Rebel || Romanian Translation

CAPITOLUL 79

Când m-am întors de la antrenamentele de fotbal, l-am salutat pe Arian și m-am întors în camera mea.
-Bună, surioară... Ești obosită?- m-a salutat fratele meu zâmbindu-mi.
-Bună. Puțin- am răspuns lăsând geamantanul pe jos și mergând spre dulap. Am luat niște haine și am intrat în baie.
M-am dezbrăcat și am intrat sub jetul de apă. După ce m-am spălat cum trebuie am ieșit din duș, m-am șters și m-am îmbrăcat cu o pereche de blugi și un hanorac negru. M-am încălțat cu o pereche de Vans albe, m-am machiat și m-am pieptenat ca mai apoi să ies din baie.
I-am văzut pe Thomas întins pe patul ei ocupat să fredoneze și pe fratele meu care tot tasta ceva pe telefon.
-Peste cât timp luăm cina?- am întrebat luând geamantanul și așezându-mă pe patul lui Thomas care mi-a zâmbit încetând să mai fredoneze.
-Peste jumătate de oră- a răspuns Jake, iar eu am încuvințat luând telefonul. Am controlat dacă primisem vre-un apel sau mesaj și întocmai un număr necunoscut îmi trimisese o înregistrare. Am recunoscut imediat vocea lui Zoe și pe cea a Jessicăi.

Jessica: Ai mai auzit-o pe draga ta prietenă Isabella?
Zoe: Jessica, nu mai vreau să aud vorbind de Isabella. Eu mă prefăceam că sunt prietena ei doar pentru bani și pentru că afacerile tatei depind de nenorocita aia, dar acum că a devenit doar o săracă nenorocită închisă într-un internat pot să o dau dracului liniștită pentru că nu o voi revedea prea curând. Când se va întoarce, atunci voi vedea ce e de făcut, dar pentru acum mă bucur de vacanța asta superbă, fără ea între picioare.

Înregistrarea s-a sfârșit, iar eu am rămas să privesc ecranul pentru câteva secunde.
-Isabella...- a șoptit Jake. Eu am ridicat ochii întâlnind privirea sa tristă.
-Mă duc să dau o tură. Ne vedem în cantină- am mormăit ridicându-mă încet din pat și ascunzându-mi telefonul, ca mai apoi să-mi iau geanta și să mă îndrept în afara camerei.
Am început să merg fără o destinație exactă, iar picioarele mele m-au dus din nou pe acoperișul internatului. M-am așezat cu picioarele încrucișate deschizând geanta și luându-mi jurnalul și pixul ca mai apoi să încep să scriu:

Dragă tată,
e de mult de când nu-ți mai scriu. Mi-e foarte dor de tine.
Mi-e frică, tati, frică să nu reușesc să depășesc toate aceste obstacole pe care viața mi le pune în față. Dar mai mult decât orice, simt durere și suferință.
S-ar părea că eu nu pot avea încredere în nimeni pentru că acele puține persoane în care am încredere cu adevărat, la urmă mă înșeală, iar pentru mine este mereu dureros.
Înainte David, apoi Zoe... Și după? Cine altcineva îmi va întoarce spatele? Cine?
În acest moment aș avea nevoie de acei biscuiți minunați pe care mi-i pregătea mama când totul mergea prost și o îmbrățișare de-a ta, un simplu "te iubesc" de-al tău care făcea să-mi apară un mic zâmbet printre lacrimi, un mic alint din partea ta...
Mi-aș dori mult să mă întorc înapoi în timp, chiar și pentru un singur minut, pentru a te revedea, pentru a te îmbrățișa, pentru a-ți spune să nu mă lași, dar nu pot.
Știi, uneori mă pierd în gândurile mele și îmi imaginez ce aș face acum dacă tu ai fi încă în viață... Poate nu aș fi descoperit niciodată că Zoe se prefăcea că-mi este prietenă, nu l-aș mai fi revăzut pe Jake sau nu l-aș fi întâlnit niciodată pe David și n-aș fi ajuns în internatul ăsta. Dar acum sunt aici și trebuie să găsesc o modalitate să-mi placă situația asta...
Trebuie să recunosc că eu și Jake suntem din nou legați ca înainte. Îmi stă aproape, mă consolează când am nevoie, mă ajută, iar eu îl iubesc enorm. Îmi lipsise enorm timp de șase ani și îmi dau seama doar acum. Îmi lipsește și mama, dar nu găsesc curajul să o sun și o iert, să-i spun că-mi lipsește, să-i spun că aș vrea una din acele îmbrățișări pe care doar o mamă o poate da...
Nu știu ce să fac, tati. Știu că tu ai fi în stare să-mi dai un sfat, iar acum mă simt pierdută. Acum, tati, trebuie să plec. Îți transmit o îmbrățișare mare mare, dar una din acele speciale.
Te iubesc.

A ta Bella

Am închis jurnalul punându-l înapoi în ghiozdan și am rămas acolo să privesc cerul întunecat de nori, în timp ce lacrimile îmi șiruiau necontenite pe chip. Aveam nevoie de o îmbrățișare, dar una din acelea adevărate și speram mult ca cineva să-și dea seama fără ca eu s-o spun.

***

M-am întors în cameră lăsându-mi geanta pe pat și m-am întins.
-Hey... Eu și Thomas mergem să luăm cina. Vii?- a întrebat Jake așezându-se lângă mine și mângâindu-mi chipul.
-Nu, mersi. Nu mi-e foame- am mormăit forțând un zâmbet.
-Sigură?- a întrebat el îngrijorat.
-Da- am șoptit mutându-mi privirea spre tavan.
-Dacă vrei, în seara asta ieșim și rămânem aici- a spus el.
-Glumești, nu-i așa? Tu ai venit de la Miami la Londra pentru mine, iar eu n-am petrecut aproape deloc timp singură cu tine. În seara asta ieșim și poate că nu voi fi o companie foarte plăcută, dar aș vrea să-și rămână măcar o amintire din Londra- am răspuns punându-mă în șezut și privindu-l.
El a zâmbit și s-a apropiat învăluindu-mă într-o îmbrățișare.
-Nu știi cât te iubesc- a spus.
-Și eu te iubesc- am răspuns pupându-l pe obraz și desprinzându-mă cu un zâmbet slab pe chip.
-Atunci, eu plec... Dacă ai nevoie de orice știi unde sunt- a spus Jake, iar eu am încuvințat ușor.
-Pa- am mormăit în timp ce el se ridica și ieșea din cameră.
Am luat telefonul băgându-mi căștile în urechi ca mai apoi să pornesc o melodie la nimereală și să mă cufund în muzică.
Gândurile mele au zburat la petrecerea pentru ziua de naștere a lui Arian.
Aveam la dispoziție o săptămână pentru a organiza totul.
Trebuia să vorbesc cu directoarea referitor la pregătiri și trebuia să mă asigur că n-o am pe Jennifer între picioare, iar singurele momente libere erau noaptea, când toți dormeau.
În plus, trebuia să fiu sigură ca Arian să nu fie în internat, ala nu aș fi riscat să fiu descoperită și aș fi avut nevoie de ajutorul lui Rachelle, Denise, Alexandra, Thomas, Jake, Jonathan, Peter și Caleb.
Am luat un carnețel și am început semnez pe el toate lucrurile care mi-ar fi fost de folos.
Trebuia și să cumpăr un cadou pentru Arian și nu aveam nici cea mai vagă idee ce cadou să-i fac.
După câteva minute am terminat de scris.
Am controlat să nu fi uitat nimic și m-am ridicat, oprind muzica și punând telefonul înapoi în geantă.
Am ieșit ușor din cameră și am mers spre biroul directoarei, sperând s-o găsesc acolo.
Când am ajuns la destinație, am bătut la ușă, iar când am primit permisiunea, am intrat.
-Isabella... Ce faci aici?- a întrebat directoarea zâmbindu-mi.
-Este referitor la petrecerea lui Arian... Acestea ar fi lucrurile de care aș avea nevoie- am răspuns încet întinzându-i lista.
Ea a citit repede anumite lucruri încuvințând distrasă.
-Bine. Pentru mâine le vei avea- a spus ea.
-In plus, aș vrea să vă cer anumite lucruri. De exemplu, nu o vreau ca Jennifer între picioare. Nu ne înțelegem foarte bine și nu vom duce nimic la bun sfârșit dacă dumneavoastră o puneți să lucreze cu mine. Apoi, pregătirile se vor desfășura noaptea, când toți elevii vor dormi. Mă vor ajuta prietenii mei, deci voi termina la timp, dar dumneavoastră trebuie să vă asigurați ca Arian să nu rămână să doarmă în internat- am explicat. -Pentru mine este totul în regulă. E de-ajuns ca el să fie fericit și ca totul să fie perfect- a spus directoarea.
-Și trebuie să dați o după-amiază liberă tututor în așa fel încât să cumpere un cadou- am adăugat.
-Desigur. Și mulțumesc Isabella pentru tot ceea ce faci pentru mine și pentru fiul meu- a spus directoarea.
-Pentru nimic- am șoptit și m-am ridicat salutând și ieșind ca mai apoi să mă întorc în cameră și să mă întind pe pat.

'Capitolul surpriză' de azi.
Vă pupăm😘