Povești în versuri

Să iubim cu ce mai avem

Să iubim cu ce mai avem, iubito

că inimă în piept, bubuind cu glas nu avem

și nici suflet pe pământ, nici zile să petrecem

Să iubim cu ce ne-a rămas, iubito.

Să iubim

cu unghia, să ne-mpungem tristețea cu ea

Să iubim

cu degetul mic, să-ntindem peste noi noaptea

Să iubim

cu ochiul, să iubim cu pleoapa, clipind

Să iubim

cu sprânceana, să iubim cu auzul, privind.

Să iubim

cu nădejde, cu ființa toată liniștită-n noi

Să iubim

cu firul ierbii, să creștem prezentul în doi

Să iubim

nebunește cu zorii zilei de mâine

Să iubim

înghesuiți de fostele noastre ruine.

Să iubim

fără frici

fără moarte,

Să iubim

fără părți neavute

fără părți trecute.

Și dac-om învăța

ascultându-ne -

ureche-n ureche

și ochi-ți de-ai mei alipiți,

și-o să iubim,

Poate într-un apus marin, de soare

vom sădi sămânța a două litere-n plus

Să putem spune: Să ne iubim, aici, în mare!

Să ne iubim, haide! De-ndată, iubito!

că n-are de-acum ce ne mai durea

să ne iubim, cu literele noastre născute-n luna Mai

Să ne iubim! Nu te teme, aleaso, hai!