Am ieșit repede din lac și ne-am așezat pe iarbă așteptând să ne uscăm puțin, chiar dacă pentru mine era imposibil fiindcă și hainele mele erau fleașcă, în timp ce Arian avea pe el doar boxerii.
Am rămas puțin să-i privesc fizicul, poate puțin prea mult pentru că el și-a dat seama, iar pe chipul său a apărut un rânjet enervant.
-Știu că sunt frumos, baby, dar încetează să te mai holbezi la mine- a comentat primind o privire urâtă din partea mea.
-Am văzut mai bine- am mințit întorcând capul și continuând să privesc lacul.
-Mincinoaso- a spus el scoțându-mi limba și chicotind.
-Ce știi tu?- am întrebat cu mâinile în sân și privindu-l.
-Știu, punct- a răspuns el și s-a întins închizând ochii. M-am uitat pentru câteva clipe la chipul său relaxat, dar apoi mi-am luat privirea și m-am strâns în mine însămi frecându-mi mâinile pe brațe, încercând să mă încălzesc.
Aerul nu era din cele mai calde, iar soarele era umbrit de nori. Am simțit pe cineva mișcându-se și l-am observat pe Arian mergând spre mașină.
-Unde te duci?- i-am urlat. El s-a întors în direcția mea ca mai apoi să se întoarcă să meargă.
Continuam să mă holbez la el în timp ce deschidea portbagajul și lua alea care păreau haine. A închis repede portbagajul și a fugit din nou să se așeze lângă mine.
-Ține- a spus întinzându-mi hainele pe care le avea în mână.
-De ce ai niște haine în mașină?- am întrebat eu luându-le și ridicându-mă.
-Le țin de rezervă- a răspuns el dând din umeri.
Eu am zâmbit și am început să mă îndepărtez. -Unde te duci? Să știi că poți să te schimbi și aici, în fața mea- a spus Arian cu un rânjet pervers.
-N-aș face-o nici dacă m-ar plăti- am răspuns continuând să merg.
-Niciodată să nu spui niciodată- a spus el drept răspuns. Eu m-am ascuns în spatele unor copaci și mi-am dat jos tricoul și pantalonii.
-Nu-i rău, baby. Ești chiar sexy- am tresărit la auzul acelei voci întorcându-mă dintr-odată.
-Arian, ce dracu faci?- am urlat supărată luând hanoracul negru și punându-mi-l la piept, încercând să mă acopăr cât mai mult posibil.
El drept răspuns s-a pus pe râs continuând să se holbeze la mine.
-Pleci?- am pufnit enervată de prezența lui.
-Haide, nu te supăra, micuțo- a răspuns el chicotind și apropiindu-se.
A încercat să-mi ia hanoracul, dar i-am dat cu palma peste mână și mi l-am pus repede, întorcându-i spatele. Hanoracul era cu câteva mărimi mai mare decât a mea și îmi ajungea până la jumătatea coapsei, dar era și caldă și uscată și asta îmi era bine. În plus mirosea a Arian și trebuie să recunosc că el avea un miros frumos.
-Ești rea- a spus el cu botic.
-Eu nu sunt Jennifer. Nu mă dezbrac în fața primului pe care-l văd- am spus îmbrăcând repede și pantalonii de trening și prinzându-mi părul într-un coc cam dezordonat.
Mi-am întors privirea din nou asupra lui Arian și mi-am dat seama că expresia lui se schimbase. Părea supărat, iar ochii lui nu transmiteau nicio emoție.
-Vin-o... Te duc la internat. S-a făcut târziu- a spus el distant după puține minute. M-am încruntat surprinsă, dar am hotărât să las baltă și l-am depășit.
-Deja se știe și o confirm... Idioții nu se schimbă niciodată- am mârâit in așa fel încât el să mă audă în timp ce mă încălțam cu tocurile și îmi luam hainele ca mai apoi să merg spre mașină și să intru trântind tare ușa.***
După puțin în mașină mi s-a alăturat și Arian. Fără ca măcar să mă privescă o dată, a învârtit cheia în contact și a pornit.
Îi vedeam mușchii întinși și ochii săi plini de nervi.
Am răbufnind îndreptându-mi privirea afară pe geam și privind geamul.
-De ce rãbufnești? Până la proba contrară tu ai distrus totul- a mârâit el rece la un moment dat.
-Pentru că sunt sătulă de tine. Ești ca un copil mic. Te superi din orice- am pufnit dându-mi ochii peste cap.
-Nu da ochii peste cap cu mine. Tu ești cea care nu pierde ocazia pentru a o face pe Jennifer curvă, iar ea nu ți-a făcut niciodată nimic. Dacă ai face un efort și te-ai hotărî să o cunoști, atunci ai înțelege că nu-i așa rea ca persoană. Încearcă măcar, nu face pe nesimțita- a urlat Arian parcând mașina și întorcându-se în direcția mea.
-Eu fac ce dracu vreau eu. Tu nu ești nimeni pentru a mi-o spune, cum nu e prietena ta de rahat. Îmi aleg singură prietenii, iar dacă tu te aștepți ca eu să fiu ca Jennifer, atunci ai greșit persoana. Tu nu mă poți comanda așa cum faci cu ea, pentru că nu voi face niciodată ceea ce-mi vei spune să fac- am replicat urlând. M-am oprit uitându-mă la el și respirând repede.
-Doamne, ești așa de încăpățânată- a comentat el trecându-și o mână prin păr și sprijinindu-și fruntea de volan.
-Nimeni nu te-a obligat să mă duci la lac și nici la tine acasă, iar dacă caracterul meu nu-ți convine, atunci poți să te duci direct dracului- am spus deschizând ușa și trântind-o tare în urma mea începând să merg repede.
-Așteaptă- a urlat cineva în spatele meu și nu mi-a trebuit mult pentru a-mi da seama cine era așa că am accelerat pasul.
-Isabella, la dracu, oprește-te- a urlat încă și l-am auzit alergând așa că am început să fug și eu.
Cu tocurile era puțin cam greu să nu cad, dar dacă stăteam atentă puteam reuși. Am luat-o pe o străduță continuând să fug, până când nu m-am împiedicat de ceva și pentru puțin n-am căzut, dar am aterizat peste cineva.
M-am ridicat reoede și am privit persoana care a evitat ca eu să cad și am răbfnit când l-am observat pe Arian.
-Tu cum dracu poți fi aici când înainte erai în spatele meu- am urlat enervată.
-Amintește-ți că eu locuiesc în Lndra din totdeauna și cunosc toate scurtăturile- a răspuns el zâmbind.
-Acum cinci minute urlai în plinul unui atac isteric, iar acum zâmbești...- i-am atras atenția.
-Ăsta e caracterul meu, iar dacă nu-ți convine poți să te duci dracului- m-a imitat el copiindu-mă.
-Cu mare plăcere. Mai bine decât să stau cu un nenorocit ca tine- am replicat, iar el a chicotit. S-a apropiat repede apucându-mă de picioare și punându-mă pe un umăr.
-Te distrezi s-o faci sau ce?- am întrebat încercând să mă eliberez.
-Da- a răspuns el râzând și începând să merg spre mașină în timp ce eu răbufneam iritată.
Era imposibil băiatul ăla.'Capitolul surpriză' de sâmbătă!
Vă pupăm😘
CITEȘTI
Rebel || Romanian Translation
Teen FictionCe s-ar întâmpla dacă dintr-o dată Isabella, tipica fată snob si nesuferită din Miami care trăiește doar cu tatăl ei deoarece părinții ei sunt divorțați, s-ar găsi nevoită să se mute împotriva voinței sale alături de mama si fratele ei mai mare pe c...