Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 8

Orele de școală au trecut repede și când s-a sunat de ieșire m-am ridicat luând ghiozdanul și am ieșit din școală cu Rachelle.
-Hai ca te duc acasă- a spus Rachelle așezându-se pe motorul ei. Am urmat-o încuvințând și am plecat. După câteva minute am ajuns în fața vilei mele.
-Mulțumesc dragă. Ne vedem în după-amiaza asta- am salutat-o îmbrățișând-o și m-am îndreptat spre casă.
Majordomul mi-a deschis ușa și eu am intrat ca mai apoi să merg în bucătărie unde mama, Josh și Jake erau la masă și râdeau.
M-am înlemnit dar mi-am revenit imediat.
Când m-au văzut au încetat și privirea mamei s-a făcut tristă, aceea a lui Jake transmitea părere de rău, iar aceea a lui Josh satisfăcută. Idiot!
M-am întors și m-am dus în camera mea. Am intrat, am lăsat ghiozdanul pe jos și m-am așezat pe pat.
După puțin timp au bătut la ușă.
-Intră- am spus. Ușa s-a deschis și a apărut Jake.
-Bună- a salutat intrând și închizând ușa în urma sa.
-Bună- am răspuns rece.
El s-a apropiat și s-a așezat pe pat lângă mine începând să se holbeze la mine.
-Te-ai schimbat- a spus zâmbind.
-Nu știu la ce te așteptai- am răspuns uitandu-mă la el cu o privire de gheață.
-Nici eu nu știu- a șoptit lăsând privirea în jos. Am rămas tăcută și am continuat să-l privesc.
-Ești supărată nu-i așa?- a întrebat.
-Mă gândeam că s-a observat- am răspuns dându-mi ochii peste cap.
-S-a observat și încă cum. Voiam doar să-ți vorbesc- a spus ducând înapoi privirea spre mine. Am privit ochii săi albaștri, acei ochi care îmi lipseau în fiecare zi și acei ochi care erau ochii eroului meu.
-Auzi Jake e mai bine dacă pleci- am spus ridicându-mă.
-Doar cinci minute Bella- a spus.
Bella! Tata mă chema așa. Ochii mei s-au umplut de lacrimi dar am încercat să le rețin.
-Jake ieși afară- am spus.
-Isabella vreau doar...-
-Să-mi vorbești? Vrei să-mi vorbești? Ei bine atunci încep eu să vorbesc prima. Când eu aceam zece ani

***

Am șters o lacrimă singuratică și m-am ridicat luând jurnalul și pixul. L-am deschis și am început să scriu.

Dragă tată,
Am hotărât că voi folosi acest jurnal prefăcându-mă că tu ești aici să mă asculți și să mă consolezi în timp ce eu îmi imaginez că aceste lucruri ți le <<spun>> ție.
Înainte de toate îmi e dor de tine. Aici e greu. Nu vorbesc nici cu mama nici cu Jake iar pe prietenul mamei nu pot să-l suport deloc. Nu știu dacă se așteptau ca în fața ușii lor să apară aceeași fetiță de acum 6 ani, dar eu m-am schimbat, am crescut și tu erai singurul care mă înțelegea. Eu am cu adevărat nevoie de tine, în momentul ăsta mai mult decât oricând. Am nevoie ca tu să mă îmbrățișezi și să-mi șoptești la ureche că totul se va îndrepta, că totul va fi bine și chiar dacă nu va fi așa îmi este de-ajuns ca tu să fi aici cu mine pentru că am cu adevărat nevoie de asta. Știu însă că nu se va putea întâmpla și asta mă doare din ce în ce mai mult, dar nu acea durere pe care o simți când cazi pe jos și îți julești genunchele, nu acea durere pe care o simți când îți rupi un os, nu acea durere pe care o simți când îți dau un pumn, ci acea durere pe care o simți când știi că nu vei mai vedea niciodată acea singură persoană de pe lume care știa să te facă fericită cu adevărat. Acum mi-ar trebui un sfat și, deși făceam mereu de capul meu, tu erai întotdeauna primul care îmi dădea unul și de asta te adoram și te ador chiar și acum... Pentru că, cu toate cu caracterul meu puțin complicat și orgoliul meu, tu mă înțelegeai și făceai acel ceva care poate mie îmi era rușine să-ți cer. Acum eu mă simt ca și cum cineva ar încerca să mă facă să uit de tine, ca și cum ar încerca să distrugă acea legătură pe care, împotriva morții tale, eu am păstrat-o și pe care o simt încă vie, dar eu îți promit că nu se va întâmpla niciodată, îți promit tati și acest obicei de a-mi menține promisiunea l-am luat de la tine din fericire pentru că dacă l-aș fi luat de la acea femeie care se numește mamă atunci în momentul ăsta aș fi spus o grămadă de tâmpenii și n-aș fi concluzionat nimic. Voi face orice ca să nu-i permit nimănui să-și bată joc de tine și printre aceste lucruri este și să-i dau un pumn lui Josh. Nu pot să spun că-mi pare rău pentru că nu este adevărat, ba chiar dacă mă gândesc iar acum îmi vine să râd și am și profitat de acea minunată ocazie ca să-mi exprim gândurile și simt că am făcut bine pentru că în casa asta cred că totul este ca acum 6 ani ca atunci când eu mă duceam s-o îmbrățișez pe mama și să mă joc cu Jake, dar nu este așa pentru că nu va mai fi niciodată ca atunci. Tocmai i-am urlat lui Jake și sincer nu știu cum mă simt, dar cu siguranță nu mă simt vinovată și nu-mi pare rau. Cred că, să le reamintești oamenilor astora lucrurile, face bine. Nu s-au prezentat la înmormântarea ta, dar m-a durut mai mult că Jake nu s-a prezentat pentru că la urma urmei era și este fiul tău, dar a uitat de tine și acum îl tratează pe nemernicul ăla de Josh ca pe un tată. Știi tati nu cred că voi putea vreodată să conviețuiesc cu idea ca altcineva s-ar crede tatăl meu pentru că deși ai murit singurul și adevăratul meu tată ești tu și vei fi până când voi înceta să respir. Acum plec tati, trebuie să mă pregătesc să ies cu Rachelle, o nouă prietenă de-a mea deși Zoe îmi lipsește foarte mult, dar va veni la mine peste două zile și asta mă face să mă simt mai bine. Aș vrea să-ți cer permisiunea dar nu voi primi niciun răspuns deci mă abțin cerându-ți scuze dacă mi-ai fi zis nu deși nu se întâmpla niciodată. Te iubesc. A ta Bella.

Am închis jurnalul și l-am pus la locul lui ștergând lacrimile cu care va trebui să mă obișnuiesc să conviețuiesc și m-am îndreptat spre baie să mă pregătesc.

Hei oameni buuuni!
Ce faceți? Eu vreau să-mi cer scuze pentru că nu am mai postat niciun capitol de sâmbătă, dar nu am fost acasă, iar acum încerc să mă revanșez. Mă puteți ierta?
Acesta este 'capitolul surpriză' de sâmbătă deși în întârziere.
Îmi cer din nou scuze și vă mulțumesc alături de amy_emy pentru cele peste 500 de vizualizări❤ sunteți minunate și minunați (dacă avem și băieți printre noi). Suntem curioase să vă știm părerile deci nu ezitați să comentați, fie pentru întrebări cât pentru critici, dar care să fie constructive și nu să ajungă la jigniri.
Cam atât, îmi pare rău că v-am reținut atât și lectură plăcută în continuare🙈
Vă pupăm😘