Time

Capitolul 38 - Pot sa te rog ceva?

Prea mule lacrimi imi curg iar imediat de intru in camera mea. Trantesc usa cu putere si ma lipesc de ea, ducandu-mi mainile la fata. Cum poate sa fie asa de crud? De ce nu mi-a spus ca are sentimente pentru mine? Nu, el nu are sentimente pentru mine. E o piatra fara inima care nu stie sa iubeasca, asa cum il iubesc eu. Ma dezlipesc cu greu de usa groasa din cauza frigului care inca ma domina si a plansului care ma oboseste. Tot plang, plang mult prea mult si numai din cauza lui Harry, idiotul ala care isi bate joc. Nu am crezut niciodata ca el chiar ar avea exact aceleas sentimente pe care si eu le am. Era prea frumos ca sa fie adevarat si banuiala mi s-a confirmat, Harry chiar nu ma iubteste asa cum fac eu. Dar de ce pun cuvantul 'iubire' si 'Harry' in aceiasi propozitie, nu stiu.

Imi dau puloverul larg jos de pe mine si imi sterg lacrimile de el dar altele apra. Imi pun pe mine un maieu mulat si pantalonii scurti, dintr-un material elastic. Cel mai tare ma enerveaza ca eu il iubesc si ca el nu ma iubeste. Doare asa de tare sa iubesti pe cineva ce nu iubeste inapoi. Inchid lumina si intunericul se lasa in toata camera, facandu-mi bine la ochii care deja ma ustura usor. Merg la usile balconului si trag perdeaua groasa. Luna se vedea perfect in seara asta pentru ca era luna plina iar camera mea era plina de lumina argintie slaba. Imi dau cu mana pe la ochi si ma uit la luna frumoasa in ceata din cauza lacrimilor. Parea asa de mare si totusi asa de singura, chiar daca era inconjurata de mii de stele care se vad si ele perfect pe cerul senin.

Merg in pat si ma intind, cu fata spre geam, admirand luna frumoasa. Mereu mi s-a partu ca luna are o fata trista, nu stiu, gura ei intr-un "o" si ochii tristi de parca a auzit ceva trist sau de parca s-ar uita dupa soarele pe care nu are cum sa il vada. Eu si Harry suntem ca luna si soarele. Suntem prea diferiti. Asta e problema, este opusul meu in totalitate. Ma face prea trista in momente ca astea. Imi ridic usor capul si ma uit la pata uda de lacrimi pe care le-am lasat pe perna. Alte lacrimi vin si imi astup fata in perna si plang cu putere. De ce eu? De ce acum? Tocmai dupa ce m-am refacut de la relatia cu el dau peste Harry. Cum e posibil sa pot sa primesc atata durere si sa nu ma vaicaresc pe jos de durere?

Plang si mai tare cand ma gandesc ca eu mai am un an intreg de stat cu Harry prin preajma dar ma bucur ca nu i-am spus ce sentimente port pentru el pentru ca as fi aratat ca o idioata mai mare. Oh doamne, imi este deja dor de el dar in acelasi timp il vreau pe muntele celalalt, departe de mine. Este Harry iar eu sunt o idioata. Sunt suta la suta sigura ca Zayn nu ar face asa dar nu as face bine sa ma gandesc la Zayn dintr-o alta lume ca iubitul meu.

Somnul ma prindea din ce in ce mai rapid si lacrimile imi incetau dar tot nu le puteam opri. Inca gafaiam din cauza plansului si ochii ma ustura si nu vreau sa ii inchid pentru ca ma doare mult prea tare. M-am speriat cand am auzit usa camerei mele deschizanduse. Mi-am oprit gafaitul plansuluil, incercand sa plang in liniste. Harry intra pe usa si o inchide in urma lui.

-Iesi afara, ii spun complet nervoasa si arunc cu o perna care ii cade la picioare. Nu vreau da te vad!

-Jen, imi pare rau-

-Du-te dracu, nu vreau sa te mai aud cum-

Nu apuc sa continui pentru ca un val prea mare de lacrimi imi vine si imi opreste puterea de a vorbi. Imi duc mainile la fata si si genunchii la piept, plangand si mai tare.

-Nu plange iubita mea, te rog, spune Harry cu o voce trista si il aud aproprianduse.

Imi ascund fata si mai bine. Acum ce? Vine aici ca sa se poata bucura de stricaciuea pe care a facut-o? Sa rada de mine?

Harry isi da ghetele lui negre jos din picioare si vine in pat, in patru labe spre mine. Cand mana lui se intinde dupa bratul meu ii spun nervoasa:

-Ia mana de pe mine!

Imi ridic privirea si ii vad fata indurerata a lui Harry.

-Imi pare rau, nu vo-