Și mă tem că-ți voi pierde mâna, mie promisă, iar pașii mei grăbiți

se vor întoarce iar și iar, plutind ca pe ape,

asemeni lui Ulise la Penelopa.

Femeie, măiestuoasă columbă, mă tem!

Te iubesc, temeinic și cu disperare

deși, tu ești întâiul meu blestem

și-n pasajul vieții unica-mi cărare!

Femeie, tu, doamna mea

nu uita veșnic, mă tem!

Trădată-n amor, tu ești cea

cu trupul zidit în blestem!