Time

Capitolul 65 - Doua zile

Inima mea batea cu o asa de mare putere ca a trebuit sa imi duc mana la piept si sa ma asez pe scaun. Era imposibil, era imposibil asta. Nu se poate ca Harry sa fi primit un mesaj de la o alta fata, cineva care nu sunt eu. Camera de hotel? Te iubesc? Mi-ai promis ceva? Ce naiba sunt astea? Harry nu mi-ar face asa ceva, stiu asta. Mi-a promis ca nu ma va parasi si ca mereu o sa ma iubeasca, nu poate sa fie adevarat.

Am citi mesajul inca de 6 ori, eu simtindu-ma deja la capat, ochii mei find umpluti de lacrimi cum nu am mai avut niciodata. Sa iti simti inima cum se rupe in doua bucati, dupa in 4 dupa in 6 si cat mai tare pana cand nu ramane nimic din ea doare. Doare ca naiba de tare si nu mai vreau sa simt asta. Harry mi-a spsu ca ma iubeste, doar pe mine, nu ese posibil ca asa ceva sa mi se intample. Nu mie. Nu dupa prin cate am trecut impreuna si prin cate am trecut eu in general. Nu merit atatea, merit o pauza, una mai lunga, fara probleme si fara mesaje din astea. Mesaje imposibile de crezut

Nu se poate ca Harry sa ma insele. De ce ar face-o? Relatia noastra mergea aproape perfect iar el primeste mesajul asta, de la o fata, o fata care nu sunt eu!

Ma ridic in picioare, inima mea find iar zdrobita de propriul meu piept.

-Domnisoara, sunteti bine? ma intreaba o voce din spate, eu intorcandu-ma rapid.

-Ihi, spun si dau din cap, fara sa imi dau seama ca strang cu putere telefonul in mana, dorind sa il sparg si sa il fac in mii de bucatele, ca inima mea iar Harry sa vada asta, sa vada ce distrus este totul pentru mine acum.

-Bine, zice unul dintre politisii care ma intrebat si pleaca pe langa mine, lasandu-ma sa plang si mai tare, mai tare decat as fi crezut ca pot.

Ma uit iar la telefonul din mana mea. Mesajul asta chiar era aici, il vedeam in ceata din cauza plansului dar chiar era aici si era pe telefonul lui Harry, persoana pe care o iubesc asa de tare dar la dracu, se pare ca nu este la fel. S-a jucat cu mine? Nu mai inteleg nimic si tot ce vreu e sa plec, sa plec cat mai departe de presoana asta care oficial, ma ranit cel mai tare.

Mi-am luat mana de la piept si am bagat inapoi telefonul in geaca pe care o dau jos cu un dezgust, stind ca e a lui Harry si ca inca ii are mirosul lui specific, miros care o sa imi lipseasca. O sa imi lipseasca asa de tare. Las geaca pe scaunul pe care stateam si picioarele mele m-au intors imediat, eu pornind pe primul hol dar nu pe cel pe care Harry si Louis au plecat.

Am deschis usa cu ambele maini, simtind ca am asa putina forta in mainle mele care tremurau prea tare. Nu am dat de nimeni cunoscut in drumul meu spre iesire si asta e bine pentru ca nu as fi in stare sa spun ce am vazut si ce simt nici daca as fi moarta. E ceva total inexplicabil, oribil, sentimen caruia nu ii il doresc nimanui. Doare mai tare decat o taietura in sine.

Mi-am sters cu dosul palmei ochii mei, aerul de afara facandu-mi mult mai bine. Doamne fereste, chestia asta chiar se intampla? Eu si Harry ne-am despartit iar, stiu ca el nu o stie dar nu o stie inca. Nu am sa ii spun eu nimic, va trebuii sa intelegaa singur de ce m-am despariti de el si de ce. Am facut-o pentru ca ma lovit asa de tare ca as fi preferat 100 de palme oricand.

Brusc, m-am trantit de ceva, doua brate puternice prinzandu-ma imediat.

-Jennfier? Hei, esti ok? Zayn ma intreaba, uitandu-se ingrijorat la mine.

Intrebarea lui ma facut sa vreau sa plang si mai tare. Nu eram bine, eram rau. Oribil si nu mai vreau sa fiu asa. Nu este drept ca eu sa fiu asa, nu dupa ce am trecut si prin ce trec.

Scutur din cap, in semn ca sunt mai rau decat rau.

-Ce s-a intamplata? ma intreaba in timp ce ma lipeste de pieptul sau, loc perfect in care sa dau drumul la si mai multe lacrimi.