Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 110

Când am ajuns la internat, am ieșit din mașină și imediat vântul rece s-a izbit de fața mea, făcându-mă să mă înfiorez. Ploaia încetase deja, dar aerul Londrei penetra sub hainele încă puțin ude. Mi-am încrucișat brațele în tentativul de a mă încălzi și am început să merg lângă Arian sore interiorul structurii.

Am traversat holurile unde câțiva elevi ne aruncau priviri curioase, pană când  figura lui Jennifer s-a prezentat în fața noastră sărind în brațele lui Arian, care a răspuns la îmbrățișare înfășurându-și brațele în jurul corpului fetei.
M-am încruntat în timp ce nervii își făceau loc în mine, dar am luat un respir adânc în tentativul de a mă liniști.
-Oh, Isabella, erai și tu aici- a exclamat ea cu o mutră de dezgust pe chip, iar eu i-am aruncat o privire urâtă lui Arian care încă ținea un braț în jurul taliei sale.
-Așa s-ar părea- am replicat rece cu un calm care m-a surprins chiar și pe mine.
-Poate ar trebui să te duci să te schimbi... Arăți îngrozitor- a comentat ea indicându-mă în timp ce a început să râdă.
-Oi arăta eu îngrozitor, dar te asigur că tu mă întreci- am rânjit triumfătoare când fața sa s-a pictat cu roșu de nervi, în timp ce strângeam pumnii pe lângă corp.
-Isabella, nu începe- m-a mustrat Arian sever, iar la acele cuvinte mo-am mutat privirea asupra figurii sale, oftând amuzată, dar în același timp rănită, în timp ce în mintea mea se derulau toate dățile în care, pentru a o proteja pe Jennifer, dăduse vina pe mine.
-Știi, Arian... În interiorul inimii tale și a minții tale s-au descătușat mereu două forțe care, întâlnindu-se, au creat o explozie, dar doar una din cele două forțe a câștigat, reușind să te joace pe degete. Aceste două forțe sunt iubirea pe care susții că o simți pentru mine și iubirea pe care o simți pentru Jennifer- am început făcând câțiva pași înceți în jurul celor două figure, ca apoi să mă întorc la punctul de plecare, și anume în fața lor, în timp ce-mi mușcam interiorul obrazului ca să nu explodez, în timp ce lacrimile cereau să iasă, dar promisiunea pe care mi-o făcusem mie însămi răsuna în mintea mea dându-mi forța de a lupta împotriva lor.
-Tu spui că mă iubești, dar iubirea este un sentiment prea profund și totul mă face să cred că tu ai luat-o ca pe o joacă. M-ai pus mereu de-o parte pentru a o proteja pe Jennifer, iar dacă tu m-ai iubi cu adevărat, ai înțelge a cui e vina. Știi... Eu și iubirea n-am mers niciodată de-acord. La început totul e bine, iar eu încep să mă obișnuiesc cu acea pace, dar deșteptarea mea e mereu prea urâtă- am chicotit trecându-mi limba pe buze în timp nervii creșteau în mine înlocuind lacrimile, în timp ce Arian se deslipea de Jennifer și se punea îm fața mea. Îi puteam simți nervii crescând și o înțelegeam din cauza venei de pe gât care pulsa repede  în timp ce ochii săi erau întunecați, aproape înfricoșători.
-Oricum...- am reluat continuând să vorbesc cu privirea pierdută în gol șo mintea plină de amintiri.
-Era iubirea pe care simțeam pentru mama și pentru fratele meu. Era iubire adevărată care s-a sfâșiat din momentul exact în care ei au traversat ușa casei pentru a pleca pentru totdeauna. Exista și iubirea pe care o simțeam pentru Zoe, adică aceea pe care eu o consideram în mod prostesc ca fiind cea mai bună prietenă a mea, iar ea se prefăcea că-mi este prietenă doar ca să se apropie de banii mei. Original, trebuie să recunosc- am comentat la urmă, râzând, dar imediat m-am făcut serioasă când Arian m-a prins de mână apropiindu-mă de el, dar eu l-am ignorat, continuându-mi discursul.
-În același timp, am simțit iubirea paternă care a fost iubirea cea mai adevărată și pură pe care eu am simțit-o, alături de alta, și anume iubirea pe care o simt pentru tine. Revenind la noi... Iubirea paternă e o iubirea care durează chiar și acum, dar tatăl meu este mort, iar eu trebuie să accept să conviețuiesc cu acest gând atât de dureros încât mă sfâșie pe interior- am spus în timp ce Arian îmi prindea și cealaltă mână strângându-l în mâinile sale puternice, provocându-mi o ușoară durere pe care m-am limitat sa o ignor.
-Încetează. Iubirea pe care o simt pentru tine nu poate fi comparată cu nicio altă formă de iubire. Există multe forme de iubire... Există iubire paternă, maternă, fraternă. Apoi există iubirea pe care o simți pentru un prieten, dar niciuna din tipurile astea de iubire nu se poate compara cu al nostru- a mârâit el tot mai enervat, dar eu am înghițit în sec luând curaj, hotărâtă să-mi termin discursul, ignorându-i privirea de foc care-mi străpungeau ochii citindu-mă înauntru.
-Crezi că eu nu știu? O crezi cu adevărat? Ei bine, am o veste pentru tine... Sunt la cunoștință de asta- am urlat deja sub efectul nervilor.

-Dar sunt obosită... Spui că mă iubești și ai încercat să mi-o demonstrezi în toate felurile, recunosc asta, dar e de-ajuns ca Jennifer să se prezinte în fața ta, iar eu pentru tine devin o fată oarecare dar, îmi pare rău să te anunț, nu este așa. Eu nu voi sta la cheremul tău pentru că n-am acceptat niciodată să fiu folosită și nu voi începe să o fac acum- am urlat cu toți plămânii, atrăgând atenția câtorva elevi care s-au strâns în jurul nostru curiosi, în timp ce Jennifer a chicotit amuzată, plecând.
-La dracu', nu te-am folosit niciodată, eu te iubesc. Cum dracu vrei să ți-o demonstrez?- a urlat Arian dându-mi drumul la mâini, deja roșii, dând cu pumnul în dulăpioare, urmat de șuturi.
-Ai pus-o mereu pe Jennifer pe primul loc, apoi toți ceilalți, chiar și eu. Orice ar face ea, vina va rămâne doar a Isabellei Brown, nu-i așa? Ei, știi ceva? Jocul s-a terminat- am mârâit când Arian s-a oprit.
-Lumea nu se învârte doar în jurul tău. Nu toți suntem ca dragul tău tată care era gata să te răsfețe în fiecare afurisită zi din viața ta. La urma urmei, nu-i judec pe mama ta și pe fratele tău că au plecat... Nimeni n-ar reuși să te suporte- a mârâit el, iar acele cuvinte au fost ca mii de cuțite care-mi străpungeau inima, blocându-mi respirul.
Nervii au trecut într-o singură secundă, lăsând loc unei dureri sfâșietoare în timp ce eu priveam acel băiat de care mă îndrăgostisem și care acum mă privea cu nervi.
Am strâns din buze privind un ompunct indefinit din fața mea, în timp ce cuvintele răsunau în mintea mea, nelăsându-mă în pace.
-Du-te dracului, Arian- am mârâit ridicând ochii și întâlnind privirea sa, o privire pe care nu mi-o adresase niciodată, o privire plină de nervi și dispreț, care durea, durea foarte tare.
M-am întors strângând pumnii și cu pas hotărât și încet m-am îndreptat spre camera mea, iar înainte să dau colțul de pe hol, am auzit un sunet sec, ca al unui pumn dat pe perete. Apoi strigătul de durere al inimii mele care se repeta la infinit.