Povești în versuri

Povestea macazului

În București ninge, ninge... ninge

Ninge - greoi cu mâini, cu brațe - ninge

și ninge cu fulgi aspri, îngândurați...

Ninge - asiduu cu meteori, cu stele - ninge

și ninge cu glasuri de copii speriați

Ninge - cu aceleași restanțe, cu chitanțe - ninge

și ninge și-n tubelele sărmanilor abandonați

În București ninge, ninge...ninge.

Sunt asemeni vorbelor rostite de Puric, Dan Puric:

"Să plecăm de niciunde și să ajungem nicăieri!", doar că...

doar că, eu mă tot plimb, colind într-un tramvai,

de nu știu cât timp.

Sunt asemeni nemuritorului Dinică, Gheorghe Dinică:

strict îmbrăcat, cu zâmbetul ce salută cordial sobrietatea supremă

doar că...eu încă trăiesc, tot așa,

nu știu pentru cât timp.

Sunt asemeni mie, bărbos și-ntunecat, amorțit cu capul pe

poveștile gheții și lacrimile ceții ce rulează pe geam.

Nimic nu s-a schimbat, deși am pledat cu inima, schimbând nenumărate

tramvaie;

pâinea a rămas tot pâine, apa a rămas tot apă

vadra de vin s-a cam golit, da-i tot vin

roata vieții - cam opintită, a rămas tot roată

și moartea, ducă-se pe câmpii, că-i tot moarte!

Și uite cum nimic, dar nimic nu s-a schimbat; poate...

poate doar traiul, că s-a cam înrăutățit și suflarea și murmurul

din vagoanele 1, 2 și 3 s-au cam golit.

Nimeni nu mai iese din case, neîncrederea domnește peste ger, peste

șosele, curge prin circuitele electrice. Doar eu, și nebunul ăsta, căpetenia tramvaiului 1 ce mă ocolește, pe lângă destinația finală.

Totuși, nu mă plâng, c-am avut companie de seamă:

un cerșetor ce-a fost cândva profesor,

un șomer cu diplomă-degeaba de doctor,

un răpciugos cu stofă murdară de animal

(se zvonea că fusese în tinerețe politician) și mulți alții...

Dar am rămas singur, călătorind în bălțatul ăsta feroviar,

că m-au zbârlit fulgii și hectarele neatinse de zăpadă.

Liniște! Liniște și groază!

Mă-nțeapă șoferul c-o frază:

"Tinere, gata, până aici ți-a fost. Coboară imediat!"

Și-am plecat asemeni celor 3, Dan Puric, Gheorghe Dinica si eu.

Colind în continuare, nins, către nicăieri, sobru și demn!

Totuși, cu toate neschimbările din ultima vreme, am simțit să

trag un semnal.

Aveți grijă, români! În București, tramvaiul 1, umbă hai-hui, încă n-are destinație, așa cum știați;

înainte să plec departe...am schimbat macazul!

Și uite, încă o seară ce mă petrece, și-n firea ochilor se trece

și-afară-i urgie, ninge și ceasul de la Universității și Libertății, tot rece.

Drum bun, către oriunde, dar nu înspre nicăieri!

În București ninge, ninge... ninge

Ninge - greoi cu mâini, cu brațe - ninge

și ninge cu fulgi aspri, îngândurați...

Ninge - asiduu cu meteori, cu stele - ninge

și ninge cu glasuri de copii speriați

Ninge - cu aceleași restanțe, cu chitanțe - ninge

și ninge și-n tubelele sărmanilor abandonați

În București ninge, ninge...ninge.