Time

Capitolul 49 - "Tata"

-Inceteaza, ii spun lui Harry iar el se da de peste mine. Ai o problema cu saritul peste mine.

-Ba nu, zice cand capul lui a atins perna. Tu ai o problema cu nesaritul pe mine.

-Oh, deci acum eu sunt cea care are o problema? il intreb suparat.

-Nu am zis asta, zice si isi mijeste ochii.

-In fine, zic si ma uit la tavanul pe care il cred acum prieten. Unde sunt?

-Spital, zice sec.

-Da, merci geniule. De ce?

-Ai lesinat, zice.

Inghit in sec si amintirile cu mine si mergans spre casa cu lacrimi in ochi imi apar iar.

-Iti aduci aminte? ma intreaba.

-Da, zic si ma incrunt usor.

-Merg sa chem doctorul, zice si se ridica in sezut.

Isi da  umerii pe spate, incercand sa se intinda, clar amorit din cauza patului incomod si prea mic pentru amandoi. Ce tot zic, patul asta e mic numai pentru el. Harry se ridica si iese pe usa in timp eu incerc sa ma asez mai comod in porcaria asta de pat.

Cand imi verificam perna sa fie destul de umflata Harry intra cu o viteza in camera si inchide usa in urma lui si se lipeste cu spatele de ea.

-Ce? intreb cand parea usor speriat.

-Tatal tau e aici, zice.

-Cum? intreb si las incercarea de a umfla perna. Si el nu e tatal meu.

-Si mama ta.

Gura mea s-a deschis larg, formand probabil un "o" perfect.

-Harry, tu glumesti? il intreb speriata.

-Da Jen, asta fac sti, daca ma gandesc mai bine l-am vazut si pe Mos Craciun, zice ironic si isi mijeste ochii spre mine aratand cu degetul mare spre usa din spatele lui.

-Oh nu, zic si imi duc mainile in par. Ce faceau?

-Stateau si beau cafea si vorbeau si-

-Vorbeau? Mama plangea, urla sau ceva de genul? il intreb speriata pentru mama mea.

Asta cred ca trebuie sa o doara tare.

-Nu chiar, zice si uneste buzele formand o linie subtire. Doar vorbeau.

-Vorbeau? Ca oamenii? intreb.

-Nu iubito, ca extraterestii, ce e cu tine? Ti-au dat prea mult pastile?

-Intai de toate, nu imi mai spune iubito pana cand nu termin chestia asta , ii zic si ridic un deget spre el.

-Ok iubito, dupa? intreaba amuzat iar eu imi dau ochii peste cap.

-Cheama doctorul dar fara ca mama sau omul ala sa te vada pentru ca nu vreau sa vorbesc, cu niciunul.

-Ok, ii chem pe ceialalti atunci, zice si da sa deschida usa.

Oftez si ma gandesc la ce ar putea mama sa vorbeasca. Adica ei chiar nu tipa unul la altul asa cum obisnuiau sa faca inainte ca tata sa ne paraseasca. Poate i s-a parut lui Harry sau poate ca ia confundat. Se mai intampla. Eu am tipat si plans la tata, mama, care il iubea asa cum eu il iubesc pe Harry, de ce nu ar face-o?

Usa subtire a camerei de spital se deschide usor si Louis a intrat pe ea, urmat de ceilalti si fete.

-Hei, cum te simit? ma intreaba el si vine sa ma imbratiseze.

-Bine, zic mintindu-i intru-un fel.

-Ne-ai speriat, a zis Dianna si a venit sa se aseze in sezut la marginea patului si oferindu-mi o imbratisare.