Învierea cărnii

328 175 10
                                    


Se topesc urgiile, mustesc șiroaiele îmbălsămate

îmbrăcând cărnuri congelate și piei și sânge

inerte și slute, pe mese cu-așternut rânced

și uite oasele pline, uite-le, doctore, destrămate!


Sunt eu: plutitor, scârbit, difuz și-anemic

și-s groaznice priveliștile; fuge Ianuar, departe

vrednic s-aducă cadavrelor cu chip uscat, isteric

ce zac în morgă, înviere... măcar celor neidentificate.


Dacă ți-a plăcut această bucată de text ruptă din mine, te rog să o votezi și să te abonezi! Mulțumesc!
Și nu uita, îți poți aduce și prietenii pe aici, nu mă deranjează! :)

Povești în versuriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum