Povești în versuri

2045

Désespoir! Désespoir!, citează suferința unei națiuni

Le Monde.

Aux armes citoyens!, francezii rânduiți, încheagă rebeliuni

Pârjol în noapte, reporterii tușind, adnotează

transmițând ca prin șoapte:

Feu...au siège...Le Parisien!

Europa îngenunchează spre pace, mulțimile franceze

agitate-n piețe.

Mii de piepturi disperate, mâini ridicate, recită din La Marseillaise,

Armata voluntară încarcă salve, atentate criminale tot mai dese.

2045, rămâi cu bine...dragul meu Paris

Pețitor al sărutului tandru, alipirea buzelor de vis,

Odihnește-te-n pace, mori mândru, Paris!

Tropăiturile acerbe: zguduie coloanele legănând Eiffel-ul

Seine, ți-au întors cursul spre Vest. Dinspre Est...mai

șiruiesc doar lacrimi, plutesc trupuri și cheaguri de sânge.

Raiduri de vulturi ascuțiți, aripi și gheare de oțel, bombardând

O-ntreagă țară doborâtă, la unison rugi murmurând,

D'espérance!, rostește cu vaiet, soldatul ce-și petrece mama...

Îmbrățișați; îi străpunge carnea arsă, pe umăr, a ei lacrimă,

Femeia îngârbovită zace lată, împușcată-n inimă!

Poartă acum bravul, distincțiile și memoriile trupului inert în piept.

Cămile cu cocoașe lucioase, învelite-n metal de Damasc

În rânduri cu bărbiile dese, barbarii mărșăluind, ultimul măcel pregătesc

Dinspre Rin, osânda "Mamei grijulii", se despică pământul

Și plâng copiii sfinți, în brațele odraslelor musulmane,

Si luptă armata, luptă cu spada, Cocoșul îngroapă puii, batalioane.

2045, odihnește-te-n pace...îndoliatul meu Paris

Soldat singuratic, bastioanele ți le-au închis

Rămâi cu bine, drapelul așează în bernă, adio...Paris!

Peste ani și ani, de deasupra ruinelelor tărâmului de vis,

rostind cel mai înalt dintre islamiști:

Ils ont reçu leur récompense, les vivants,

une fois Charlie existait!