Povești în versuri

Firimiturile noastre

Cerul azvârlea durerile dezlipirii în noi,

curgeau firimituri muiate-n arșiță

Și picurau lacrimi, cocoloașe făinoase în copaiță

gustam cu amar - ultima cină - uscăciunile pâinii,

Noduri ca de stejar răsucit spre moarte

dospeau în patru ochi goi...

Ea plângea, eu mă rugam,

iar pita noastră rumenă s-a terminat.

Doi îndrăgostiți flămânzi,

fiecare-n felul său înfometat.

Sorbea în gol, din vinul iubirii, prefăcut în apă

însetat de sărutări, o alintam și încurajam,

Din întâia felie pierdută, o-nghițitură,

o tot mestecam...o tot mestecam.

Iubito, îți las ție sărea din marea noastră de apă

și ultima felie ce poate-ți va alina necăjirea...

Iac-așa, să ne-nfruptăm nebuni din ce-o rămâne: firimituri

să le simțim în adâcuri, gustul lor cu dor, coapte-n amintiri.

De-atunci, mesele sunt bogate -

crâncene suspinări;

Eu aștept ca iubirea să treacă din nou

prin stomac.

Pesemne ea frământă maiaua și-și plămădește

ofurile.

Să nu uiți, copilo!

Rețeta e-n colțul renegat al sufletului meu...

Să nu uiți, promite-mi!

............................................................

Sărbătorile s-au coborât și-au urcat înapoi

în podul amintirilor de demult,

Iar cuptorul cu lemne, intre timp, s-a stins.