Time

Capitolul 48 - ,,Nu uita ce mi-ai promis."

-Harry? intreb din pur instinct pentru ca sunt speriata.

Tot ce e in jurul meu e negru. Nici macar nu vad ceva, doar negru complet. Imi duc imediat mainile la fata de parca as vrea sa vad daca eu nu fac parte din negrul ala asa de adanc. Ma uit in jos si nu imi simteam ochii umflati dar nici plini de durere si usturime. Nu aveam nimic in picioare si nu simeam nimic sub piciaorele mele dar parca stateam totusi pe ceva. Eram in aer, in aerul negur dar parca stateam pe ceva. Nu imi dau seama si ma uit prin jur, rotindu-ma de mai multe ori.

-Harry! strig iar, dorind sa il am langa mine.

De ce nu vine cand il strig? Eu il vreau langa mine, aici. Nu imi place sa fiu in intunericul asta, singura si neiubita. Ma simteam ca un copil, abia nascut si nu ma simteam obosita din cauza plansului. Macar am plans? Nici nu stiu. Nu stiu nimci despre mine, unde sunt sau ce ar am facut dar stiu despre Harry. Despre el stiu foarte bine.

-Jennifer? aud o voce, eu rotindu-ma imediat cu spatele.

-Harry! strig si alerg spre el.

-Iubito, spune si ma prinde in brate, incolacindu-mi picioarele in jurul lui si invartindu-ma.

Ma desprind de fata lui si ma uit la el. Era imbracat in negru asa cum stiu eu ca este. Era el, cu parul lui frumos dat usor pe spate, cu cei mai frumosi carlionti, cu verdele de jad din ochii lui si buzele perfecte, minunate si asa de frumoase.

-Ce faci aici? ma intreaba si imi zambeste.

Avea un zambet asa de frumos. Parea asa de fericit si intr-un mod ciudat mi-l imaginez cu lacrimi si parca implorandu-ma ceva.

-Spune, ii zic curioasa de ce vrea sa ma roage.

-Ce vrei sa spun iubita mea? ma intreaba si imi zambeste, dandu-mi un sarut pe obraz.

Mainile lui mari si calde, asa cum le stiu eu, erau pe spatele meu si se miscau usor in sus si in jos.

-Sa ma rogi ce vrei sa ma rogi, ii spun de parca as fi un copil mic.

Ma simt asa de mica in comparatie cu el si armele lui mari si puternice.

-Nu vreau sa te rog nimic, poate doar sa imi dai un sarut, imi zice si zambeste jucaus cu gropitele pe care si pe ele le stiu frumoase.

Imi lipesc buzele de ale lui si zambesc in sarut. Dar eu tot mi-l imaginez parca ruganu-ma sa fac ceva. Sa stau? Nu stiu ce dar ma roga ceva interiorul lui.

-Hai sa stam jos, zice si imi musca usor nasul.

-Unde? Suntem numai in intuneric, zic si ma uit trista in jurul nostru unde numai noi ne aflam.

-Hai sa stam aici, zice si arata cu degetul spre un loc din spatele meu.

Imi intorc capul cat imi permite pozitia si zambesc ca un copil mic cand vad foisorul frumos. De unde il stiu? Era asa de frumos. Avea luminite mici pe ate in jurul lui, un pat mare dar improvizat din perne si paturi pufoase si groase. Mancare buna era intr-un cos si pe langa el, pe farfurie, flori, un laptop si un proiector indreptat spre o panza mare si subtire din fata patului.

-Ce frumos e, zic si incerc sa imi reamintesc de unde il stiu.

-Hai sa mergem, zice si ne invarte, facandu-ma sa rad si sa imi dau capul pe spate.

Am mers spre minunat si frumosul foisor si am intrat inauntru.

-Domnisoara, zice si da laoparte panza de la intrarea in foisor.